Larry și cu mine petrecem o MULȚIME de timp pe Internet.
Suntem în mod oficial podcasteri profesioniști. Cu alte cuvinte, ne câștigăm existența din podcasturi și cursuri online pentru că tu sponsorizezi crearea lor prin Subscribestar.
Pentru a putea lua pulsul lucrurilor care se întâmplă în lume, dar și datorită curiozității personale, Larry petrece timp pe multe platforme sociale, locuri despre care știm că sunt gestionate de IA care este programată să disemineze și să propage întunericul din paradigma de lumină/întuneric.
Cu alte cuvinte, o mare parte din cercetările lui Larry în afara comunității noastre de studenți și auditori ai podcastului de pe Internet este adânc încorporată în zona întunecată a paradigmei de lumină/întuneric.
Pentru cei mai mulți dintre noi, interacțiunile sociale de pe Internet includ familia, prietenii, angajatorii, hobby-urile, interesele, mass media alternativă, etc, dar în afară de toate acestea există și zeci de titluri create special pentru te a păcăli să dai click și a-ți distrage atenția. Mulți oameni, oameni pe care îi știm și la care ținem, sunt angrenați în dinamici de tip victimă/agresor și neajutorare și, prin urmare, postează din greu despre aceste dinamici.
Implicit, cele mai multe elemente pe care ei le publică sunt imagini, video-uri, discuții și pagini care te păcălesc să dai clic și te conduc spre pagini care stimulează frica, justițiarismul, deznădejdea, frustrarea și stresul. Toate acestea sunt amplificatoare ale discursului paradigmei de lumină/întuneric. Vezi ultimul nostru articol din seria Fascinație pentru gândire ca să citești mai multe despre discursuri (narațiuni).
Noi facem clic pe ele fiind conștienți de separare, știind despre alegerile sinelui superior și înțelegând procesul separării și ce înseamnă acesta pentru viețile noastre și societatea largă. Prin urmare, cineva ar putea crede că, deoarece noi știm despre ce este vorba, acestea nu ar avea niciun efect negativ asupra noastră.
Totuși, adeseori intrăm doar câteva minute să verificăm ce ne mai fac prietenii, rudele, sau care sunt noutățile și sfârșim prin a ajunge lipiți de ecran timp de câteva ore, navigând prin energii negative.
Iar aceasta este o parte foarte interesantă: când ne dezlipim de ecran și revenim în experiența noastră de viață reală, mergem prin casă, ieșim afară, vorbim cu animalele de companie sau cu oamenii cu care locuim, există o energie lipicioasă remanentă agățată de câmpul nostru energetic, o rămășiță a Internetului de lumină/întuneric.
Cum suntem conștienți, treji și capabili să înțelegem în mod conștient ce s-a întâmplat și suntem capabili să ne dizlocăm din acele energii, vitalitatea, lumina și co-creația fizică a experienței noastre începe să se amplifice, lăsând toate celelalte în urmă.
Câinii au nevoie de mișcare și de hrană, plus de o mulțime de îmbrățișări și mângâieri. Puii și găinile au nevoie de mâncare și apă și de conversație. Pisicile au nevoie de îmbrățișări și de mâncare și de tastaturi drăguțe pe care să se poată întinde, ceea ce înseamnă că nu poți să tastezi, sau să vezi ce este pe ecran. Casele noastre au nevoie să le ștergem de praf și să le punem în ordine. Propriile noastre corpuri au nevoie de plimbări, aer, lumină, mâncare, curățare și interacțiuni fizice cu cei din jurul nostru. De asemenea, noi avem nevoie să ne vedem de lucru, profesie, hobby-uri și altele.
Așa că ALEGEM.
Există ceva numit „Internetul întunecat” și este într-adevăr foarte întunecat. Totuși, ceea ce numim noi „Internetul” obișnuit nu este sub nicio formă luminos, dar este de acord să aibă „lumină” în el. Acest lucru este folosit pentru a atrage ființele de lumină în spirale de întuneric, dar aceasta funcționează numai dacă persoana nu este conștientă și trează la momentul respectiv.
Cu alte cuvinte, pentru că știm ce se întâmplă, ne putem implica doar în partea de „lumină” de pe Internet, sau putem fi păcăliți să dăm clic și să ne angrenăm în interacțiuni de frecvență joasă, ore-n șir.
S-ar putea să nici nu ne dăm seama că facem asta.
Azi dimineață, de exemplu, m-am trezit cu vocea unui bărbat care îmi repugnă total. Este o persoană publică și o capcană pentru lucrătorii în lumină: spune toate lucrurile corecte, dar energia lui este malefică. Nu voi spune aici numele lui, pentru că nu are niciun sens. Nu sunt aici pentru a interacționa cu el sau cu energia lui, să-l înving, sau să-l alimentez în vreun mod.
Totuși, pentru mine a fost o trezire brutală: se auzea tare, iar vocea lui ricoșa din pereții casei.
L-am întrebat pe Larry de ce îl asculta. Larry a spus câteva lucruri despre natura conversației și calitățile ei de momeală. Vocea a mai continuat câteva minute, apoi volumul a scăzut și în cele din urmă s-a oprit. Apoi, Larry, amintindu-și de conversația noastră anterioară despre acest bărbat, și-a dat seama de efectul vocii lui asupra mea și a oprit sunetul.
Energia cu care am rămas a fost însăși curiozitatea. M-am întrebat cum de s-a făcut că, după ce îi spusesem lui Larry că până și vocea bărbatului îmi repugnă, totuși s-a decis să o difuzeze cu volum ridicat la prima oră a dimineții. Impresia lui a fost că sunetul era foarte încet și non-intruziv.
A fost o alegere, vezi?
Ce aducem în viața noastră reală de pe Internet, în viața noastră din afara Internetului, este ceva ce noi alegem. Nu este nevoie ca cineva să ne forțeze sau să ne intimideze ca să difuzăm frecvențe joase în casa noastră, dar uneori o facem. Desigur, în cazul lui Larry, această „facere” s-a întâmplat din cauza unei deconectări dintre corpul lui fizic și mediul ambiant. A crezut că nu era tare după câteva ore, care s-au simțit ca minute, de navigare a valurilor de frecvență joasă de pe Internet. Este aproape ca și cum ai merge în somn și ai ajunge într-o frenezie de alimentare cu frecvențe joase. Viața reală era perfecțiunea, frecvențe înalte și tot ce și-ar putea dori cineva, totuși frecvențele joase au reușit să-și strecoare capul prin ușă, cu toate acestea.
De îndată ce conștientizarea a ceea ce s-a întâmplat i-a apărut în minte, energia discursului de pe Internet s-a schimbat, iar apoi mi-a adus o cafea și mic dejun delicioase, însoțite de o conversație bună.
A avea o curiozitate sănătoasă și a te informa despre ce se raportează în lume face parte din înțelepciunea vieții. O mare parte din privirea noastră asupra anului 2023, de exemplu, a fost într-adevăr despre a ne educa în legătură cu planurile pe care le are cealaltă parte pentru acest an, astfel încât evenimentele de pe planetă să nu ne ia prin surprindere sau să ne absoarbă.
Acum Larry este afară la soare și aer curat. Înainte de a pleca, m-a rugat să scriu ceva despre acea perioadă ciudată de după ce petrecuse câteva ore pe Internet și apoi a revenit în lumea reală. Cât de ciudat a fost.
Răspunsul meu a fost că perioada „ciudată” este dictată de ce anume hrănești cât timp navighezi pe Internet. Dacă petreci mai mult timp alimentându-ți propriile alegeri de viață în frecvență înaltă, vei veni de acolo energizat, compatibil cu viața și gata de a-ți continua viața. Vii zâmbind și plin de inspirație, de-abia așteptând să duci la bun sfârșit ce ți-ai propus pentru ziua prezentă. Totuși, dacă alegi să te lași păcălit și să faci clic în PAA (Putere Asupra Altora), te vei simți cumva dezagregat. Te vei simți desincronizat. Vei avea nevoie de un timp de adaptare. De ce? Pentru că ești în mod implicit o ființă de frecvență înaltă și pentru că în mod implicit creezi o experiență fizică de frecvență înaltă.
Desigur că vom continua să discutăm despre acest subiect pe larg în podcastul nostru Driving to the Rez, și vom aprofunda mai mult energiile în acțiune. A doua oră a podcastului este disponibilă pentru cei care sponsorizează lucrarea noastră contribuind la Subscribestar.
Podcast: Virtual vs Real World
Pentru că articolele noastre sunt intensiv interzise din umbră, ține de tine să te asiguri că acest articol ajunge la toată lumea. Dacă ți-a plăcut, trimite-l mai departe pe toate platformele pe care ești: Telegram, Facebook, Twitter, LinkedIn, Copy Link, Subscribe