Permite vieţii să se desfăşoare…

Forţarea lucrurilor va aduce rezistenţă.
O mare parte dintre învăţăturile şi educaţia vestică au de-a face cu a munci din greu pentru a obţine ceva de la viaţă. Totuşi, pentru a atinge scopul ultim al ascensiunii este valabil opusul. E nevoie să renunţi la rezultate, aşteptări şi lucru din greu şi să permiţi vieţii să se desfăşoare în momentul prezent. Nu există absolut nimic ce poţi face pentru a schimba prezentul în afară de a-ţi schimba părerea despre el.

Cel mai rapid mod de a atinge următorul nivel de ascensiune, sau orice scop de fapt, este să urmezi calea celei mai mari bucurii. Nu aşteptare, entuziasm sau adrenalină, ci bucurie. Acele momente când gândindu-te la o decizie sau la o viziune a ceea ce vrei sau ceea ce vrei să faci simţi bucurie în interiorul tău. Aceea este decizia corectă.
Când meditezi, ceea ce este vital pentru ascensiune, şi există zeci de lucruri care se întâmplă în jurul tău, meditează la acele lucruri. Nu încerca să le blochezi în afara conştiinţei în încercarea de a-ţi „goli mintea”. În schimb, observă lucrurile care se întâmplă în jurul tău cu mintea, experimentează-le în prezent fără judecată şi fără aşteptări şi fără comentariul critic neîncetat al minţii.
Renunţarea la control este unul dintre cele mai grele lucruri pe care le putem face. Aceasta înseamnă să eliberăm imaginea noastră despre cum ar trebui să fie prezentul. Să eliberăm tristeţea şi frica. Să eliberăm nevoile şi aşteptările. Totuşi, eliberarea acestora te va pune exact acolo unde eşti cel mai puternic. Te pune în flux.