V-aţi întrebat vreodată de ce scriem cu toţii cuvintele cu aceeaşi ortografie, ei bine, nu chiar pentru că în Anglia ortografia este diferită de cea din State, la fel şi cu spaniola, cea din Spania şi cea din America de Sud, însă, în general, ortografia este destul de uniformă.
De asemenea, ştiaţi că structurarea propoziţiilor (de ex. unii oameni cred că o propoziţie TREBUIE să aibă un subiect, un verb şi nu mai mult de un adjectiv… că trebuie ca toate să aibă acelaşi timp… şi aceeaşi „persoană”)…este o invenţie foarte recentă?
Aceasta blochează fluxul liber de informaţii şi energii din spatele cuvintelor. Nu numai la scriere, ci şi la recepţionarea mesajului. Dacă scrierea are „greşeli” sau „erori”, o persoană care este blocată în „matricea gramaticală” nu va fi capabilă să înţeleagă mesajul, sau va fi teribil de distrasă de aceste „erori de gramatică” şi îi va scăpa esenţialul, gândul sau energia care este purtată de textul pe care-l citesc. Se creează astfel minţi sterile (numai în expresie), limitate şi per total nesigure de cum se pot exprima complet, fără greşeli.
Eu am avut marele noroc să manifest doi profesori extraordinari de limba engleză. Unul în liceu şi celălalt la facultate. Amândoi ne-au învăţat că cel mai bun lucru pe care-l poate face o persoană este să uite toată gramatica, şi orice fel de regulă care dictează fluxul liber de energie şi informaţie în timp ce scriem… inclusiv cât de multe virgule putem folosi într-o propoziţie… cât de lungă poate să fie o propoziţie… de câte ori putem folosi „şi” sau orice… şi chiar şi regula care spune că nu putem inventa noi cuvântchestii. De asemenea, ne-au învăţat că două puncte ( : ), cratimele ( – ), punctul şi virgula ( ; ), liniuţa oblică ( / ) şi parantezele (()) aparţin doar formulelor matematice şi nu au ce căuta într-un flux liber de exprimare (ele separă şi fracturează). Şi… să nu începi niciodată o propoziţie cu „dar”, „şi” sau „deci” şi în nici un caz un paragraf nou! Şi… să uităm şi toate acestea şi să facem pur şi simplu ceea ce dorim. Ambii ne-au dat următorul exemplu drept unul dintre cele mai fenomenale capitole din literatura engleză, care este un exemplu perfect pentru curgerea liberă a energiei (emoţii, gânduri, informaţii, vizualizare): Penelopa lui James Joyce (capitolul 18 din Ulise) www.online-literature.com/james_joyce/ulysses/18/ Aici sunt câteva date istorice despre inventarea gramaticii şi ortografiei limbii engleze ~ aruncaţi o privire la calificările oamenilor care le-au inventat pentru a înţelege adevăratul ei motiv: en.wikipedia.org/wiki/History_of_English_grammars
Şi aceasta reflectă în mare măsură de ce au fost inventate reguli pentru limbile mai vechi şi pentru limbile moderne, de asemenea. Aristotel nu a respectat nicio regulă gramaticală ;). Ceea ce gândim noi astăzi că este subiectul propoziţiei (iniţial „conceptul la care se priveşte”) care este lucrul pe care se bazează „subiectul” a fost înţeles complet greşit: home.mira.net/~andy/works/aristotle.htm În orice caz, împărtăşesc cu voi aceste lucruri pentru că limba este ceva ce nu a început ca fiind dogmatică şi plină de reguli şi structuri. Un pic cam ca religia… a fost deturnată o vreme pentru ca noi să putem experimenta separarea bine de tot. Acum mergem mai departe.
Nu este vorba despre vină, niciodată. Reţineţi că noi suntem cei care folosim limba şi subscriem la lucruri, şi ne cedăm puterea, şi ne luăm puterea înapoi… nimeni nu ne poate forţa să facem ceva. Dar, văd că putem cădea cu uşurinţă în ciclul victimă-agresor aici. Articolul meu este îndreptat în esenţă spre a ne face mai conştienţi de propriile alegeri şi de modul în care a fost introdusă în modul nostru de comunicare o structură nenaturală, care separă. Are de asemenea şi părţi cu adevărat bune, care ne ajută să comunicăm mai bine, cum ar fi un sistem standardizat de ortografie (unul pe care îl putem înţelege cu toţii)… Cred că este extrem de util. Pe măsură ce devenim conştienţi, avem o mai mare libertate de a alege ce aspecte păstrăm şi la care renunţăm.
Vă invit să păşiţi în afara limitelor gramaticii şi să vă exprimaţi după dorinţa inimii! Şi pot să spun asta pentru că am o diplomă Magna cum laude de la Facultatea de Comunicare a Universităţii din Dublin şi am avut cele mai mari scoruri obţinute vreodată de cineva la sociolingvistică… curs care a fost predat de cel mai bun lingvist din lume la momentul respectiv… ce ziceţi de asta ca dovadă de autoritate în domeniu hehehehehehehehe :O 8). A devenit cumva acest articol brusc mai real şi s-a transformat în ceva care merită ascultat? Aceasta are de-a face cu programul care spune că putem vorbi despre limbă numai dacă avem o diplomă în domeniu, sau două, sau zece… sau nu înseamnă nimic. Un subiect întreg în sinea lui.