Atunci când ne deschidem pentru a primi mesaje şi îndrumare de la sinele nostru superior, de la Sursă, de la Gaia, Mama Divină, Tatăl Divin, ghizi şi îngeri, ceea ce eu numesc „anturajul nostru”, adeseori devenim receptivi şi deschişi pentru a recepţiona ce urmează, dar atunci, când se întâmplă, nu observăm. Primesc multe e-mailuri în care sunt întrebată cum putem să ajungem să ne auzim anturajul, cum să discernem dacă este de la o sursă pozitivă şi binevoitoare şi cum să înţelegem ce înseamnă mesajele pe care le primim.
Primul lucru pe care trebuie să-l facem, este să ne deschidem pentru a primi îndrumare şi informaţii. În al doilea rând, învăţăm să discernem ceea ce este „real” de vocea ego-ului sau a entităţilor negative. Acest lucru îl realizăm reconectându-ne la corpul nostru şi ascultându-l cu mare atenţie. Ascultăm cu corpul şi corpul ne va spune. De exemplu, o înţepătură în stomac atunci când avem senzaţia că ceva nu e chiar în regulă după ce spunem ceva, sau deschiderea inimii atunci când ne exprimăm iubirea şi fericirea.
În al treilea rând, trebuie să stabilim un limbaj pe care să-l înţelegem atunci când trebuie să primim informaţii. Popoarele indigene din întreaga lume fac exact acest lucru de mii de ani. Limba pe care o stabilim este influenţată mult de paradigma culturală, extrem de subiectivă şi adeseori nu este înţeleasă de ceilalţi decât dacă le-o explicăm. De exemplu, cineva ar putea să spună că o anumită persoană îl va vizita în ziua respectivă, deoarece a căzut o frunză dintr-un anumit copac, în timp ce o pasăre roşie a început să cânte în acea dimineaţă exact la ora 11:11. Şi, fără greş, fără să sune mai întâi, vizitatorul apare mai târziu în acea zi.
Acum mai mulţi ani, am citit o carte de Paolo Coelho, unul dintre scriitorii mei preferaţi. În carte a povestit că s-a hotărât să inventeze un semn pentru el pentru scrierea unei cărţi. Încă nu scrisese nicio carte, dar dorea să scrie. Aşa că, a pornit într-un pelerinaj (el este creştin) şi a spus:
„„Dacă văd o pană albă astăzi, acesta este un semn pe care mi-l dă Dumnezeu că trebuie să scriu o carte nouă.” Şi apoi am văzut o pană albă în vitrina unui magazin. Şi de atunci, din doi în doi ani, în ianuarie, simt nevoia să văd o pană albă. Şi chiar în ziua în care o văd, încep să scriu.”
Când am citit aceste cuvinte, am decis că şi eu voi folosi o pană albă ca parte din limbajul meu de îndrumare. Am decis că va fi un semn pozitiv, ceva care îmi va spune că mă îndrept în direcţia corectă şi/sau că trebuie să iau în considerare ceva ce mi-a fost trimis în cale.
Modul în care eu personal primesc penele albe este de asemenea foarte semnificativ. Una mă aştepta lângă uşa de la intrare într-o bună zi, alta mi-a căzut în braţe în timp ce stăteam afară. Şi, una dintre preferatele mele a fost atunci când cel de-al 4-lea copil al meu avea cam 18 luni. Eram foarte, foarte obosită (fizic), aşa cum orice părinte cu normă întreagă a unui copil de 2 ani ştie. În plus, începusem să primesc informaţii pentru o carte şi nu ştiam dacă ar trebui să încep să scriu în starea de oboseală în care mă aflam (energia pe care o avem atunci când scriem sau vorbim, trece în cuvinte şi ajunge la ceilalţi) sau ar fi mai bine să o amân vreo câţiva ani până când băieţelul meu ar mai fi crescut.
Am mers în parc, eu în gândurile mele intime cerând o pană albă dacă ar trebui într-adevăr să continui cu cartea şi prichindelul meu insistând că nu are nevoie de cărucior şi începând să meargă în zig zag pe cărare. Dintr-o dată o porneşte spre un copac. Aici în Sacramento este foarte cald, aşa că un copac este întotdeauna o binevenită zonă de odihnă. Am împins căruciorul pe iarbă şi l-am urmat. A început să meargă mai repede, căzând de câteva ori, ridicându-se singur şi alergând din nou, iar când a ajuns la copac, a început să scoată acele sunete încântătoare pe care le fac copilaşii atunci când găsesc ceva grozav.
Am parcat căruciorul, am scos o păturică şi am aşezat-o pe iarbă. Băieţelul meu a fugit înapoi, extrem de încântat şi pe când se apropia, m-am uitat în sus şi am văzut ce a găsit. Era cea mai murdară şi cea mai amărâtă pană albă pe care am văzut-o vreodată. Şi era imensă! Mi s-a tăiat respiraţia de încântare şi fericire.
Era o pană ca vai de ea, dar mi-a adus o mare bucurie. Mesajul era clar, o pană albă este o pană albă, nu trebuie să fie perfectă pentru a aduce inspiraţie şi iubire.
Băieţelul meu mi-a văzut încântarea şi fericirea şi în următoarele câteva luni a căutat sârguincios pene, pentru că penele o făceau fericită pe mami 🙂
Să derulăm rapid înainte peste câţiva ani. Acum două săptămâni, am primit mai multe e-mailuri de la mai mulţi oameni din Statele Unite, care mă rugau să-l contactez pe prietenul lor „Willy Whitefeather”, un bâtrân înţelept Cherokee respectat şi iubit.
Whitefeather (Pană Albă). Un nume pe care nu-l puteam ignora.
Willy Whitefeather predă de ani de zile despre conexiunea sincronică dintre evenimente, cuvinte şi gânduri omeneşti. De fapt, această prezentare pe scurt nu descrie suficient ceea ce el oferă. Limbajul lui este foarte subiectiv şi rareori înţeles de mintea vestică. Mesajul lui, însă, este clar. Ceea ce facem, ceea ce facem noi toţi, ceea ce gândim şi simţim o afectează pe Gaia, Mama noastră Pământ. Şi acesta este de asemenea motivul pentru care avem capacitatea şi puterea de a o ajuta în această tranziţie.
Când Sursa îmi trimite o Pană Albă, ascult.