În viaţa mea, nu am cerut cu adevărat „sprijin” pentru un proiect personal. Sprijinul pe care-l solicit este de obicei pentru o nevoie colectivă, cum ar fi Centrul pentru Ascensiune Planetară sau pentru Ascension101. Însă pentru sprijin personal, nu a apărut niciodată o ocazie pentru a cere în mod activ sprijin. Când am aflat cât de mulţi bani va costa reparaţia câtorva zone cheie din carena bărcii noastre (care este casa noastră), primul lucru la care m-am gândit a fost, „Voi cere sprijin din partea publicului meu, voi începe o colectare de fonduri în care fiecare să poată contribui cu câte puţin sau ceva în genul acesta.” Ceea ce a fost curând blocat de… „cum face cineva aşa ceva?” Şi apoi m-am lovit de un program care spunea „este greşit să ceri ajutor pentru viaţa ta personală”. Când m-am uitat la acest program, am fost foarte surprinsă că era acolo pentru că cei care urmăresc lucrarea mea şi îmi sunt alături sunt extrem de săritori tot timpul şi ar fi cu adevărat fericiţi să contribuie la influxul de energie şi bunăstare în viaţa mea. Totuşi, de fiecare dată când mă uitam, programul se activa. Se simte artificial şi extern, dar trebuie să fie ceva în propriul meu câmp de care se lipeşte, altfel nu m-ar afecta.
Prin urmare, am rugat câţiva prieteni de pe platforma Walk With Me Now să se uite împreună cu mine la acest program şi energia a început să se elibereze instantaneu. Înainte de a-mi da seama, eram pregătită să cer! Cum se face că locuiesc pe o barcă? Dacă aţi urmărit cele mai recente postări, veţi fi auzit de ultima noutate referitoare la mutarea mea în Statul Washington, iată aici un fragment din ce am scris anterior:
Mi s-a cerut de către Sursă, Gaia, Conştiinţa Colectivă Umană să stau, să locuiesc şi să lucrez în California timp de mulţi ani. Însă, la începutul anului 2014, mi s-a cerut să plec. De fapt, au insistat foarte mult să plec! Însă până atunci locuisem deja în California de aproape 10 ani şi aveam o viaţă acolo. Doi dintre copiii mei locuiesc acolo, fostul meu soţ şi prieten apropiat locuieşte acolo. Şi nu aveam niciun alt loc în care să locuiesc. Prin urmare, am amânat mutarea. Rezultatul a fost că am devenit extrem de bolnavă luni de zile. Au fost şi vreo două situaţii limită când era cât pe ce să nu o scot la capăt. Dar am rămas! În septembrie 2014 am avut ocazia să petrec câteva ore cu un vechiul meu prieten, Larry. Un bărbat care locuia sus de tot, chiar în vârful statului Washington şi prin urmare nu ajungeam să ne întâlnim foarte des. Ne întâlnisem iniţial în 2011 la unul dintre evenimentele mele publice. Pe atunci el era foarte activ în majoritatea evenimentelor, făcea voluntariat, ajuta şi chiar a organizat câteva evenimente. Am devenit colaboratori la câteva proiecte şi ieşeam adeseori împreună cu prieteni. Îmi era ca un frate, sau ca una dintre fete. Complet invizibil ca bărbat sau ca posibil partener. De fapt, însuşi gândul era atât de ridicol încât atunci când cineva l-a verbalizat în cele din urmă, după petrecerea zilei de naştere a unui prieten (ei credeau că suntem iubiţi în secret), am crezut că este hilar şi de asemenea imposibil. În mod normal după ce el pleca din California îmi ieşea şi din sfera mea de atenţie. Când era plecat, era plecat cu totul. Şi nu-mi apărea în câmpul de atenţie până ce nu-mi trimitea un mesaj text sau un mesaj pe Facebook. Însă de această dată, de această dată nu numai că vizita lui a fost diferită (am observat două lucruri: unul – că era bărbat şi celălalt – că era extrem de chipeş), dar după ce a plecat, mi-a trimis un flux continuu de mesaje text, ceea ce a însemnat că nu mi-a dispărut din sfera conştientă. A doua zi după ce a plecat, m-am uitat la toate mesajele de pe telefon şi mi-am dat seama că discuţia noastră nu era încheiată. Conversaţia noastră trebuia să aibă loc şi să fie finalizată… Ca să scurtăm povestea, au izbucnit nişte incendii serioase care au înghiţit zonele din jurul oraşului Sacramento unde locuiam. Problema mea cu astmul s-a activat şi n-am mai reuşit să amân plecarea din California. Mi-am încărcat maşina, câinele şi am plecat spre nord-vest, spre coastă. El mi-a sugerat să merg până unde locuieşte el pentru că aerul este curat, mai rece şi este înconjurat de ocean. Acum este februarie 2015 şi ne-am mutat împreună… pe o casă-barcă. O altă surpriză uimitoare este că dintre cele mai dragi vise ale mele era să locuiesc pe o casă-barcă pe mare. Un vis la care de fapt renunţasem. Când am încercat să închiriem o casă, orice casă, am descoperit blocaje de-a dreptul ciudate care ieşeau la suprafaţă. Ne-am dat seama că nu căutam ceea ce trebuia. Apoi, mama lui mi-a spus, „ de ce nu o casă-barcă?” Şi m-am gândit.. wow, acesta este unul dintre visele mele din totdeauna. Aşa că l-am întrebat dacă doreşte să locuiască pe o barcă. Şi ghici ce! Acesta era şi visul lui de o viaţă… era de aşteptat.
ACTUALIZARE
Am găsit o barcă minunată – un iaht-trauler de lemn din 1961 proiectat de William Garden. Preţul era foarte scăzut, prin urmare nu a trebuit să intrăm în datorii pentru a-l cumpăra, aceasta datorită reparaţiilor extinse de care avea nevoie. Câteva plăci din carenă aveau rugină uscată, la şi nişte nervuri, iar „casa” are de asemenea nevoie de o grămadă de îngrijiri.Când am postat despre situaţia noastră grea pe platforma Walk With Me Now, cineva s-a oferit imediat ca voluntar să ne ajute cu reparaţiile la casă. Astfel, aceasta reduce factura noastră totală cu multe mii de dolari (îţi mulţumim Hopi!!) Această campanie este pentru repararea carenei, care poate fi făcută numai de către persoane autorizate (costisitor) şi va face noua noastră casă mai trainică şi mai sigură pe apă.
Dacă doriţi să ne ajutaţi, aici este un link către colectarea de fonduri: http://www.gofundme.com/ineliasboat
Vă mulţumim pentru sprijin!!