Pe 5 aprilie 2013, am simţit o FURIE clocotitoare în vibraţia colectivă. Furia s-a acumulat destul de dramatic şi de drastic, aducând haos şi confruntări pentru mulţi oameni sensibili de pe planetă şi a atins un vârf marţi, 9 aprilie.
Uitându-mă în ea împreună cu alte persoane intuitive şi clarvăzători, am văzut că era o energie puternică de „a face” şi „a realiza” şi în cârca ei se suise cumva în mod artificial sinele nostru de umbră pentru a o transforma în furie şi o energie de genul „m-am saturat de asta”.
Undele artificiale erau imense şi au lovit conştiinţa colectivă destul de rău. Au fost în continuare amplificate de mass-media cu ştiri şi reportaje generatoare de furie.
Dar nu se terminase. Clocotul a continuat şi după ziua de joi şi s-a acumulat cu o altă „aromă”.
Vineri, pe 12 aprilie 2013 am fost din nou loviţi artificial, dar de data aceasta a fost FRICA. Se acumulează încontinuu de atunci şi a atins un vârf marţi, 16 aprilie. Din nou, a fost amplificată de mass-media cu ştiri şi reportaje generatoare de frică. Se manifestă sub formă de stres, iritabilitate, alertă, sentimentul că cineva stă să ne lovească în cap sau să ne înjunghie în spate, să ne omoare, să ne tortureze sau o energie de genul „e pe cale să se întâmple ceva îngrozitor”.
Când i-am permis energiei fricii să existe, în timp ce o procesam, am observat ceva foarte, foarte interesant. Din nou, vibraţia fricii era artificială, ca şi energia furiei din săptămâna anterioară. Însă de data aceasta am realizat că energia, chi-ul pe care-l călărea, era independentă de ea. Această energie chi era puternică, foarte „fierbinte”, plină de lumină, era pură şi fără nicio „aromă”. Şi era în fiecare celulă a corpului meu fizic, în fiecare componentă genetică şi chiar în fiecare moleculă.
Mi-am dat seama că ceea ce se întâmpla era pur şi simplu intenţia pe care am avut-o anul trecut şi intenţia pe care o avem anul acesta. Anul trecut, de a descărca noul sistem de operare (bucurie/lumină/iubire), de a întrupa sinele nostru superior în aceste corpuri şi anul acesta de a FI bucurie/lumină/iubire, de a fi sinele nostru superior la nivel fizic.
Se întâmplă! Puterea, chi-ul este pur. Vibraţiile artificiale care i s-au suit în cârcă rezonează în corpurile noastre fizice ca „teroarea schimbării” în structura lor moleculară şi genetică. Corpurile noastre fizice s-au SĂTURAT de poluarea şi greutăţile fizice de pe planetă şi acum le este TEAMĂ de schimbarea pe care o trăiesc. Sunt ca nişte frumoşi cai de curse care experimentează ceva ce n-au mai experimentat niciodată înainte, simt confuzie, teamă şi lovesc cu copitele şi încearcă să o ia la goană.
Ce putem face?
Înainte de toate, permitem corpurilor noastre să exprime faţă de noi furia şi frica. Să permitem acestui chi de vibraţie înaltă să existe în corpurile noastre fizice. Şi să îl observăm pur şi simplu. În curând, începe să se diferenţieze, chi-ul devine o energie zumzăitoare şi frica şi furia devin pur şi simplu emoţiile respective. Emoţia, pe măsură ce îi permitem să existe, se dizolvă. Energiei zumzăitoare îi permitem să crească, transmiţând mereu corpurilor noastre că suntem acolo pentru a le susţine şi că sunt în siguranţă. Oricăror gânduri de a fi înşelaţi, prostiţi, prinşi în capcană, folosiţi, înrobiţi şi amăgiţi le permitem să existe şi le observăm. Le mulţumim. Le procesăm.
Priviţi pentru a găsi de unde „vine” chi-ul. Dacă pare să fie extern, atunci procesaţi proiecţia propriei puteri către o „fiinţă superioară”. Dacă-ţi externalizezi propria putere, acea externalizare poate fi folosită împotriva ta. Dacă vine din propriul corp, atunci te-ai acordat pe recepţie. Ar putea să apară ca venind din fiecare celulă, din fiecare moleculă. sau din centrul inimii. Nu este externă.Reţineţi, puterea nu este coruptă în sinea ei. Doar noi suntem cei care putem folosi puterea noi înşine, cu liberul arbitru, sau o putem preda către altceva sau altcineva pentru a face cu ea ce doresc ei.
Reţineţi, puterea nu este coruptă în sinea ei. Doar noi suntem cei care putem folosi puterea noi înşine, cu liberul arbitru, sau o putem preda către altceva sau altcineva pentru a face cu ea ce doresc ei.
Şi acesta este nucleul acestei frici a sinelui umbră. Corpurile noastre fizice sunt pur şi simplu înspăimântate de energia chi nelimitată deoarece am permis altora să o folosească în detrimentul nostru. Şi am folosit-o şi noi înşine în detrimentul nostru. Şi de fiecare dată în trecut când elementalii corpurile noastre au întrupat un chi de o astfel de puritate au fost arse pe rug, torturate, înecate şi omorâte în multe alte moduri dureroase.
Putem fie să alegem să FIM acest chi, fără „arome” sau sine umbră care să-l comande, fie putem spune că nu suntem pregătiţi să ajungem acolo şi să cerem chi-ului să înceteze să existe, rămânând fizic aşa cum am fost până acum.
Deocamdată, haideţi să nu „folosim” acest chi, ci pur şi simplu să FIM energia. Să permitem moleculelor corpului fizic să existe ca energie CHI pură, fără „aromă”, liberă. Să inspirăm, să expirăm. Inspirăm, expirăm. Să existăm ca chi viraţional, fără „aromă”, fără formă.
Dacă aţi uitat cum să comunicaţi sau să vă conectaţi cu propriul corp fizic, folosiţi Exerciţiul de reconectare cu corpul fizic din Cursul de ascensiune spirituală 101 pentru a putea realiza reconectarea cu corpul şi a lucra liber împreună cu el prin această tranziţie. De asemenea, puteţi folosi orice alt instrument pe care-l aveţi, care vă reconectează cu corpul fizic, sau căutaţi instrumente noi pe Internet. Atunci când căutaţi un instrument, asiguraţi-vă că ce alegeţi este un instrument independent, că nu depinde de un guru, maestru, învăţător, sau sistem de credinţe şi nu pretinde că este „singura soluţie”!
De-abia aştept să văd ce „aromă” i se mai suie în cârcă vinerea viitoare! Orice ar fi, reţineţi că dacă staţi pur şi simplu cu ea şi îi permiteţi să existe pentru a o putea observa, se va descâlci din energia/puterea proprie.
Împărtăşiţi aceste informaţii şi cu alte persoane, pentru că mulţi cred că sunt singurii care trec prin aceste valuri de emoţii negative puternice. Spuneţi-le că nu sunt singuri şi nu sunt neajutoraţi. Pe măsură ce devenim conştienţi de ce se întâmplă şi de modul în care reacţionează corpurile noastre, ne reluăm propria putere şi nici un val de emoţie negativă artificial sau generat de mass-media în conştiinţa colectivă umană nu ne va mai putea opri să fim la nivel fizic cine suntem cu adevărat. Fiinţe împuternicite, eterne, divine.