Ei bine, ştiţi asta! Ne găsim într-o situaţie în care o distincţie clară între cei care sunt treziţi şi conştienţi şi cei care sunt adormiţi profund devine din ce în ce mai evidentă în fiecare zi.
La nivel mistic, energiile de pe planetă n-au fost niciodată mai intense. De asemenea, n-au fost niciodată atât de polarizate sau atât de clar delimitate.
Pentru mine personal, în ultimii câţiva ani şi în special anii de când mi-am asumat misiunea de a fi vocea publică de împuternicire mi-am văzut rolul schimbându-se de la o clipă la alta, iar în ultimele câteva luni, a apărut o schimbare majoră în esenţa tipului de lucru pe care mi se cere să-l fac.
Şi iată că primul pas din această nouă călătorie a fost făcut. Acum sunt în Europa. Anul viitor voi călători de-a lungul Americii de Nord, Centrale şi de Sud. De ce? Pentru ce? Să vă ating.
Până în vara acestui an, treaba mea era foarte simplă. Să fiu vocea împuternicirii. Să furnizez cât de multe instrumente posibile, cât mai simple, către cât mai mulţi oameni.
Şi apoi s-a schimbat. Vânturile schimbării au început devreme în acest an (2014) şi au adus platforma Walk With Me Now (walkwithmenow.com), o platformă unde urma să fiu disponibilă din punct de vedere energetic şi online pentru toţi cei care doreau să vină. Prea puţin ştiam eu că acesta nu era decât primul pas al unei schimbări majore de strategie din partea celor pentru care lucrez… VOI. Am spus adeseori că majoritatea solicitărilor referitoare la lucrurile pe care să le fac vin către mine din partea Conştiinţei Colective Umane, sau a Gaiei sau a Consiliului Planetar. Toate acestea sunt aspecte diferite ale fiecărei persoane de pe planetă.
Noi suntem ceilalţi şi noi suntem mediul nostru.
Ce înseamnă aceasta pentru mine, Inelia Benz? Ei bine, înseamnă că o legătură unu la unu, mai întâi în mediul virtual aşa cum este pe platforma Walk With Me Now, şi acum prin întâlnirea faţă în faţă cu oamenii este extrem de importantă şi posibilă. De ce? Acest lucru vă va fi dezvăluit personal, nu pentru că este un mare mister, ci pentru că are de-a face cu legătura unu la unu, de la om la om, reconectarea la nivel de conştiinţă colectivă conştientă, inteligentă, în expansiune şi împuternicită.
Când m-am uitat prima oară la această posibilitate a părut că este imposibilă pentru mine; logistica, călătoria, cantitatea de energie cheltuită, şi pentru ce? Pentru câteva minute de contact fizic cu oamenii de pe planetă. Nu avea sens pentru mine, şi în plus, nu eram chiar capabilă de aceasta nici din punct de vedere fizic, nici energetic.
Însă conştiinţa colectivă umană şi Gaia şi Consiliul Planetar nu cer lucruri în mod superficial şi nici nu lasă lucrurile în seama mea să mă descurc singură.
În această ultimă lună au apărut schimbări majore în situaţia mea personală. Nu mi se mai cere să locuiesc în California (ceea ce a fost o însărcinare extrem de grea în sinea ei). Şi acum am sprijinul necesar pentru a putea călători şi întâlni oameni de pe întreaga planetă. Şi să-i ating.
De îndată ce a apărut această schimbare, am organizat câteva întâlniri foarte restrânse în Europa. Singura la care mai sunt locuri la momentul scrierii acestui articol este cea în limba engleză si franceză din Barcelona, Spania din data de 20 Noiembrie.
Mai sunt doar câteva locuri libere, aşa că dacă doriţi să experimentaţi această nouă oportunitate de a întâlni faţă-n faţă nu doar pe mine ci şi alte persoane care au ales de asemenea o realitate împuternicită, alăturaţi-vă acestei întâlniri.
Această nouă strategie nu va dura la nesfârşit. Nu voi fi disponibilă în acest mod pentru mult timp. Când mă uit la aceasta, văd că va dura până la sfârşitul anului acesta şi o mare parte din anul viitor (2014-15). Nu a fost nimic decis pentru 2016, încă, şi după cum am afirmat adesea, nu am idee ce se va întâmpla în 2017, însă eu sunt rezervată pentru această misiune doar până atunci.
Ce înseamnă aceasta pentru voi?
Aceasta este la latitudinea voastră să decideţi. Eu sunt aici. Şi dacă vă doriţi să aflaţi de ce întâlnirea noastră faţă-n faţă este „importantă” chiar acum, atunci îi putem da curs şi afla împreună, pentru că, să vă spun adevărul, nici eu nu am idee. Este o cerere puternică şi intensă din partea Sinelui vostru superior şi eu spun „da”. O voi face.”
Voi o veţi face?