Recent, din conversațiile cu alte persoane treze și conștiente, precum și cu membrii panelului nostru DTTR, mi-am dat seama că trupurile noastre fizice se comportă adesea ca și cum ele ar fi „șeful” în experiențele noastre, însă nu este așa. Sufletul nostru este cel care o conduce.
Corpul face cereri, negociază, se plânge, amenință și încearcă să controleze rezultatele. De multe ori, acest lucru se întâmplă într-un mod complet inconștient. Alteori, se întâmplă atât de subtil încât sufletul îl confundă cu intuiția, îndrumarea sau cunoașterea interioară.
Însă în alte situații, mai ales atunci când sufletul comunică în mod conștient cu corpul, lucru pe care îl predau de mai bine de un deceniu, putem auzi clar cum corpul încearcă să determine sufletul să i se conformeze. Afirmații precum: „Aveam o înțelegere”, „Așa s-a făcut întotdeauna”, sau chiar „Mă abuzezi”. Acestea nu sunt neapărat comunicări autentice. De multe ori, sunt încercări ale corpului de a-și recâștiga autoritatea și, de cele mai multe ori, sunt afirmații bazate pe frică.
Cum se face că trupul se comportă ca un agresor atunci când încercăm să ne împuternicim și să renunțăm la limitările, programele și comportamentele negative?
Pentru că trupul fizic a fost creat în cadrul paradigmei de lumină–întuneric, el funcționează în mod natural prin dinamici de tipul putere-asupra-celorlalți. Pe măsură ce omenirea depășește această paradigmă, multe dintre trupurile noastre opun rezistență. Schimbarea se simte periculoasă. Asemenea unui adolescent care face o criză de furie, corpul poate folosi durerea, frica, oboseala, îmbătrânirea, boala sau traumele stocate pentru a-ți readuce atenția și deciziile sub controlul său.
Corpul are nevoie ca lucrurile să rămână la fel. Din perspectiva lui, schimbarea nu este un lucru bun, mai ales schimbările majore, cum ar fi să nu mai îmbătrâneșt, sau să-ți prelungești viața cu mult dincolo de ceea ce considerăm în prezent posibil. Da, acest lucru este posibil.
Aceasta nu înseamnă că trupul nu oferă niciodată informații utile. Durerea poate fi o informație. Epuizarea poate fi o informație. Cheia este să învățăm să facem diferența dintre informație și manipulare.
Când corpul semnalează anumite stări sau afecțiuni, ascultă-l. Dar când începe să ia deciziile în locul tău, amintește-ți cine este șeful.
Cum arată acest lucru în practică?
O stare de epuizare poate fi pur și simplu o informație. Însă simptome severe asemănătoare gripei, ceața mentală sau confuzia care apar exact în momentul în care trebuie să treci la acțiune pot reprezenta cu totul altceva. Când încerci să înțelegi ce se întâmplă, corpul ar putea spune: „Avem nevoie de odihnă. Muncești prea mult.”
Cine i-a dat permisiunea să ia astfel de decizii în locul nostru?
Ei bine, noi înșine, desigur.
Totuși, chiar dacă poate părea că este un motiv întemeiat și că ar fi trebuit să ne odihnim mai mult pentru a nu ne îmbolnăvi, adevărul e că trupul nu ar fi trebuit să ne ducă într-o stare atât de extremă. Noi, ca suflete, avem control deplin asupra trupurilor noastre. Dacă am ști doar cum să exercităm acest control.
De-a lungul istoriei, practicanți avansați au demonstrat o influență extraordinară asupra propriilor corpuri fizice. După cum ne reamintesc ei, conștiința este cea care dirijează materia, nu invers.
Corpul nu este cel care conduce experiența noastră de zi cu zi și nici experiența noastră de-a lungul multiplelor vieți. Noi suntem. Sufletul este.
Atunci când un simptom fizic neplăcut, o frică sau o limitare devine centrul atenției tale, de multe ori acesta capătă mai multă putere. Când încetezi să îi mai acorzi autoritate și îți revendici suveranitatea, dinamica se schimbă.
De exemplu, mi-am fracturat o gleznă, dar acest lucru nu m-a împiedicat, în realitate, să fac lucrurile importante. Am primit mesajul că, dacă nu voi face ceea ce își dorea corpul meu, va continua să-mi fractureze oasele până când mă voi conforma.
Uau.
Ei bine, mă pot adapta și pot găsi o cale de ocolire. Nu este prima dată când corpul meu a încercat să mă forțeze să fac anumite lucruri prin măsuri extreme, inclusiv amenințând că va muri și mă va lăsa în urmă pentru a-și urma propriul drum. Și nu a câștigat.
Corpul nu este răuvoitor. El funcționează exact așa cum a fost conceput să funcționeze. Problema nu este că încearcă să domine. Problema este că noi credem că are autoritatea de a face acest lucru.
Trebuie să ne amintim că trupul funcționează printr-un strat de programe de frecvență joasă, care ne permit să avem o experiență în paradigma de lumină–întuneric. Corpurile, la fel ca majoritatea sufletelor noastre, sunt în esență alcătuite din lumină pură. Pentru a putea trăi experiențe de întuneric, am încorporat în noi limitări artificiale și programe profund restrictive. Am făcut acest lucru atât în trupurile noastre, cât și în sufletele noastre.
Și mai este ceva.
Îmbătrânirea, de exemplu, este consolidată de convingeri colective și de programarea socială. Corpul este atât de adânc ancorat în aceste tipare, încât a uitat că există și alte posibilități.
Așa cum a remarcat recent Dr. Kara, una dintre membrele panelului nostru Driving To The Rez, atunci când un program este eliminat, un altul se grăbește adesea să-i ia locul. Ea spunea că are impresia că, atunci când înlăturăm un program personal, programele sociale preiau controlul. Acest mecanism funcționează ca un sistem de siguranță menit să păstreze intacte acele programe limitative în realitatea noastră co-creată în paradigma de lumină–întuneric.
Iliana, o altă membră a panelului, a observat că această situație poate fi percepută ca o succesiune de straturi de programare, unde îndepărtarea unui strat nu face decât să dezvăluie un alt strat, aflat dedesubt.
Depășirea condiționărilor individuale și sociale îl ajută pe corp să-și amintească ceea ce a știut cândva: că limitările sunt alegeri, nu inevitabilități înscrise în piatră. Și că sufletul este cel care are autoritatea de a face aceste alegeri.
Acest lucru este posibil deoarece corpul nostru există în interiorul sufletului nostru, nu invers. Multe dintre limitările noastre nu sunt doar programe personale pe care le-am integrat în propriile noastre corpuri, sunt de asemenea și programe sociale: programe pe care am acceptat să le adoptăm pentru a putea intra într-o experiență din paradigma de lumină–întuneric.
De asemenea, așa cum a subliniat Larry în conversația noastră, cel mai mare truc al corpului este să ne convingă că el este cel care ia deciziile. Instrumentele sale preferate sunt plăcerea, disconfortul, frica și distragerea atenției. Totuși, niciunul dintre acestea nu îi conferă autoritate asupra experienței sau realității noastre. Sunt doar modalități prin care încearcă să ne convingă sau să ne constrângă să ne conformăm.
Ascultă-ți corpul. Îngrijește-l. Sprijină-l. Dar nu confunda vocea lui cu autoritatea. Nu presupune că știe ce este mai bine pentru tine doar pentru că insistă că așa este.
Corpul este însoțitorul tău în această experiență, nu stăpânul tău.
Autoritatea și puterea de a lua decizii ți-au aparținut întotdeauna.
Tie, sufletului.
Urmărește prima parte a podcastului aici
Urmărește întregul podcast aici