Pe planeta noastră suntem într-adevăr o conştiinţă colectivă. Fiecare specie este conştientă şi în legătură cu alte conştiinţe din jurul nostru, însă pentru noi oamenii, această existenţă mai mare este „invizibilă” şi „intangibilă” în cea mai mare parte a timpului. Pe această planetă există câteva fiinţe individuale uimitoare, de asemenea şi fiinţe colective uimitoare (de toate felurile) şi doar să ai ocazia să le cunoşti este o experienţă uimitoare
Cu siguranţă că acest subiect începe să-şi facă loc în conştiinţa noastră colectivă.
Persoanele care se pot conecta, comunica şi co-crea cu specii diferite de pe pământ, care pot şi să călătorească prin alte dimensiuni sunt adeseori numite sau etichetate drept „şamani”. Cuvântul „şaman” este originar din Europa de Est, însă în prezent are un înţeles foarte diferit, mai larg. Am întâlnit un număr de şamani în viaţa mea şi ei nu erau numai indieni americani sau doar de o anumită rasă, însă de îndată ce ne-am întâlnit a existat o anumită cunoaştere a celuilalt, a abilităţilor şi capacităţilor celuilalt. Eu nu sunt şaman, însă port în mine un flux de conştiinţă şamanică, unul pe care nu l-am dezvoltat şi cu care nici nu m-am identificat, dar l-am folosit ocazional şi pe care l-am împărtăşit cu câţiva oameni din jurul lumii.
Este posibil ca unii dintre voi să cunoaşteţi experienţa pe care am avut-o pe când aveam 7 ani, când eram pe moarte din cauza pneumoniei şi pentru a-mi salva viaţa a fost adusă o persoană Machi (vindecător/sfânt/lider/şaman – Mapuche sunt indieni americani din zona de sud a Chile-ului şi Argentinei). Unul dintre lucrurile care s-au întâmplat a fost că am fost practic iniţiată în „fluxul de conştiinţă” Machi. O parte din aceasta, şi limitată exclusiv de fiecare Machi individual, este capacitatea de a se conecta şi a fi în comuniune cu aproape orice conştiinţă cu care intră în contact. „Fluxul de conştiinţă Machi” alege cine devine Machi şi aceasta nu este în mod necesar aceeaşi persoană pe care Machi (persoana – omul) decide că este sau devine Machi. Pe scurt, am început să primesc întregul flux de conştiinţă care se descărca în sinele meu de 7 ani, iar femeia Machi din faţa mea s-a speriat, a tăiat conexiunea şi m-a catalogat „diavoliţă albă hoaţă”. A refuzat să se mai uite în ochii mei din acel moment, şi cu toate că am implorat-o să continue descărcarea nu a mai revenit niciodată pentru a continua tratamentul. Am aflat despre „diavoliţa albă care i-a furat Machi” mai târziu, când stră-unchiul meu a încercat să-i explice bunicii mele de ce Machi nu mai voia să mă vadă.
Cum am fost lăsată de capul meu, fluxul de conştiinţă şi-a asumat în esenţă sarcina de a mă instrui. În mod normal cei care urmau să devină Machi treceau printr-o lungă perioadă de instruire cu un Machi mai în vârstă. Acest lucru nu s-a întâmplat în cazul meu deoarece Machi pe care am avut norocul să o întâlnesc nu voia să aibă nimic de-a face cu mine (se afla foarte adânc în etapa de ego spiritual şi nu accepta să fie „surclasată” de o fată albă).
În orice caz… de-a lungul anilor care au trecut de atunci, peste 40, am descoperit că fluxul de conştiinţă Machi are o viaţă şi o minte proprie, că obişnuieşte să sară în alte persoane (după ce ele sunt de acord) şi că şi acestea pot deveni Machi dacă aleg aceasta. Când se întâmplă acest lucru, fac tot posibilul să-l antrenez pe noul Machi, cu ajutorul fluxului de conştiinţă, însă de multe ori aceste persoane locuiesc în altă parte şi trebuie practic să se descurce singure.
Pe când aveam vreo 30 şi ceva de ani, am avut ocazia să mă întâlnesc cu o a doua Machi, şi aceasta s-a uitat în ochii mei şi a fost extrem de bucuroasă şi încântată că eram „una de-a noastră”. Pare un clişeu, ştiu, să fiu „văzută şi recunoscută de un şaman/sfântă/Machi/vindecătoare indian american” ca validare a ceva ce ştiam deja lol… La acel moment eram destul de la pământ aşa că validarea ei a fost ca o gură de aer proaspăt. A schimbat totul, de fapt. Însă partea importantă din această poveste este că mi-a arătat cum fluxul ei Machi este capabil să se conecteze şi să fie în comuniune cu alte conştiinţe. Super uimitor. Îşi dorea să renunţ la tot şi să merg să trăiesc alături de ea, însă n-am putut să fac asta atunci. Mi se întâmplă adesea să îi simt conştiinţa şi să conversez cu ea, să împărtăşim intuiţii şi informaţii, abilităţi şi înţelepciune.
Iată o discuţie pe care trebuie să o avem despre şamanism: care este natura lui şi cum ne putem asigura că avem de-a face un învăţător sau şcoală şamanică „autentică”, „certificată” şi „recunoscută de autoritate”? Cum ştim că un şaman este real sau este doar un şarlatan? Sau cineva care este pur şi simplu amăgit de propriul ego? Un prădător spiritual? Ce dovadă este reală şi care nu este reală? Unul dintre aspectele pe care le-am observat este că aceasta este o zonă foarte nesigură. Mâna de şamani pe care i-am întâlnit nu aveau niciun fel de „certificare” însă erau şamani adevăraţi, iar apartenenţa lor la o rasă nu era ceea ce-i făcea adevăraţi (trei dintre ei erau albi). Erau bărbaţi şi femei care pur şi simplu au mers pe cale, au fost înţepaţi de spini pe ea şi au reuşit cumva să iasă la liman întregi. Calea şamanică a devenit foarte populară datorită cărţilor lui Castaneda, iar în prezent este aproape acelaşi lucru cu a spune „recuperarea sufletului”, Ayahuasca sau San Pedro (droguri). Drogurile nu sunt necesare.
Cel mai puternic şaman lângă care am avut privilegiul să stau a fost al doilea Machi din povestea mea de mai sus, pe când aveam 30 şi ceva de ani. Am întâlnit-o într-o rezervaţie Mapuche de lângă oraşul Osorno, din Chile, pe când aveam în jur de 30 de ani. Ce am văzut-o făcând a fost atât de uimitor şi extraordinar încât orice îndoieli aş mai fi avut despre fluxurile de conştiinţă şamanică m-au părăsit imediat. Dacă sunteţi interesaţi să exploraţi şi să dezvoltaţi fluxul de conştiinţă Machi pe care-l port, abonaţi-vă la buletinul nostru de ştiri gratuite pentru a fi la curent cu desfăşurarea proiectului „Shaman Shack” („Coliba şamanului”), sau şi mai bine, alăturaţi-vă numeroaselor conversaţii despre şamanism care se desfăşoară pe platforma walkwithmenow.com
Pentru informarea voastră, explorăm activ posibilitatea de a organiza ateliere sau tabere pe această temă. Aspectul esenţial legat de „şaman” este că atunci când o persoană este chemată de unul dintre fluxurile de conştiinţă şamanică, o ştie, şi dacă răspunde chemării, va găsi şamanul „potrivit” care să o înveţe calea. Pentru a facilita aceasta, căutăm în prezent să înfiinţăm o „colibă a şamanului” în Rezervaţia Makah din Washington SUA. Modelul după care va funcţiona această colibă este bazat pe noul model de comunitate care se naşte în prezent pe platforma WalkWithMeNow.com.