Transcrierea Exercițiului de procesare a paravanelor
Blocajele și paravanele (firewalls) pe care le putem avea… de fapt, nu este atât de relevant de unde vin. Ce efect au asupra noastră, asta contează cu adevărat.
Blocajele pot fi extrem de subtile.
Am întâlnit oameni care spun: „Am făcut Exercițiul de procesare a fricii” și apoi adaugă: „Ajung până la un punct și apoi nu mai pot. Nu funcționează pentru mine.”
Asta este un blocaj.
Iei acele cuvinte: „nu funcționează pentru mine” și le folosești în acest exercițiu, pentru că acesta este un paravan, un blocaj.
De fapt, asta este ceva ce am putea face cu toții chiar acum. Gândește-te la ceva care se termină cu „nu pot” sau începe cu „nu pot să…”.
Așa că reflectează puțin, în sinea ta, și fii cu adevărat sincer cu tine însuți, caută și vezi ce apare.
Am nevoie să îți spui asta, să-ți spui cu voce tare, iar apoi vei simți undeva în corpul tău vibrația acelor cuvinte.
Identifică locul în corpul tău fizic, energetic sau mental unde este încastrată acea propoziție. Caut-o! Pur și simplu caut-o! Găsește-o!
Eu am găsit-o pe aici. La tine s-ar putea manifesta în altă parte a corpului sau a câmpului tău.
Acum, hai să ne uităm la acea energie.
Când ne uităm la ea, putem să o vedem, să o interpretăm ca pe o culoare, să-i atribuim o aromă, să-i dăm o formă.
Ceea ce facem este să ne uităm pur și simplu la ea, fără judecată.
Nu încercăm să scăpăm de ea și nici nu o privim ca să scăpăm de ea. Asta e important.
Îi permitem să existe. Îi permitem să fie acolo.
Bine.
Așa, simte-l și permite-i să existe. Privește-l cu curiozitate, dar fără judecată. Doar privește-l! Bine.
Când privesc acest blocaj pe care îl simt, primesc informații sub formă de imagini… și este în regulă. Primim cu deschidere orice informație care vrea să se exprime, o putem întâmpina cu un bun venit.
Imaginile care îmi vin sunt vocabularul meu personal de a interpreta informația, așa că trebuie să îmi spun: „bun, când mă uit la asta, ce înseamnă pentru mine, Inelia Benz?”
Iar când spun asta cu voce tare, simt că este adevărat pentru mine. Dacă aș interpreta greșit, aș simți o disonanță în câmpul meu și mi-aș spune: „ok, cred că nu am înțeles chiar corect.”
Acum, pur și simplu vom sta și vom permite acestui blocaj să existe, să existe, și vom observa: sunt pregătit să renunț la acest blocaj? Sunt pregătit să-i dau drumul?
Asta e întrebarea pe care fiecare dintre noi trebuie să și-o pună: sunt pregătit să-l las să plece?
Și, ciudat, când mă uit la el aici, nu primesc un „da” clar, ci mai degrabă un fel de: hmmm, poate.
Aș vrea să văd dacă vreunul dintre voi este pregătit să renunțe complet la blocajul găsit sau dacă mai e o perioadă de: vreau să aflu mai mult, vreau să lucrez mai mult cu asta.
Apoi, dacă răspunsul tău înclină spre „da”, imaginează-ți că îl apuci: fie din cap, din lateralul capului, din zona gâtului, din piept.
Vizualizează-te pur și simplu apucând ceea ce vezi în imaginație și trăgându-l afară, ușor, trăgându-l afară din tine, deblocându-l și scoțându-l. Și observă cum te simți fără el.
Ține-l în mâini pentru moment și vezi: cum mă simt fără el în câmpul meu?
Îl scoți afară, iar apoi ce poți să faci este fie să îl pui înapoi, fie să îl ții în mâini pentru câteva zile, fie să îl eliberezi să se întoarcă la Sursă.
Și amintește-ți: e posibil ca, inconștient, să îl aduci din nou înapoi, dar atunci poți face din nou exercițiul, cu foarte multă blândețe, foarte multă blândețe, fără judecată.
Când ai paravane de protecție pentru a intra într-un computer, unul îl activează pe altul și trebuie să treci prin mai multe ca să ajungi la motor, știi, la programul principal al computerului, și este un proces destul de simplu.
Uneori scăpăm de blocajul principal odată cu primul paravan, iar apoi apar altele care cer să fie privite, observate, lăsate să se exprime și dizolvate.
Când devenim conștienți de blocajele noastre… dacă nu putem găsi ceva, aș spune: întreabă pe cineva care îți este foarte apropiat și roagă-l să îți spună dacă există un cuvânt sau expresie pe care o folosești mereu și care, într-un fel, te oprește să faci lucruri.
Am prieteni foarte buni care spun: „Eu nu pot să văd nimic. Toată lumea poate vedea chestii într-un mod foarte subtil energetic, eu nu pot să văd nimic.”
Prietena mea a repetat asta ani de zile și, de fapt, ea chiar poate vedea foarte multe, e cu adevărat înzestrată, dar prin faptul că spune mereu aceste cuvinte, și-a instalat acest program în câmpul ei. Astfel, chiar dacă poate vedea, refuză să recunoască și să accepte acest lucru.
De aceea, trebuie să fim foarte atenți, să ne observăm și să identificăm ce blocaje avem.
Un alt lucru pe care îl putem face, și acesta e foarte simplu, este să ne uităm în oglindă. Pur și simplu ne uităm în oglindă și observăm: ce îmi comunic mie însumi?
Dacă te-ai uita acum la tine în oglindă, gândește-te: bun, ce îmi spune asta despre mine și ce spune asta despre mine celorlalți?
Și e posibil să găsești blocaje acolo, cum ar fi: blocaje sociale, blocaje care ne opresc din a realiza lucruri, sau din a obține ceva.
Există mai multe modalități de a identifica blocajele atunci când faci Exercițiul de procesare a fricii.
Este foarte posibil ca frica, uneori, să dispară și să nu o mai poți găsi, dar apoi să revină în altă zi.
Uneori, asta poate fi un blocaj, ceva de genul: „oh, a dispărut, nu pot să o găsesc.” „Nu pot să o găsesc” este un blocaj.
Așa că spui: „ok, energia ‘nu pot să o găsesc’, unde este ea în câmpul meu? Unde este ‘nu pot să o găsesc’?” Și apoi începi să primești informații și alte detalii de acest fel.
Prin urmare, avem blocajele noastre individuale, dar există și blocajele colective.
Blocajele colective ne sunt transmise constant prin mass-media, prin televiziune, muzică, filme, cărți, știri, emisiuni, internet.
Iar aceste blocaje, de multe ori, pot fi chiar lucruri care ne distrează și care ne țin atenția departe de ceea ce contează cu adevărat. Mă refer la lucruri cum ar fi alcoolul, produsele farmaceutice și altele asemenea.
Iar principalul folosit pe planetă este sexul. Dorința de a fi sexy sau dorința de a avea relații sexuale.
Utilizarea sexului în toată publicitatea și în mass-media, în general, ne fixează atenția într-o anumită zonă a existenței noastre, care de fapt, nu este deloc atât de importantă. Și investind mult timp și energie în această tensiune, nu mai privim să vedem ce se întâmplă cu adevărat. Sau, mai bine zis, masele nu se uită, noi ne uităm. Noi putem să vedem ce se întâmplă, dar masele nu.