Dualitatea este un cuvânt urât printre cercurile de Iluminare şi Uniune. Încercăm din greu să trecem dincolo de dualitate spre Unitate, să integrăm totul fără să-l judecăm.
Cu toate acestea, gândul de a integra lumina şi întunericul, „binele” şi „răul”, masculinul şi femininul este cam greu de conceput. Toate acestea sunt atât de diferite, atât de „opuse „una faţă de cealaltă. Tindem să ne alăturăm unei anume părţi.
Adesea când le vorbesc oamenilor despre integrarea „întunericului” in Unitate, ei percep asta drept „absorbirea” întunericului de către lumină. Dar în realitate nu este deloc aşa. Uniunea nu are părţi. Ea nu este „lumină”. Este completă. Nu are fie lumină, fie întuenric, ci este non-dualitate.
O persoană sau un loc care este numai din „lumină” se află la fel de mult în disonanţă cu Uniunea precum cineva sau ceva care este numai din „întuneric”.
Când „lumina” e integrată în Unitate şi ea dispare, fiindcă nu poate exista drept lumină.
Deci, care este rolul dualităţii şi cum putem noi să o folosim pentru ascensiune?
Dualitatea există în dimensiunea a 3a, a 4a, a 5a şi un pic in cea de-a 6a. În acest sistem există 12 dimensiuni care pot fi atinse printr-o percepţie conştientă. Există, totuşi, un număr infinit de dimensiuni. A 13a, de exemplu, se află dincolo de percepţia noastră, deoarece există dincolo de parametrii observării conştiente a universului, aşa că noi o concepem ca pe un neant. Fără conştiinţă, materia şi energia nu pot exista.
În aceste dimensiuni, a 3a, a 4a, a 5a şi puţin în a 6a, există o „lege” de schimb al energiei şi al experienţei existenţei într-o realitate fizică, deşi aceasta devine mai puţin solidă cu cât creşte numărul dimensiunii. Dimensiunea a 3a se află în prezent cu susul în jos din punct de vedere al polarităţii, ceea ce dă naştere la separare şi distrugere. Pe măsură ce va reveni la polaritatea firească (aceasta nu ţine de Polii Magnetici, ci mai degrabă de configurarea energiilor masculine şi feminine), ea va fi echilibrata şi, ei bine….mult mai agreabilă.
Se pare că a 6a este dimensiunea unde fiinţele pot să experimenteze cu existenţa în Unitate. Este dimensiunea de tranziţie.
Dualitatea este un construct extrem de puternic şi dinamic. Alăturarea a polilor opuşi a doi magneţi îi leagă în unitate, creând un câmp mai mare de energie în jurul lor. Inversând polarităţile, magneţii se resping, cauzând separare şi ideea de „celălalt”, precum şi un râu de energie, care este şi situaţia în care se afla dimensiunea a 3a momentan, pe când schimbarea se referă la întoarcerea la configurarea de bază, în care capetele se conectează şi crează un câmp mai mare şi mai stabil.
Pentru a înţelege mai uşor acest fapt, ne este util să vizualizăm o ceapă cu 12 foi. Totuşi, aceste dimensiuni există toate într-un singur punct. Ele nu sunt separate una de cealaltă, ele nici măcar nu „co-există”. Sunt toate Una. Pe Pământ există popoare, animale şi zone geografice care există în şi păstrează conştiinţa celorlalte 11 dimensiuni în propria noastra dimensiune a 3a.
Pe măsură ce Pământul ascede către următorul pas, care pentu unii este dimensiunea a 4a, pentru alţii a 5a, toate dimensiunile vor face saltul către următorul lor nivel. Iar conştiinţa va intra în a 13a dimensiune, făcând-o accesibilă tutror fiinţelor. În acelaşi timp, o nouă dimensiune 1 va intra în existenţă.
Eu gândesc că Dualitatea este defapt combustibilul care alimentează evoluţia tutror dimensiunilor şi este astfel necesară, dar să o avem pe post de experienţă de bază, mai ales în vremuri când ea nu este calibrată corect, nu este o idee bună. Încearcă să te conectezi la celelalte dimensiuni şi să le explorezi, ele sunt accesibile acum, în interiorul fiinţei tale.
„Sistemul” celor 12 dimensiuni este doar o metoda de abordare, un procedeu de disecare a realităţii pentru ca noi toţi să o înţelegem. Am putea de asemenea să o împărţim în 24 sau 30 saualt număr, luând bucăţi din ce în ce mai mici pentru a le explora şi prin care să ascedem. Numărul dimensiunilor este infinit şi greu de clasificat, întrucât ele toate sunt integrate în Unitate.