Dualitatea și rolul ei în evoluție

Dualitatea și rolul ei în evoluție

Dualitatea este un cuvânt urât în cercurile iluminării și Unimii. Ne străduim din răsputeri să ieşim din dualitate și să intrăm în Unime, integrând totul fără prejudecăţi.

Cu toate acestea, gândul integrării luminii și întunericului, „binelui” și „răului”, masculinității și feminității este destul de greu de conceput. Sunt atât de diferite, atât de „opuse” unul altuia. Suntem tentați să luăm partea cuiva.

Deseori, când vorbesc oamenilor despre integrarea „întunericului” în Unime, ei o văd ca pe o „absorbție” a întunericului în lumină. Dar în realitate nu este chiar așa. Unimea nu are fațete. Nu este „lumină”. Este completă. Nu este nici lumină, nici întuneric, nu este nici non-duală.

O persoană sau un loc care este numai „lumină” este la fel de disonantă cu Unimea ca și una sau unul care este doar „întuneric”.

Când „lumina” este integrată în Unime, dispare și aceasta la rândul ei, nu mai poate exista ca lumină.

Așadar, care este rolul dualității și cum ne poate fi folositoare în evoluție?

Dualitatea există în 3D, 4D, 5D și puțin în 6D. În acest sistem sunt 12 dimensiuni care sunt accesibile prin starea conștientă a conștiinței. Oricum există un număr infinit de dimensiuni. A 13-a, de exemplu, este dincolo de conștiința noastră, existând dincolo de parametrii observării conștiente a universului, fapt pentru care o percepem pur și simplu sub forma vidului. Fără conștiință, materia și energia nu există.

În aceste dimensiuni, 3D, 4D, 5D și puțin în 6D, există și „legea” schimbului de energie și experiența existenței într-o realitate fizică, tot mai puțin solidă cu cât numărul este mai mare. A treia dimensiune este în prezent inversată cât privește polaritatea, ceea ce cauzează separare și distrugere. Odată revenită la polaritatea corespunzătoare (care nu are legătură cu polii magnetici, ci mai degrabă cu configurarea energiei în energie feminină și masculină), va deveni echilibrată și… ei bine, mai plăcută.

Se pare că 6D este dimensiunea în care ființele pot începe să experimenteze existența în Unime. Este dimensiunea de tranziție.

Dualitatea este o construcție extraordinar de puternică și dinamică. Alăturându-și polaritățile opuse, doi magneți se unesc devenind unul, creând un câmp energetic mai mare în jurul lor. Schimbând polaritățile, magneții se resping reciproc, determinând separarea și „alteritatea”, odată cu fluxuri energetice – care este cazul dimensiunii noastre 3D în acest moment, iar schimbarea reprezintă revenirea la configurația corespunzătoare, în care capetele se unesc și creează un câmp mai larg și stabil.

Pentru a înțelege mai ușor, se poate vizualiza o ceapă cu douăsprezece foi. Oricum, toate aceste dimensiuni există în același punct. Nu sunt separate unele de altele, nici măcar nu „co-există”. Ele sunt de fapt Una. Pe Pământ, sunt oameni, animale, zone geografice și locuri care există în, și păstrează conștiința a, fiecare dintre celelalte 11 dimensiuni din interiorul 3D a noastră.

Pământul trecând la nivelul următor, ceea ce pentru unii înseamnă 4D, iar pentru alții 5D, toate dimensiunile vor face un salt la următorul lor nivel. Și conștiința va intra în a 13a dimensiune, făcând-o accesibilă tuturor ființelor. În același timp, o nouă primă dimensiune își va începe existența.

Mă gândesc că dualitatea este de fapt combustibilul care alimentează evoluția tuturor acestor dimensiuni și ca atare este necesară dar să o avem ca existență principală, mai ales când nu este corect configurată, nu este o idee bună. Încercați să pătrundeți în fiecare dintre celelalte dimensiuni și explorați-le în sinele vostru, sunt accesibile acum.

„Sistemul” celor 12 dimensiuni este doar un mod de a vedea, un mod de a diseca realitatea astfel încât să o putem înțelege. Putem, la fel de bine, să o secționăm în 24 sau 30 sau oricâte altele, obținând bucățele tot mai mici pe care să le explorăm și să le urcăm. Numărul dimensiunilor este infinit și greu de clasificat, fiind toate integrate în Unime.