Înspre apararea mea

Dacă viața mea este in pericol sau cineva in jurul meu este fizic sau psihologic în pericol datorită unui agresor eu însumi mă voi apăra, sau il voi apăra, fără îndoială. Dar cand vine vorba de a-mi apăra integritatea, numele, munca, mândria, sau orice altceva, voi trece cu vederea pur și simplu chiar dacă aceastea mă vor afecta.

Uneori, chiar sunt afectată, există o plată emoțională atunci cȃnd te simţi “trădat” de către cineva care ţi-a mărturisit prietenia, de exemplu. Sau cineva mă vorbește de rău pe la spate, făcȃndu-se plăcut de către alții, în timp ce pretinde a fi prietenul și susținătorul meu. Sau dacă cineva m-ar ataca violent pe internet (ȋn mod anonim, desigur), în scopul de a se simți important, pentru a obține atenție, sau pentru că puterea și influența mea ȋl amenință. Cȃteodata mă deranjează. Dar, în loc să reacționez la supărare, ceea ce fac este să procesez această dezamăgire și durere, și să-mi continui drumul.

Totuși e greu. Atunci când primim o energie negativă sub forma de insultă sau atac de multe ori presupune un cost. Acest cost este efectul pe care îl are pentru “sinele mic “.

Și eu am un sine mic. Viața mea nu e foarte influenţată de el, dar uneori mă afectează. Nu a fost tot timpul acolo, dar la un moment dat în timpul liniar l-am creat cu scopul de a înțelege prin ce trec ceilalţi în această viață. De cele mai multe ori suferinţa, stress-ul, durerea, lupta, conflictul ce le experientăm se datorează sinelui nostru mic și/sau al altora.

Priviţi un conflict în care sunteți chiar acum. Daţi-vă un pas înapoi și observaţi dacă are vreun impact pentru supraviețuirea fizică. Dacă nu, atunci este vorba despre sinele mic.

Unele culturi vă vor învăța că oamenii ar trebui să omoare pentru a-și apăra mândria, onoarea lor sau a familiei. Sau să fie aspru pedepsiți dacă işi pierd onoarea lor sau a familiei.  Dar ce este onoarea și mândria, dacă nu doar proiecția egoistă a importanței?

De multe ori, folosim povestea tuturor atacurilor fizice, emotionale şi psihologice pe care le-am suportat de-a lungul vieții, pentru a valida propria noastră brutalitate.

Natura atacurilor

Atacurile la persoană (ce nu pun viața în pericol), au cȃteva tipare de bază. Trei dintre aceste tipare sunt:

1. A-si da dreptate ȋn detrimentul altuia.

2. Validarea de sine prin invalidarea altuia.

3. Reacția la o frică inconștientă (sau conștientă).

Din experiența mea, numărul unu este cel mai răspandit in societatea noastră. Este de fapt, încurajat. Găsim aceast tipar folosit în politică, dezbateri de tot felul din știință, religie, organizații sociale și grupuri de lucru din întreaga lume.

De mai multe ori, am primit mesaje și e-mailuri “solicitând răspuns” la unele pretenții sau afirmaţii cum ca sunt [adauga aici un comentariu care sa ma invinuiasca]. Sau faptul că-mi apăr şi-mi susţin punctele de vedere. Nu răspund acum la aceste mesaje, deşi am făcut acest lucru în trecut, ca urmare a presiunilor externe. Am tendința de a nu ceda în fața presiunilor externe în aceste zile .

Recent, un prieten de-al meu mi-a spus că a observat că, cu cȃt par sa devin mai puternică, încrezătoare și capabilă ca persoană publică cunoscută, cu atȃt mai vicioase și insidioase devin atacurile la adresa mea.  Aceasta este pur și simplu o reflectare a tiparului numărul 3 de mai sus. Oamenii se tem de persoanele cu influenţa. Ei se tem de putere (dintr-un motiv justificat), și se tem să nu fie ȋnşelaţi. Atacul energetic (la nivel mistic), a crescut de asemenea, foarte mult în fiecare lună de când am acceptat misiunea de a deveni cunoscută public, pentru a transmite mesajul de împuternicire maselor.

Felul in care facem fata la aceste atacuri mistice este destul de asemănător cu cel al atacurile deschise. Procesăm orice efect ar putea avea asupra noastră și ne continuăm drumul. Represaliile, apărarea, sau ” dreptatea” este irelevantă ele alimentȃnd doar atacul scăzȃndu-ne frecvența vibrațională.

Dacă ne consumăm timpul pentru a ne apăra, pentru a ataca la rȃndul nostru sau pentru a ne răzbuna, doar alimentăm ciclul agresiunii. Toate această energie este mult mai bine s-o folosim inspirȃnd și ȋmputernicindu-i pe alţii.

Cum ȋmputernicim planeta prin observarea apărării noastre?

Conflictele și războiul, la orice nivel, reduc frecventa vibrationala a colectivităţii noastre umane. Nu contează dacă strigi la cainele tău, sau tragi ȋntr-un dușman. Energia conflictului este împotriva naturii noastre existand doar ca urmare a unei puternice programări.

Ȋn ultima săptămână, ȋn timp ce mă recuperam după multele ore petrecute ȋn avion, m-am uitat la cȃteva emisiuni TV. Am fost șocată de normalizarea violenței.  Şi brutalitatea violențelor este de nedescris.

Într-unul din filme, ȋn care era vorba despre o familie de gangsteri aflaţi în programul de protecție a martorilor mutaţi undeva în Franța, au fost arătaţi copii și adulți bătuți brutal de către protagoniști. Ar fi trebuit să fie amuzant, deoarece copiii și adulții care au fost brutalizati au spus ceva de rău la adresa protagoniștilor, sau le-au gresit cu ceva marunt. Într-un alt show, un serial de televiziune extrem de popular, nivelul de violență a fost pur și simplu incredibil. Acesta a inclus viol, abuz sexual, copii, bărbați și femei ucişi cu brutalitate și abuz psihologic extrem. Toate “normalizate ” într-un timp si intr-o zona de fantezie.

Spectacolele gen reality TV sunt populare deoarece se bazeaza pe conflict. Sunt descrise multe tipuri de violenţă, chiar si batai.

Și lucrurile nu se opresc doar la emisiuni TV, cele mai multe jocuri pe calculator au ca subiect uciderea altor oameni, creaturi sau monștrii.

Dar uite care-i treaba, programarea de a fi și de a acționa dintr-un loc al agresiunii și violenței nu poate avea succes decȃt cu consimţămȃntul nostru. Odată ce vedem că este pur și simplu programare, o încercare a unei părţi a colectivului uman de a merge pe o cale de frecventa vibrationala joasă și care crează o puternică dependență, atunci putem pur și simplu să oprim programarea.

Cum o oprim? Ne facem o listă, și observăm, toate situaţiilele în care ne simțim nedreptăţiţi, unde ne apărăm, unde ȋi atacăm pe alții. Observăm fiecare punct de pe lista noastră până când putem distinge imaginea de ansamblu. Până când nu mai suntem afectaţi energic de conflict sau de atac. Până când “nu mai vrem să facem nimic pentru acel lucru”, pentru a ne obţine dreptatea. Dar ţineţi cont, în cazul în care implică supraviețuire fizică, psihologică sau bunăstarea ta sau a altcuiva, dacă este posibil, evitaţi atacul, iar dacă nu este posibil, atunci apăraţi-vă, acționaţi şi protejaţi-vă. De ce? Deoarece supraviețuirea noastră fizică este diferită de cea a sinelui nostru mic.

Reţineţi faptul că agresivitatea și conflictul crează o puternică dependenţă. Ele sunt dramatice, iar nouă ne place drama. Drama și conflictul nu există in afara sinelui mic. Faptul că acestea nu există în afara sinelui mic constituie de multe ori motivul pentru care ne agăţăm atât de tare de acesta.

Realitatea noastră, planeta noastra și vieţuitoarele care o populează, inca sprijină experiențele de nivel scăzut, cum ar fi războiul, conflictul, drama și altele asemănătoare. Acesta este un fapt. Specia noastră ȋnsă este împuternicită să aleagă. Depinde de noi dacă vrem să rămȃnem la aceste jocuri de nivel scăzut sau nu. De aceea, există o astfel de programare puternică prin intermediul mass-media, culturii și religiilor, pentru a ne agata de jocuri mici. Suntem expuşi lor, iar efectul este același ca şi cum cineva ar lua cocaina pentru prima dată. Ori devenim complet dependenţi de ea, ori refuzăm s-o luăm, sau ne ” recuperăm ” după ce am fost dependenţi de ea pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă.

Ne putem ajuta specia să renunțe la dependență, observȃnd-o ȋn noi înșine și ȋmputernicindu-i pe alții s-o vadă la randul lor ȋn ei ȋnşişi. Doar observȋnd-o, fără nici o altă intenție, extindem conștiența noastră cu privire la faptele din spatele acestei dependenţe la scară globală.

Ȋmpărtăşiţi acest articol cu oricine simţiţi că va beneficia și va fi împuternicit de el, trimiteţi-l listelor voastre de email și adăugaţi-l pe blogurile voastre. Cu cȃt mai mulţi dintre noi acționează distribuind aceasta informație, cu atât mai ușoară va deveni incarcatura și cu atȃt mai repede ne vom extinde constienţa.

Inelia Benz