Ți-am spus eu… Când ne simțim neauziți

Știu că îți este familiară situația în care ești neauzit și știu că ai spus, sau te-ai abținut să spui „Ți-am spus eu”, de milioane de ori în viață. De ce știu lucrurile astea?

Știu aceste lucruri pentru că suntem ființe de lumină trezite și putem vedea mai mult decât văd alții, iar asta face ca sfaturile noastre să fie adeseori ignorate (de obicei pentru că nu există nicio dovadă fizică a ceea ce vedem), sau suntem interpretați complet greșit. Cu alte cuvinte, noi spunem una, dar persoana sau persoanele cu care vorbim aud altceva. Aud ceva care este în propria lor paradigmă a realității. De exemplu, îmi amintesc că i-am spus lui Larry să sape o fântână nouă pentru Shamanshack pentru că Gaia a spus că vom avea nevoie de ea. A ascultat? Nu, a spus: „Ei bine, acum plouă mult. Nu am avut niciodată probleme cu uscarea fântânilor, poate că a fost doar o întâmplare în acel an, în plus, am folosit prea multă apă la grădinărit. O să fim bine dacă suntem conștienți de cum folosim apa în cazul în care mai avem vreo secetă.” Mda, logica spune că are dreptate. Totuși, lucrurile s-au dovedit a nu fi chiar așa. Vara trecută Shamanshack a rămas fără apă luni de zile, indiferent de cât de grijuliii am fost noi.

Ai crede că asta l-ar fi învățat să asculte atunci când îi spun să repare o fântână, dar nu. Iarna asta, am primit un mesaj insistent să punem la punct un nou sistem de puțuri de apă pentru casa noastră, dar a ascultat Larry? Nu. „E în regulă, fântâna noastră nu a secat anul trecut, iar pentru sistemul de filtrare nu e nicio grabă. Putem să ne ocupăm de asta anul acesta, dar mai încolo.” Am insistat că trebuie să facem asta în iarnă, dar el a spus doar: „O să fie bine, nu-ți face griji.” M-am dat un pas înapoi și am lăsat zarurile să cadă cum or cădea. În timp ce scriu acest articol, nu avem apă deloc acasă. A trebuit să aducem un rezervor de apă de la Shamanshack ca să avem pentru dușuri și vase.

Unul dintre aspectele interesante ale recentei situații cu fântânile este că atunci când am văzut-o venind, corpul meu a alunecat în frică, dar atunci când m-am uitat direct la situație, cuvintele care au venit către mine au fost „Gaia nu ne-ar trimite să locuim aici, sus pe deal, dacă ar urma să ne lase fără apă.”

În timp ce contemplam această informație, mi-am dat seama că această criză a apărut pentru a repara sistemul înainte de venirea verii. Se simte ca și cum în această vară apa ar urma să se oprească complet, dacă nu schimbăm sistemul acum. Am zâmbit când am văzut cum eu pot să fiu neauzită, dar Gaia știe cum să ajungă la Larry și nu va lăsa lucrurile să aibă un impact serios asupra mea. S-ar putea doar să fie mai mult de lucru pentru Larry, din moment ce nu a ascultat mai devreme.

Este, de asemenea, adevărat că majoritatea cititorilor mei, da, voi, sunteți aici pentru a conduce în Noua Paradigmă, într-o realitate trăită. Voi sunteți liderii familiei, prietenilor, grupurilor voastre și unii dintre voi aveți de drept propriile zeci de mii de cititori, audiență și studenți.

Ce co-creație ciudată și fascinantă este aceasta în care oamenii care au fost aduși aici de către colectivul uman, de noi, trec neauziți și neînțeleși.

Totuși, nu avem o atitudine pasivă față de asta. Când suntem neauziți sau greșit înțeleși, putem schimba rapid direcția și putem spune același lucru cu alte cuvinte, sau putem încerca alte trucuri până când ideea pe care dorim să o transmitem este înțeleasă.

Este foarte diferit atunci când nu suntem auziți deloc. Neauziți și nu suntem auziți deloc sunt două lucruri diferite. Când ești neauzit, ești auzit fizic, dar lucrul pe care ceilalți îl aud nu este pus în practică. Să nu fi auzit deloc este să fii complet invizibil, liniște, nimic nu ajunge la celălalt.

Cum depășim situația în care spunem sau repetăm ceva de mai multe ori, dar mesajul rămâne neauzit? Ne schimbăm cuvintele, ne schimbăm frecvența, uneori schimbăm chiar și oamenii cărora le spunem cuvintele. Nimic.

Să trec prin viață neauzită e povestea vieții mele. Chiar și cu mii de cititori, cele mai multe lucruri pe care le discut și le explorez sunt neauzite, iar când sunt auzite, adeseori e cum am spus mai sus că e un numitor comun pentru cei mai mulți dintre noi, sunt neînțelese. Doar o mică fracțiune din ideile și informațiile pe care le transmit sunt auzite și interpretate corect, sau chiar reținute. În plus, desigur, până acum ar fi trebuit să am milioane de cititori, nu mii. Aceasta înseamnă că mesajul meu este complet invizibil pentru majoritatea oamenilor la care am fost rugată să ajung.

La un nivel mai personal, văd adeseori situații sau complicații la orizont și le spun oamenilor din jur despre ele, dar nu se face nimic, iar apoi este prea târziu.

O soluție, desigur, este să fac eu însămi lucrurile. Dar asta înseamnă o mulțime de lucruri, și nu toate sunt lucruri pe care mă simt confortabilă să le fac.

O altă soluție este să las lucrurile să se deterioreze, situația, sau criza, să apară și să las zarurile să cadă cum or cădea. Iar apoi, să am satisfacția de a spune „ți-am spus eu”.

La nivel fizic și personal, și uneori la nivel emoțional, există un anume disconfort atunci când sunt neauzită.

Totuși, când asta se întâmplă în continuu, la scară globală, devine destul de apăsător la nivel energetic.

Când eram foarte mică, obișnuiam să țip și să urlu și să devin foarte frustrată atunci când eram neauzită. Când eram adolescentă, am aflat că a fi neauzită este un aspect normal al vieții, așa că am eliberat frustrarea și în schimb oftam, și am învățat să îmi dau ostentativ ochii peste cap. De asemenea, aveam o mare satisfacție să spun „ți-am spus eu”.

Pe măsură ce am înaintat în vârstă, pur și simplu repetam lucrurile, de mii de ori și încă odată. Uneori găseam un alt autor sau învățător care spune același lucru cu alte cuvinte și îl promovam în mintea oamenilor. Ocazional asta dădea rezultate bune.

Totuși, recent, am început să mă „simt neauzită” din nou. A fost chiar o surpriză pentru mine. Odată cu aceasta a apărut și o senzație de oboseală și frustrare, iar în spatele lor, un sentiment, o dorință de a renunța.

Acuma, cu acest gând din urmă a apărut și un mare indiciu despre de ce lucrurile astea îmi apar atât de puternic chiar acum. Vezi tu, noi suntem într-o perioadă de separare, iar pe parcursul acestei separări treaba noastră, a ta și a mea, este să păstrăm lumina tot timpul. Nu să o intensificăm timp de douăzeci de minute pe zi în timp ce medităm, sau când nu ne doare capul, sau când nu suntem la serviciu, ci tot timpul. Iar dacă nu facem asta, atunci orice fragmențel de energii de frecvență joasă pe care l-am putea avea va fi amplificat peste măsură.

De îndată ce am identificat acest mănunchi de frustrare suprimată, am făcut Exercițiul de eliberare a stresului cu el, însă în loc să folosesc cuvântul „stres”, am folosit cuvintele „mă simt neauzită”.

Wow! A fost extrem de revelator. Un baraj de programe, paravane de protecție și traume au izbucnit la suprafață. A schimbat complet dinamica lucrului meu și mi-a adus o eliberare imensă referitor la a fi auzită și a fi neînțeleasă.

Am trecut imediat la tastatură pentru a împărtăși asta cu tine. Știu că asta este o problemă comună printre noi și știu că energia din lume la acest moment este explozivă.

Și mai știu că acum este momentul în care suntem auziți și înțeleși corect.

Hai să facem asta!

Video podcast: I told you so