De ceva timp, cam de o lună, m-am tot surprins spunându-mi că „renunț” și simțind această energie. Mai jos îmi voi scrie „pretextele” sau „scuzele” în caractere italice. În acest fel vei putea vedea procesul mental care poate împlini și alimenta construcția realității noastre. Iată:
Ce a făcut ca această lună să fie diferită față de alte luni este faptul că Larry și cu mine ne-am implicat și am ieșit în lume mult mai mult ca de obicei. Am participat la un festival de stradă, am desfășurat mai multe activități ale comunității WalkWithMeNow.com în zonă și plănuim să participăm la festivaluri de zâne în acest an 2023.
De asemenea, avem mai multe întâlniri și cursuri pe lună pentru studenții privați și vizitatori.
Podcasturile noastre, Driving to the Rez, The We Talks, și Woo For Thought, sunt o activitate zilnică, de la scrierea articolelor pe care se bazează, până la înregistrarea podcasturilor.
Numărul de abonați, vizualizări și clicuri este constant. Se mișcă în sus și în jos cu cifre mici, de ordinul unităților, în fiecare săptămână, dar practic rămân la fel și au rămas aceleași de ani de zile.
Suntem în mod clar interziși din umbră, iar conform regulilor de interacțiune în această lume, acceptăm să fim interziși din umbră. Din punct de vedere financiar, suntem în mod constant în lipsă de bani pentru a ne termina proiectele, atât personale, cât și publice. Repet aceleași învățături de nenumărate ori, în moduri multiple, și oamenii tot nu le înțeleg. Continuă să își cedeze puterea programelor lor, altor oameni sau ființe, circumstanțelor și lumii. Renunț.
Când citești aceste pretexte, ai putea crede că sună ca niște scuze rezonabile și că nu există alternative reale în această lume a puterii asupra celorlalți.
Dar nu sunt rezonabile. Nu sunt rezonabile pentru noi, cel puțin. Nu sunt rezonabile pentru oameni care sunt capabili să vadă dincolo de iluzia separării.
O parte a existenței mele aici, la fel ca și a existenței tale, este de imersiune profundă într-o experiență a paradigmei de lumină/întuneric. Asta înseamnă inevitabil că simțim importanțele, emoțiile și rezultatele inputurilor noastre senzoriale limitate și traducerea acelor inputuri prin tone de programe și credințe de frecvență joasă. Este important să devenim conștienți de ceea ce facem cu sentimentele, să le privim drept date interpretate prin programe.
A deveni un adult, a avea o personalitate matură, a fi o persoană de caracter, a avea forță morală și integritate, a fi incoruptibil, curajos, ireproșabil, înțelept și stabil ca o stâncă într-un mediu furtunos și sălbatic… nu pare să fie o tendință foarte populară în mediul pe care îl numim „Pământ”. Totuși, asta este exact ceea ce este necesar pentru ca acele pretexte și așa-zisa lipsă de alternative să părăsească câmpul nostru de realitate.
Larry și cu mine discutam zilele trecute despre ce înseamnă să fii adult, despre cum a fi adult are anumite dogme atașate care îl fac să fie un rol greu și lipsit de inspirație. Și cum de multe ori, când obosim și vrem să renunțăm, încercăm să întruchipăm un personaj copilăresc care nu este doar fals și ireal, dar și distructiv și dureros.
De ce vrem uneori să renunțăm?
Pentru că nu avem prea multe experiențe pozitive care să întărească maturitatea și să ne susțină în rolul de adulți maturi. În această linie temporală, de exemplu, nu există bătrâni înțelepți la nivel de planetă pe care să-i putem urma sau vizita pentru înțelepciune și îndrumare în anii noștri formativi. Nu există un cerc de bătrâni care să stea în jurul focului, fiind „înțelepți” în tăcerea lor, și în același timp să împărtășească și să construiască între ei un câmp de conștientizare de maturitate.
Menținerea oamenilor în rolul de copii eterni face parte dintr-o strategie de inginerie socială. Îi face pe oameni dependenți și incapabili să ia decizii mature, iar acest lucru este propagat și transformat într-o stare dezirabilă. Bărbații vor să fie „Peter Pan”, iar femeile vor să fie „prințese”. Oameni de 30 de ani, o vârstă la care sunt destul de înaintați în vârstă pentru a conduce țări, sunt ocupați să facă pe adulții.
De pe Internet:
A face pe adultul („adulting”) se referă la asumarea sarcinilor, responsabilităților și comportamentelor asociate în mod tradițional cu viața normală de adult, cu implicația că individul în cauză nu se identifică drept adult și că acționează ca atare, dar asta nu îi vine în mod natural.
Avem oameni de 30, 40, 50 și 60 de ani care fac pe adulții, ceea ce este un pas în direcția corectă, dar nu înseamnă chiar că își și asumă responsabilitatea de a fi adulți de vârsta pe care o au.
Prin urmare, desigur că la un moment dat, fie că faci pe adultul sau ești un adult adevărat, te vei sătura de toate prostiile astea. În acel moment, folosește un exercițiu de extindere a conștienței și permite-ți să petreci câteva minute în afara ceții amnezice de la nivel social și fizic. Șezi la nivel subtil împreună cu bătrânii înțelepți ai colectivului uman de frecvență înaltă din univers, cu intenția de a te conecta cu ei și de a-ți relua propriul drum către maturitate, de exemplu.
Podcast: Do you want to give up
Video: Do you want to give up
Social media încearcă să ne interzică din umbră articolele, dar datorită ajutorului tău ele ajung la toți cei care au nevoie de ele. Te rugăm să transmiți acest articol pe toate platformele pe care ești pentru ca informațiile acestea să se răspândească în lume.