Înainte de a mă aşeza să scriu un articol, ceea ce fac este să stau în linişte o vreme şi să accesez structurile gândirii liniare. Să gândesc liniar este de fapt destul de dificil pentru mine, dar este necesar pentru ca articolul, sau mesajul, să aibă sens, să fie eficient şi să fie suficient de scurt pentru ca o persoană să-l poată citi fără întreruperi până la capăt.
Astăzi am eşuat îngrozitor în încercarea de a accesa gândirea liniară, iar rezultatul va fi ceva mult mai lung decât articolele mele obişnuite. Ceea ce urmează să citiţi îşi are originea în diferite puncte de vedere consecutive (am reuşit să izolez câteva astfel încât să le pot traduce în cuvinte) apărute în timp ce mă uitam la un subiect. Aceste puncte de vedere (punctele pe care am reuşit să le transpun în formă de gând şi de la care putem privi subiectul acesta) nu par să aibă legătură unele cu altele, dar de fapt au. În loc să aştept să devin suficient de structurată pentru a putea scrie într-un mod liniar, am decis să vă invit chiar în acest proces, solicitându-vă prezenţa în timpul coagulării gândurilor pe măsură ce iau fiinţă în realitatea cu structură liniară fracturată.
De ce este realitatea cu structură liniară fracturată? Deoarece gândirea liniară, limbajul uman bazat pe cuvinte şi timpul liniar sunt „părticele” de atenţie aşezate una după alta pentru ca noi să le putem digera mai uşor şi să înţelegem sensul a ceea ce experimentăm fără a fi copleşiţi. În momentul în care separăm o experienţă completă, sau o vizualizare, în cuvinte, o fracturăm. Cu toate acestea, o percepţie a ei reuşeşte totuşi să fie transmisă, iar dacă ne deschidem spre ea putem accesa experienţa întreagă a realităţii eterne şi nestructurate de acolo de unde îşi are originea.
Deci aşa se simte conştiinţa colectivă umană este titlul acestui articol. Motivul pentru care l-am ales este pentru că explică cel mai exact ce am perceput şi experimentat săptămâna trecută.
Din motive cunoscute doar de Gaia şi de univers (misterul adaugă întotdeauna un plus de interes pentru minţile noastre), mi s-a oferit ocazia de a petrece o săptămână întreagă în Costa Rica împreună cu fiica mea, Daniela, într-o staţiune de vacanţă la un club privat de 4 stele. Aş vrea să le mulţumesc persoanelor care au făcut posibilă această vacanţă.
Fără o conexiune la Internet şi o pauză de lucru energetic într-un moment în care am în lucru multe proiecte, instrumente şi altele lucruri care vor accelera expansiunea conştiinţei noastre colective, s-a creat un mediu în care nu am ocazia să intru prea des: de odihnă.
Primele patru zile le-am petrecut într-o stare ciudată de disconfort fizic (corpul meu nu poate suporta acum transportul aerian), cu o migrenă extinsă şi oboseală extremă care s-a manifestat ca letargie fizică şi somnolenţă.
Faceţi cunoştinţă cu Elena şi Mâinile Vindecătoare…
Toate plajele din Costa Rica sunt plaje cu acces public. Aceasta înseamnă că atunci când părăseşti proprietatea privată a hotelului şi păşeşti pe nisip, o duzină de indivizi, sau cam aşa, vor tăbărî pe tine să-ţi vândă ceva: circuite, excursii de o zi, bijuterii şi, în cazul nostru, terapie prin masaj pe plajă.
Am întâlnit mii de vindecători şi câţiva dintre ei m-au atins cu intenţia de vindecare. Atingerea tuturor, cu excepţia a doar două persoane a fost extrem de dureroasă şi inconfortabilă din punct de vedere energetic. Motivul este probabil că majoritatea vindecătorilor foloseşte încă energia personală, care este plină de subiectele lor nerezolvate, de istoria şi structurile aduse în formă timp de sute de vieţi, sau este un mănunchi de energie structurată pe care au învăţat să-l folosească drept instrument cu care să vindece. Aceasta nu înseamnă că energia lor nu este eficientă, înseamnă doar că pentru corpul meu fizic şi energetic se traduce prin durere.
În viaţa mea au existat două persoane care nu mi-au cauzat acest disconfort de durere şi una dintre ele este doamna care oferă turiştilor terapie prin masaj pe plaja Papagayo din Costa Rica. În momentul când m-a luat de mână să mă conducă departe de ceilalţi vânzători (ceea ce ceilalţi au respectat din moment ce atenţia mea s-a concentrat pe ea) am ştiut că avea „manos que sanan”. În limba română aceasta se traduce mai puţin fericit prin „mâini care vindecă”. Nu-mi mai amintesc unde am auzit această sintagmă, însă este vorba de o abilitate transmisă adesea de la părinte la copil, deşi uneori poate să sară peste una sau mai multe generaţii. Înseamnă că persoana are acces direct al energia Sursei care ocoleşte toate structurile, egotice sau de alt tip, pe care persoana le-ar putea avea în viaţa de zi cu zi.
Mi-a masat ceafa în timp ce mi-a povestit despre metoda de terapie pe care o foloseşte, uleiurile naturale şi teoria din spatele structurii şi execuţiei. Nu am simţit nicio durere.
Una dintre partenerele ei ni s-a alăturat şi mi-a masat şi ea spatele şi ceafa în timp ce stăteam de vorbă despre costuri şi planificarea şedinţelor… Doamne, ce dureros a fost!
După ce a plecat cea de-a doua femeie, m-am întors spre Elena (nu sunt sigură cum se scrie numele ei, ar putea fi Helena) şi i-am zis „tu ai manos que sanan, ştiai asta?” A tresărit surprinsă şi m-a întrebat „de unde ai ştiut?” I-am spus că ştiu un pic despre aceste lucruri şi că pot să spun când cineva le are şi că eu am întâlnit doar încă o persoană pe planetă care le are în cei 47 de ani de când sunt aici.
„Mâinile mele au fost binecuvântate”, mi-a spus. „Când eram mică, bunica mea a cerut să mă vadă pe patul de moarte, aşa că am fost dusă la ea. Mi-a spus că voi lucra cu mâinile şi apoi m-a rugat să-mi pun mâinile pe mâinile ei; am simţit energia, un transfer, şi când s-a terminat, mi-a binecuvântat mâinile. A murit imediat după aceea.”
„Oamenii nu ştiu asta,” a continuat, „dar noi vindecăm sute de turişti aici în fiecare an. Ei vin pentru un masaj, dar noi îi vindecăm. Vin abia fiind în stare să meargă şi pleacă drepţi, plini de energie şi mergând fără probleme.”
Mi-a spus că este în catalogul „tripadvisor” cu 5 stele, însă nu am reuşit să o găsesc acolo. Eu nu sunt un consultant de călătorie, însă recunosc o persoană excepţională atunci când o întâlnesc. Şi Elena este excepţională, unică. Dacă aveţi nevoie de vindecare, vă sugerez să investiţi într-un sejur de 7 zile lângă Papagayo Beach, să o găsiţi şi să vă programaţi o oră pe zi, timp de şapte zile (are mesele pe plaja dinspre intrarea spre Occidental Grand Papagayo Hotel, ieşirea de pe ruta 255 care se află pe coasta de nord-vest a Costei Rica).
Deci aşa se simte conştiinţa colectivă umană
Ziua următoare (a doua noastă zi în Costa Rica) am petrecut o jumătate de oră în grija Elenei şi m-a ajutat cu epuizarea şi mi-a deschis un punct în afara spaţiu-timpului în care am putut experimenta conştiinţa colectivă umană fără povara „chestiilor”.
Cu ani în urmă, am împărtăşit o experienţă în timpul primului meu interviu public în care am vorbit despre o fiinţă foarte întunecată de aici de pe pământ, posibil să fi fost „un papă al întunericului”. A fost o experienţă care s-a întâmplat în spaţiul „astral” sau „mistic” al conştiinţei. Mi se ceruse din partea Sursei să lucrez la nivel intuitiv cu o persoană foarte întunecată, pentru a fi în prezenţa lui şi să scriu faptele lui sub formă de carte. După ce am lucrat cu el timp de câteva săptămâni, în timpul unei sesiuni, m-am găsit în afara unei vile imense. În exteriorul vilei mai era un bărbat care căra crose, cărţi şi alte accesorii inutile, şi un altul, un medium, venit cu intenţia de a confrunta persoana cu care lucram. M-am uitat la medium şi am ştiut că va fi distrus dacă va intra în spaţiul vilei, motivul fiind evident: pentru că îi era frică. I-am comunicat să rămână unde este, să nu intre.
Am păşit în spaţiul vilei şi mi-am găsit drumul prin clădire, în timp ce simţeam permanent energia pe care noi o cunoaştem sub numele de „malefic” peste tot în jurul meu. Emana parţial din locul respectiv, precum aerul pe care-l respirăm, ca o culoare. Îmi amintesc că am gândit, „deci aşa se simte maleficul pe piele.” Nu a existat absolut niciun fel de judecată din partea mea, nicio aşteptare, nicio curiozitate ca atare, doar experimentarea a ceea ce cunoaştem ca „malefic”.
Când lucrez în spaţiile mistice, interpretez case sau orice fel de clădiri ca fiind viaţa persoanei. Mi-am croit drum prin camere simţind energia cum devenea din ce în ce mai densă. În cele din urmă, am găsit bărbatul cu care lucram; stătea aşezat pe un tron. S-a uitat la mine şi eu m-am uitat la el. Era pur, perfect, malefic. M-am aşezat lângă el şi i-am observat pur şi simplu perfecţiunea, perfecţiunea energiei lui. Am permis experienţei să fie simţită. Brusc şi pe neaşteptate, a transmis o solicitare pentru „clemenţă”. De îndată ce a făcut asta, am simţit energia pură a Sursei trecând prin mine direct în el. Apoi el s-a transformat din cea mai întunecată energie pe care am experimentat-o vreodată în cea mai frumoasă şi pură lumină. Am fost cu adevărat surprinsă şi şocată şi după ce am reintrat în corpul fizic am simţit câteva minute de judecată şi „nedreptate” legate de modul în care el pur şi simplu s-a transformat fără să „plătească preţul” pentru ce a făcut planetei noastre, speciei şi tuturor acelor copii şi oameni nevinovaţi. Însă acea judecată a trecut rapid pentru că era pur şi simplu o reacţie a unei umbre de ego din structura umană numită Inelia.
Deci aşa se simte conştiinţa colectivă umană
Am înotat în ocean. Fiecare mediu de pe planetă, inclusiv conştiinţa colectivă umană, cântă un cântec diferit. Totul este foarte ocupat, extrem de ocupat cu comunicare constantă şi multiplă încolo şi încoace. Oceanul este unul dintre mediile pe care eu le găsesc foarte confortabile. Apa şi sarea chiar purifică „ocuparea” şi de asemenea ne oferă un tampon între noi şi povara grea ce vine dinspre conştiinţa colectivă umană.
Uneori, când petrecem prea mult timp într-o cameră care miroase a plăcintă cu mere, de exemplu, nu mai putem simţi mirosul de plăcintă cu mere. Însă cineva care intră în cameră de afară, va experimenta în întregime aroma plăcintei cu mere, căldura camerei, bucuria şi confortul pe care plăcinta cu mere îl aduce în inima celor mai mulţi dintre noi.
Am petrecut mult timp înotând în apă, urmărind peştii, făcând scufundări şi bucurându-mă de „confortul plăcintei cu mere”.
Oricine a fost vreodată într-o staţiune de vacanţă ştie că este plină de chestii omeneşti, deoarece majoritatea oamenilor îşi ia concediu pentru că are cu adevărat nevoie de o vacanţă. Şi această staţiune nu era o excepţie. Era destul de plină şi foarte densă.
Când ieşeam din ocean, energia colectivului mă lovea cu forţă maximă. Însă în loc să fie dureros de densă, datorită deschiderii în afara spaţiu-timpului am fost capabilă să stau pur şi simplu cu ea, să mă uit la ea, să o experimentez. Deci aşa se simte conştiinţa colectivă umană. Este pur şi simplu o culoare, o notă, o senzaţie pe piele. O simfonie de ocupare, emoţii, experienţe, importanţe.
Atunci a fost momentul în care am auzit-o. A fost o solicitare simplă din partea Sursei de a sta şi pur şi simplu a observa şi experimenta conştiinţa colectivă umană. Şi acesta este momentul în care vreau să vă rog ceva: solicitarea nu este doar pentru mine să fac asta, ştiţi?, ci este pentru ca şi voi să faceţi asta.
Puteţi sta şi experimenta şi observa cum se simte conştiinţa colectivă umană?
Dacă vi s-a declanşat o reacţie emoţională, mentală sau de alt tip când aţi citit aceasta, vă rog să o procesaţi. Folosiţi Exerciţiul de procesare a fricii şi schimbaţi cuvântul „frică” cu sentimentul sau gândul pe care-l aveţi.
Apoi, reveniţi la exerciţiu şi experimentaţi cum se simte conştiinţa colectivă umană. Şi afirmaţi pur şi simplu din nou şi din nou:
Aşa se simte conştiinţa colectivă umană
Atunci când puteţi fi în experienţa de a simţi cum se simte conştiinţa colectivă umană fără absolut nicio judecată, fără nicio dorinţă de a vindeca, de a acţiona, de a face ceva, de a experimenta altceva, de a vă conecta cu ceva, ci pur şi simplu sunteţi în prezent şi experimentaţi conştiinţa colectivă umană, atunci aţi îndeplinit cererea.
În timpul vacanţei am ieşit pe mare în speranţa că vom vedea delfini. Nu am reuşit să văd niciun delfin. Erau ocupaţi cu activităţile lor programate, ceva legat de un banc de peşti apetisanţi care treceau în acel timp în alt loc decât acolo unde eram eu. Ştiau că voi înţelege.
Evident că ei nu au habar de cât de copilăroasă şi meschină devin atunci când sunt respinsă în favoarea unui banc de peşti apetisanţi.
Aşa se simte conştiinţa colectivă umană
Nu ştiu de ce ni se cere să facem acest exerciţiu. Nu există niciun „rezultat” implicat, sau dorit, din punctul meu de vedere. Dacă ar fi ca dorinţa unui rezultat să-mi intre în minte, atunci ar apărea judecata şi exerciţiul ar trebui să fie reluat de la început.
Povestiţi-mi ce experimentaţi!
––-
Reconectaţi-vă cu corpul fizic şi cu celelalte corpuri cu ajutorul Cursului Ineliei Ascension101. Toţi participanţii la curs vor primi acces gratuit timp de o lună la viitoarea noastră platformă Walk With Me Now Empowerment Platform.