De curând am fost întrebată de fiica mea Daniela dacă oamenii spirituali au căderi nervoase. Motivul a fost perioada grea prin care a trecut şi gândul inevitabil că, în timp ce lucrăm pentru evoluţia personală, procesând negativitatea, inspirând şi generând pozitivitate, nu ar trebui să intrăm în situaţii, evenimente sau energii foarte dificile emoţinale, mentale sau uneori chiar fizice.
Am văzut profesori deosebit de dotaţi care sunt iubitori şi o sursă de inspiraţie pentru cei din jur căzând într-o disperare totală, beţie adâncă, încercând să se sinucidă, îmbolnăvindu-se grav sau dezlănţuindu-se verbal, emotional şi uneori chiar fizic asupra celor din jur. Desigur, pentru stundenţi, prieteni şi suporteri, comportamentul abuziv produce un şoc puternic. Şi pe bună dreptate. Nimeni nu trebuie să abuzeze de nimeni. Dar întrebarea care se impune aici este de ce se întâmplă toate acestea?
Câteva zile în urmă, s-a făcut un ritual mare în rezervaţia Makah pentru a onora o echipă de adolescenţi care au câştigat campionatul statal de baschet. După ritual, unele dintre spiritele invocate au rămas în zonă. În plan psihic a fost un fel de coşmar. Ritualul a început, s-a desfăşurat şi nu a fost încheiat: energiile şi spiritele nu au fost eliberate. Satul a devenit deodată foarte aglomerat. Iar spiritele şi fiinţele care rămăseseră nu avea o vibraţie comună, aşa cum toată lumea fusese invitată, toată lumea venise. Zgomotul psihic a devenit foarte puternic şi am început eu însămi să am o perioadă destul de dificilă. Pot spune, chiar, că săptămâna trecută a fost pentru mine un mic coşmar.
Un spirit anume a insistat să mergem într-un loc anume de pe drumul principal, unde să stăm şi să privim la ceva de acolo. A fost delicat, manierat şi avea o energie foarte drăguţă. Aşa că am spus O.K., vom merge.
Când am ajuns acolo, l-am întrebat de ce trebuie să stăm acolo în linişte.
Acesta este răspunsul său:
“Înainte de Schimbare, puteam cu toţii să ascultăm Pământul, unii pe alţii, vântul, animalele, copacii şi plantele, peştii şi oceanul şi pe orice altă fiinţă din toate lumile (dimensiunile). După Schimbare, urechile noastre au încetat să mai funcţioneze. Şi tot ce am mai putut auzi au fost gândurile proprii. Unii oameni mai puteau auzi puţin, dar majoritatea nu. Cei care puteau auzi, aveau nevoie de linişte, să stea şi să asculte multe ore sau zile, uneori săptămâni, uneori luni într-o foarte mare linişte. Şi atunci poate ar fi auzit din nou. Şi ar fi putut aduce ceea ce au auzit înapoi în satul lor.”
Deci, ei nu erau în satul lor? l-am întrebat privind maşinile şi oamenii din jur.
“Nu. Este foarte greu să stai în linişte chiar şi când eşti singur, dar dacă sunt alţi oameni în apropiere, ei fac multă gălăgie, vor lucruri, au pretenţii şi vor să vorbească. Trebuie să te îndepărtezi de oameni dacă vrei să auzi bine.”
Am observat că avea o zornăitoare pe care o scutura în faţă. Şi cânta ceva cu voce moale în şoaptă.
“Zornăitoarea este ca să îmi alung gândurile departe şi să sperii vocile altor oamenii sau ale demonilor. Cântecul este semnul că începem să îl auzim, cu cât este mai tare cu atât va înăbuşi mai bine zgomotele şi gândurile.”
Noaptea trecută am mers înapoi la locul în care acesta ne arătase să stăm şi l-am găsit tot acolo. Stând pe iarbă, învelit într-o pătură, privind în direcţia pe care ne-o indicase.
Aceasta este, desigur, o experienţă şi o conversaţie subiectivă. A avut loc în mintea, ochii şi urechile mele şi pentru mine nu este cu nimic diferită de o conversaţie purtată cu orice altă fiinţă umană. Dar, dacă ajută, o puteţi considera un vis cu ochii deschişi.
Ideea de a ne izola pentru a întreprinde o activitate spiritual este una universal. Orice religie, orice cultură îşi va avea adepţii ei fie în complexe separate de satele şi oraşele reprezentante ale civilizaţiei, fie chiar în acestea dar izlaţi prin ziduri uriaşe de netrecut. Majoritatea şamanilor îşi vor petrece timpul singuri în munţi, păduri sau alte zone isolate. Majoritatea mănăstirilor şi schiturilor sunt construite departe de civilizaţie.
Aşadar ce au de a face toate acestea cu o cădere nervoasă?
Ei bine, nu este o coincidenţă faptul că adepţii religioşi şi lucrătorii spiritual se izolează. O fac spre propria siguranţă şi sănătate. Noi, pe de altă parte, intrăm adânc în procesul de conştientizare şi evoluţie proprie fără a beneficia de luxul izolării şi de suportul celorlalţi prin menţinerea spaţiului (vibrații de înaltă frecvență energetică în mediul nostru imediat). În schimb, suntem înconjuraţi de drame, solicitări emoţionale, serviciu, copii, soţi, proiecte, vecini, ştiri, războaie şi alte tragedii şi alte chestii omeneşti. O mulţime de chestii omeneşti. Trebuie să ne “îngrijorăm” cu privire la cum să facem faţă cheltuielilor, să ne plătim ratele, să gestinăm relaţiile, să ne asigurăm un mijlc de transport până şi de la locul de muncă… lista este fără sfârşit.
Acesta nu este un lucru care să se mai fi făcut înainte. Nu este nici un moment în istoria cunscută în care milioane de oameni şi-au început elevarea spiritual în timp ce trăiesc şi lucrează în mijlocul civilizaţiei. Da, oamenii de sute de ani au devenit “religioşi” şi au urmat reguli foarte stricte de viaţă, dar acesta nu este acelaşi lucru cu iluminarea sau trezirea conştiinţei. În prima situaţie, puterea noastră este îndepărtată, în cea de-a doua devenim noi înşine conştienţi de propria putere pe care o folosim. În prima permitem unor oameni mai elevaţi spirituali să ne dea infrmaţii şi să ne “binecuvânteze”, în cea din urmă ne orientăm în noi înşine pentru a obţine informaţii şi “binecuvântări”. Adepţii spirituali într-un mediu lumesc, civil crează o mare tensiune (prin tragere şi împingere).
Suntem destul de puternici să facem acest lucru. Dar uneori suntem împinşi atât de tare încât pierdem controlul şi cădem. Ce trebuie să facem în astfel de situaţii?
Mai înainte de toate, conştientizăm (după cum spune un vechi prverb budist) că “toate iernile se transformă în primăvară”. Va trece. În al doilea rând, trebuie să începem să observăm şi să facem schimbări în modul nostru de viaţă şi în aşteptările pe care le avem de la noi. În al treilea rând, trebuie să ne construim granite puternice. Trebuie să fim atenţi la ce fel de interacţiuni permitem în vieţile noastre. Trebuie să fim buni şi grijulii cu sinele şi cu trupul nostru.
Şi dacă în timp ce citeşti acest articol găseşti steguleţe roşiiîn propria viaţă, găsiţi timp şi ieşiţi din rutina zilnică. Dacă nu vă puteţi permite un refugiu spiritual (o data la câteva luni), atunci cu siguranţă vă puteţi rezerva un timp în natură sau să vă organizaţi o cameră “altar” în care să nu fiţi deranjaţi câteva zile pe lună.
Uneori reacţionăm atât de puternic la “tras – împins” încât ne izolăm complet de oricine din jurul nostru pentru săptămâni, luni sau chiar ani, fără să ştim apoi cum să ne reîntoarcem în societate, relaţie sau dacă asta ar fi o idee bună.
Într-un final, o data ce ne-am vindecat de interacţiunile noastre anterioare (o mulţime de instrumente şi articole de pe ascension101.com vă vor ajuta să faceţi asta), putem reveni în lumea civilizată cu un simţ mai puternic de sine, cu mai multă energie, cu granite şi ştiind ce tip de relaţie şi co-creaţie vrem să dezvoltăm noi înşine.
Dacă simţi că intri într-o depresie, suferi o cădere psihică, evită alcoolul, drogurile care alterează conştiinţa, chiar dacă sunt tentante, nefăcând decât totul mai rău la nivel energetic (vor deschide uşa influenţelor negative de tip mistic).
Fiţi blânzi cu voi înşivă, observaţi fenomenul, înţelegeţi de ce se întâmplă şi realizaţi că desi se întâmplă de multe ori putem să facem întotdeauna ceva.
Şi unul dintre lucrurile pe care le putem face chiar acum este să nu ne facem viaţa grea sau să considerăm că suntem rataţi pentru că pentru o perioadă de timp participăm la o dramă, ne găsim în vibraţii scăzute sau suferim.