Numele meu este Inelia Benz și ăn anul 2010 am fost solicitată de Sursă / Gaia / Colectivitatea umană / Consiliul Planetar să ies în public. La momentul respective nu știam ce înseamnă acest lucru cu exactitate, iar instrucțiunile erau că trebuie doar să fiu „eu însămi” la nivel public. Să fiu „cunoscută” de oameni din lumea întreagă. Să „transmit mesajul de responsabilizare / împuternicire în rândul maselor”.
Înainte de asta, scriam, îndrumam personae diferite și susțineam figuri publice și lucrători cu lumină în munca lor de trezire și ajutorare a colectivității umane. Dar numele meu a rămas în umbra, fotografia mea nu a fost niciodată publicată și mai mult ca sigur nu dădusem încă nici un interviu și nu susținusem nici un eveniment public. Nu eram la dispoziția publicului pentru a răspunde la întrebări, publicul nici măcar nu știa că exist. Pentru mine autorul este irelevant. Când citesc o carte bună, de exmplu, mesajul pe care aceasta îl transmite este ceea ce consider eu important, numele autorului de cele mai multe ori scăpându-mi. Așa că, pentru mine importante au fost munca pe care am desfășurat-o și cărțile, iar nu numele meu sau faptul de a fi văzută în public. În această ecuație, persoana mea sau faptul de a fi cunoscută sau nu erau irelevante. La acel moment cărțile mele se vânduseră foarte bine și prin ele oamenii primiseră multe instrumente și informații spre utilizare, dar era efectiv imposibil pentru oricine să mă contacteze personal și mulți dintre cititori nici măcar nu îmi cunoșteau numele sau simplul fapt că sunt femeie.
Ca persoană foarte retrasă și solitară, cererea de a deveni cunoscută public nu mi-a căyut deloc bine. Am spus că aceasta nu este ceva cu care să mă simt confortabil sau pe care să o doresc astfel încât răspunsul meu inițial a fost „nu, găsiți pe altcineva”. În plus, de ce ar fi fost interesant în orice fel sau important să-mi arăt fața în public sau să le spun oamenilor numele meu? Nu puteam înțelege asta deși am simțit mereu că va veni ziua în care va trebui să joc și acest rol. Mi s-a spus că oamenii relaționează cu oameni reali și că eu sunt o ființă reală. Această relaționare și conectare cu o persoană reală era mai eficinetă decât prin intermediul unei cărți sau prin meditație.
Aceasta avea sens, dar tot simțeam că era departe de a fi confortabil și foarte neplăcut să fac acest lucru pentru restul vieții mele. Mi s-a spus că nu va fi ceva permanent, că o voi face pentru o perioadă destul de scurtă de timp. Ne-am uitat la numărul anilor și am văzut că cea mai lungă perioadă ar putea fi până în 2017.
Era în regulă această dată și în mintea mea acesta era momentul pesionării mele. La acel moment am simțit-o și ca un punct de ieșire. Nu sunt sigură de ce am rezonat la această dată, speram foarte mult ca în anul 2017 trecerea la noua paradigmă să fie completă iar eu să îmi închei misiunea.
Acesta din urmă era un gând bun!
Pe măsură ce ne aporpiem de 2017 oamenii m-au întrebat ce planuri am. Viața mea s-a schimbat în mod drastic după 2010, astfel că acum nu mai consider termenul ca un termen limită (moarte). Totuși rolul meu se va schimba. Desfășurarea evenimentelor publice, răspunderea la întrebările oamenilor și transmiterea mesajelor de împuternicire / responsabilizare vor intra în sarcina altcuiva. A multor altora probabil!
Lucrând și interacționând cu multe alte persoane publice am putut vedea și înțelege că mesajul meu a fost transmis în mod diferit. Am norocul să nu trebuiască să mă ocup de mai multe programe sau importanțe, sau dorința de a eleva sau de a deveni mai bun pe orice cale. Astfel că mesajul nu a devenit „unic” sau „superior” sau „singura soluție” și nu mi-a fost greu să rămân fermă în ceea ce am transmis, iar eu nu am devenit „importantă”. Alți vorbitori sau învățători mi-au vorbit despre imensa lor luptă interioară pentru a rămâne integrii și a nu cădea pradă orgoliului sau fricii.
Mulți oratori și învățători s-au confruntat cu un conflict enorm și au intrat în suferință după ieșiea lor în public datorită unei imense rezistențe și atacurilor la care au fost supuși (da, este adevărat, se întâmplă și mi s-a întâmplat și mie). Atacurile nu m-au afectat în nici un fel semnificativ. Da, m-au supărat pentru câteva zile, mai ales când au venit de la oameni pe care îi consideram prieteni, dar au trecut repede și am continuat fără să țin cont de ele. Dar am observat cât de multă suferință și destabilizare au produs altor învățători și vorbitori și am fost uimită de tenacitatea și capacitatea lor de a continua trecând peste acest efect imens produs în viața lor personală și publică.
Amenințări cu moartea și atentate au venit și au trecut și nici acestea nu au fost luate personal de mine. Știind că mesajul va continua să fie transmis, indiferent dacă eu mai sunt sau nu, și că a fost transmis continuu timp de sute dacă nu mii de ani, i=a aplificat într-un fel importanța – ca și când s-ar fi îndrăgostit de cuvintele cuiva. Dar teama de moarte și de violență care ar putea surveni ieșirii în public cu mesajul cuiva reprezintă un program imens de dezactivare implementat adânc în speciile umane. Și chiar dacă unii nu ar crede asta, iubirea, adorarea și afecțiunea emise de marea majoritatea a oamenilor care aud acest mesaj poate deveni de asemenea „importantă” sau o cursă a egoului.
Alții au avut avut parte de vremuri mult mai grele decât mine. Să fi o persoană publică nu este deloc un lucru ușor de făcut. Faima nu este nirvana. Nu că aș fi faimoasă (deși solictatea a fost la acest nivel de expunere – cred că nu am atins chiar acest prag dar este în regulă pentru mine).
Așa că, ce înseamnă asta pentru tine/voi? Păi, înseamnă că nu voi mai merge la evenimente sau că nu voi mai călători în lume ca să vă întâlnesc. Înseamnă că nu voi mai fi acolo ca să vă răspund la întrebări și să vă transmit părerea mea asupra a ceea ce vi se întămplă la nivel global. Înseamnă că nu voi mai fi disponibilă sau accesibilă la nivelul la care sunt acum pentru propria voastră cale sau călătorie de emancipare.
Va mai însemna că poate veți avea șansa să citiți mai multe cărți scrise de mine (ieșind din viața publică, voi avea tot timpul pentru a mă întoarce la masa de scris). Și de asemenea, voi avea din nou acces la pictură și fotografie.
În acest ultim an, 2016, voi lucra din greu pentru a realiza cât de multe materiale, date, exerciții și instrumente pot pentru a vă fi disponibile pentru o perioadă lungă de timp, cât veți avea nevoie. Lucrez de asemenea la un blog care va documenta tranziția, vorbim de ultimii 7 ani, de călătoria mea de la invizibilitate și individual, la ieșirea în public, accesibilitate și vizibilitate și iarăși la invizibilitate (deși cred că încă vizibilă), inaccesibilitate și confidențialitate. Aceasta îmi va da posibilitatea să observ și să înțeleg ultimii 7 ani atât la nivel personal, cât și la nivel planetar. Și, de asemenea, simt că va ajuta toate persoanele care sunt chemate la viața publică pentru a-și împărtășii punctele de vedere și opiniile, vederile și informațiile publicului larg. De asemenea, voi organiza ultimul meu eveniment public care sper că va fi cel mai impresionant de până acum. Planul este ca evenimentul insuși să devină o platformă imensă de emancipare pentru fiecare dintre cei care vor veni, precum și pentru întreaga colectivitate umană. Acesta va avea loc în Europa pe 23 iulie 2016.
La ce vă puteți aștepta de-a lungul lui 2016 și după retragere?
Ei bine, în permanență (și după 2017 pe diferite perioade de timp) dacă membrii stafului decid să continue, mă veți găsi și veți purta conversații individuale cu mine pe walkwithmenow.com. Aceasta este o platformă de emancipare bazată în principal pe activitatea mea, dar îmbunătățită și îmbogățită prin experiențele personale ale membrilor. Este un loc pentru explorarea de noi idei, pentru găsirea și primirea de ajutor în timpuri de criză sau creștere și un loc unde să împărtășim ceea ce găsim și descoperim.
Voi continua să coordonez conceptul și proiectul Centrului de Ascensiune Globală (fiind reflectat și preluat sub diferite nume de mulți oameni din întreaga lume). Suntem pe cale să cumpărăm și să inițiem primul Centru CAG, care va fi o experiență proprie!
De asemenea, voi crea un vlog și îmi voi împărtăși „celelalte” activități pe ineliabenz.com. Acesta va redeveni în fapt ceea ce a fost înainte de ieșirea mea în public. Scris tot timpul, pictură și fotografie.
Pe Ascension101.com veți găsi nuvelele mele și ale altor autori emancipatori pe care intenționăm să îi promovăm. Procesul de predare a activității nu a fost încă pus la punct, dar o vom scoate la capăt și vom solicita celor care acționează în vederea emancipării să își publice lucrările.
Dacă numele și chipul meu va intra în uitare, vom vedea. Ideea îmi este foarte confortabilă. Știu, în orice caz, că Gaia / Sursa / consiliul planetar au alte idei și solicitări. Exact ca cel cu „ieșirea în public”, voi analiza și voi lua în considerare fiecare solicitare cu maximă atenție înainte de a o aduce la îndeplinire.
Cât despre viața mea personală, plănuiesc să locuiesc în rezervația națională Mkah din Washington cu logodnicul meu Larry Buzzell pentru cel puțin viitorii 30 de ani. Am de gând să mă concentrez pe romanele mele și pe fotografie. Plănuim să deschidem în rezervație o școală mistică șamanică pe care o vom numi „Shamanshack”. Va fi un loc unde orice persoană poate să caute șamanul din ea, unde profesorii și studenții să se poată întâlni și împărtăși bogatele și variatele fluxuri șamanice ale conștiinței din întreaga lume. O rezervație americană nativă înconjurată de lacuri neatinse, râuri și un trib care își restabilește în mod activ o conexiune naturală și sănătoasă cu locurile de baștină este, în opinia mea, idealul pentru acest proiect.
Mai plănuim să petrecem foarte mult timp bucurându-ne de oceane, râuri și pământurile de aici. Avem plăci cu zbaturi, biciclete și avem de gând să le folosim din plin. Poate să găsim și un vaporaș pentru a explora mai mult.
Până la urmăm nu am înțeles pe deplin „necesitatea” ieșirii mele în public sau de ce mi s-a cerut să o fac. Și poate că nu voi înțelege niciodată. Dar, a fost o cerere foarte imperativă și am dus-o la îndeplinire cât de bine am putut. Poate peste 30 de ani ne vom uita înapoi și vom înțelege deplin, sau poate va rămâne pentru totdeauna o cerere ciudată și stranie care a venit și a trecut. Va trebui doar să așteptăm și să vedem.
După cum am răspuns oamenilor care m-au întrebat de ce sunt aici: „pentru a fi”. După cât ne exprimăm pe deplin pe noi înșine și ne întruchipăm pe deplin cine suntem și ce ne place să facem pe această planetă, literalmente participăm la transformarea experienței colectivității umane aici.
Deci… ce mă pregătesc să fac pentru următorii 30 de ani? Mă pregătesc să FIU aici și să mă manifest deplin pe mine însămi. Dacă cineva va privi sau nu aceasta, de acum devine complet irrelevant.