Schimbarea a ajuns la etapa finală… acum depinde de tine.
În săptămâna 22-28 august 2011 am fost rugată cu blândeţe de către Sursă să păşesc în exterior. Acest lucru nu se întâmplă deseori, este rar şi în mod normal durează câteva minute, ore sau cel mult câteva zile. De data aceasta a durat o săptămână întreagă.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că las un „înlocuitor” în această matrice de realitate dar eu, fiinţa, păşesc în afară. Corpul, corpurile subtile şi „conştienţa” rămân dar e ca şi când m-aş uita la un film sau ca şi când s-ar conduce o maşină pe şosea, al cărei şofer conduce dar în acelaşi timp se uită la ea de departe.
Şi am observat „realitatea” din afara ei, am putut simţi mari schimbări producându-se, schimbări majore, peretele dintre dimensiuni devenind subţire, percepţiile mele „umane” au putut detecta mişcare, lumini şi umbre.
Apoi mi s-a cerut să mă întorc. Şi informaţia e importantă.
În acelaşi timp, prietena mea Lucia Rene, o mistică puternica, şi-a trimis buletinul informativ. În acesta ea şi-a exprimat sentimentul de a lăsa în urmă lumea veche şi de a intra în cea nouă. Ea a scris:
Ai văzut filmul „Stăpânul inelelor” sau ai citit minunata trilogie a lui Tolkien cu acest nume? Dacă da, probabil îţi aminteşti una dintre ultimele scene în care spiriduşii, Bilbo, Frodo şi Gandalf urcă într-o drăguţă barcă din lemn, navighează dincolo de port şi dispar. Pleacă spre noua lume. „Asta e”, m-am gândit. Acel moment din film surprinde senzaţia perfect!
E ca şi cum am intrat într-o barcă şi navighez spre necunoscut. Necunoscutul nu e înfricoşător. De fapt e chiar liniştit. Are încărcătura senzaţiei de întoarcere la ceva uitat vreme îndelungată.” Lucia Rene
Am ştiut că s-a întâmplat ceva, un moment important, dar nu am înţeles ce se întâmplase, pentru că fusesem în afară şi nici de ce am fost luată din „peisaj” în timp ce se întâmpla?
Lucia şi cu mine am avut o discuţie despre asta. Şi, în timp ce vorbeam despre ce a experimentat fiecare, mi-am dat seama de adevăr.
Cum îl numeşte ea, Despicarea Lumilor. Acest eveniment, menţionat de atâţia, aşteptat de milioane de oameni, menţionat în religii şi culturi în toată lumea, se întâmplase. Asta e ceea ce am ştiut.
Sufletele împărţite între lumină şi întuneric, trezite şi adormite, conştiente şi oarbe.
Ceea ce am înţeles a fost că motivul pentru care am fost scoasă din ecuaţie avea două aspecte.
În primul rând, acesta nu este jocul meu, sunt aici exact pentru a creşte nivelul de vibraţie al planetei, inclusiv pe cel colectiv. Nu eu aleg rezultatul colectivităţii, sau membrii ei individuali, ci colectivitatea o face. Şi totuşi nu am fost de acord cu rezultatul acesta. Am vrut, da, am vrut cu adevărat ca tuturor fiinţelor umane să li se crească vibraţia pentru a se trezi suficient astfel încât să poată face o alegere conştientă. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. O înţelegere a fost lovită puternic cu un an în urmă, în legătură cu ce se întâmplă cu aceia care nu s-au trezit suficient pentru a face o alegere conştientă. Înţelegerea era ca „Partea întunecată” să îi ia în noua lor realitate. Realitatea era domnia sclaviei, a durerii, a suferinţei şi a fricii. De ce? Pentru că există ceva în joc numit „liber arbitru”. Populaţia a fost informată şi dacă un individ decide să ignore acea informaţie înseamnă că nu vrea să ştie. Înseamnă că altcineva poate decide în locul lor!
În al doilea rând, mişcarea acelor miliarde de suflete în întunecime ar fi fost prea dureroasă pentru mine să o „experimentez” şi să îi pot supravieţui în formă umană.
Inima mea mă durea. Şi am fost surprinsă… Nu m-am gândit că aş simţi acest lucru. E ceea ce colectivitatea vrea, până la urmă. Dar corpul meu fizic şi cele subtile simt pierderea. Este ego? Poate.
Această tristeţe, regretul acesta profund, le-am mai simţit o dată înainte. Cu câteva săptămâni în urmă eram în legătură cu conştiinţele colectivităţii Lemuriene. Şi asta a fost ceea ce au exprimat ei. Atunci am înţeles că demult în istoria Pământului s-a produs o ruptură şi că tristeţea pe care lemurienii au simţit-o provenea din lăsarea în urmă a fraţilor, a tuturor acelor oameni care nu se treziseră. Şi ceea ce noi numim „Pământul de mijloc” e acel Pământ care s-a mişcat înainte, într-o vibraţie superioară, ocupând acelaşi spaţiu, dar o vibraţie de spaţiu-timp diferită.
Şi aceasta s-a întâmplat din nou.
Ceea ce experimentăm acum, săptămâna aceasta, prezenţa fricii, a întunericului, a războiului, a foametei, a suferinţei şi a adormiţilor, este „umbra” realităţii anterioare. Singura cale de a îndepărta acestea este să procesăm frica şi să infuzăm lumina şi iubirea în planetă. MARI VREMURI. Mari evenimente, ca uraganul din New-York şi cometa Elenin, care se presupunea că fac dezastre pe anumite regiuni ale planetei, le-au „încreţit”, dar destul de puţin. Maşina Fricii cade. Spiritul omenesc câştigă. În următoarele trei generaţii, cei ce dorm şi maeştrii lor vor părăsi planeta noastră aşa cum şi-au lăsat deoparte vieţile şi nu vor mai fi capabili să se întoarcă. Ce se întâmplă de-a lungul acestor ani depinde de noi.
Acum, ca informaţie importantă. Cum vei conduce tu, ca individ, nava? Pentru că poţi, vezi tu…?
Învaţă regulile. Şi prima şi cea mai importantă regulă de ştiut este că orice se întâmplă pe planetă, sau în viaţa ta, nu se poate întâmpla dacă tu nu eşti de acord. Şi tot ce se întâmplă, se întâmplă pentru că tu ori eşti de acord cu acel lucru, ori alegi să nu votezi.
Nu depinde de mine să aleg dacă acele miliarde de adormiţi sunt căraţi de noi, forţaţi să se trezească, sau lăsaţi în alegerea lor de a vrea să stea adormiţi, iresponsabili pentru acţiunile lor, lăsând „întunericul” să decidă pentru ei să-i ducă într-un pământ mai dens, mai întunecat.
Nu depinde de mine să decid cât de repede îndepărtăm umbrele şi păşim în noua realitate, de mai înaltă vibraţie. De ce să aşteptăm trei generaţii când am putea-o avea în trei luni? Noi decidem. Noi decidem cu ce suntem sau nu de acord.
Toţi votăm.
Iată ce facem, cum votăm: Alege o persoană, situaţie, locaţie, spaţiu personal sau eveniment mondial cu care nu eşti de acord. Apoi desenează un cerc roşu în jurul lui şi o linie care îl taie. Spune cuvintele: „Nu sunt de acord cu asta”. Apoi vizualizează ce ţi-ar plăcea să vezi, ceva cu care eşti de acord şi pune o bifă verde alături. E foarte, foarte simplu şi rapid. Atât de simplu încât cineva s-ar putea gândi că asta nu e schimbarea vieţii, dar e. Încearcă. Încearcă asta cu lucrurile mari şi cu cele mici. Foloseşte metoda zilnic şi priveşte. Ce ai de pierdut încercând? Nimic.