Corpul fizic este cea mai importantă expresie a existenţei noastre pe Pământ. Este cel mai mare aliat şi cel mai important instrument al nostru. Fără un corp fizic nu existăm pe Pământ.
Corpul fizic este ESENŢIAL în lucrul la ascensiunea spirituală şi astfel, ar trebui considerat ca primul aspect de care să ne ocupăm atunci când începem să lucrăm la ascensiunea personală.
Ce înseamnă aceasta? Întâi, avem nevoie să detoxifiem corpul cât de bine putem. Aceasta înseamnă mai puţin zahăr, cafeină şi alţi excitanţi, să minimizăm consumul de aditivi alimentari şi ingrediente procesate, hormoni, antibiotice (anti viaţă), droguri recreaţionale şi medicamente. Să adăugăm din belşug aer curat, apă proaspătă, lumină solară, exerciţii fizice zilnice timp de minim 20 de minute, multe proteine fără substanţe chimice, fructe şi legume proaspete.
Apoi, să ne reconectăm cu corpul fizic.
Când a fost ultima dată când ţi-ai simţit corpul, ţi-ai îndreptat atenţia asupra lui fără judecată sau comentarii mentale? Fă asta acum. Pur şi simplu întinde mâna şi simte-ţi corpul. Dacă-ţi vine în minte vre-un comentariu sau o judecată, eliberează-le. Acestea apar pentru a fi eliberate. Revino apoi la a-ţi simţi corpul, cum se simte? Permite-i să se exprime faţă de tine, lasă energiile şi senzaţiile să crească şi să se extindă cât de departe pot să ajungă. Observă şi permite.
Care este semnătura lui vibraţională chiar acum? Trimite-i iubire, sau lumină şi decide că este dorinţa ta să te reconectezi cu corpul tău 100%.
Doreşte-ţi ca scop să te simţi acasă, în siguranţă, confortabil, fericit/ă şi satisfăcut/ă în propriul corp. Face parte din tine la fel de mult ca şi mintea, sentimentele, ego-ul şi spiritul tău.
Dacă ai vreo afecţiune medicală, eşti foarte puţin în formă sau eşti supraponderal/ă, consultă medicul sau un specialist în terapii alternative înainte de a face orice schimbare a stilului de viaţă cum ar fi dieta, mişcarea sau medicaţia.