A alege dincolo de confort, frică și traiectoria personală
„Ce îmi doresc?” pare o întrebare intuitivă, dar s-ar putea să fie întrebarea greșită atunci când îți modelezi viața.
Aș vrea să deschid o discuție despre luarea deciziilor printr-o metodă pe care o folosesc de mulți ani. Aș putea spune că am folosit această metodă toată viața, dar nu ar fi corect. Au fost decenii întregi în care am renunțat la ea și m-am bazat, în schimb, pe alți parametri: parametri aliniați cu condiționările sociale, plăcerea și evitarea durerii.
Această metodă are legătură cu a ieși de pe traiectoriile bazate pe corp și cele bazate pe suflet din interiorul paradigmei de lumină/întuneric (materialul cu care am venit) și cu a face alegeri complet în afara propriei traiectorii personale.
Ideea unei traiectorii personale este, de fapt, o invenție foarte recentă. Istoric vorbind, o persoană nu își considera drumul în viață în primul rând prin prisma beneficiului personal, a plăcerii, a dorințelor sau a evitării durerii. Aceste criterii sunt destul de moderne și nenaturale.
Starea noastră naturală este aceea de a fi conținuți și ocrotiți de colectivul uman. Ca parte a acestui colectiv, urmăm calea care aduce cel mai mare beneficiu și cea mai mare armonie întregului.
Este recunoscut pe scară largă că trăim în vremuri nenaturale. Ca urmare, modul nostru natural de a lua decizii a devenit dificil și în mare parte uitat. Am ajuns să ne punem întrebări precum: Cum iau decizii care să îmi garanteze ceea ce vreau de la viață? atunci când „ce vreau eu de la viață” nu a fost niciodată un reper natural de la bun început?
Atunci, din ce loc mai luăm deciziile?
Cei mai mulți oameni se bazează fie pe corp, fie pe suflet pentru a-i ghida în procesul decizional, lăsând complet în afara ecuației considerațiile existențiale mai ample.
Ori de câte ori vorbesc despre includerea unui scop mai mare, a unei misiuni sau a binelui colectiv în luarea deciziilor personale, apar constant două preocupări. Prima este: „Spui că trebuie să devin un martir pentru binele mai mare?” A doua este: „Asta înseamnă că deciziile bazate pe corpul meu sunt greșite?”
O mai mare claritate privind deciziile bazate pe corp și pe suflet a apărut după publicarea articolului și podcastului meu, Când durerea îți deviază linia temporală. O mare parte din această clarificare a venit în timpul apelului nostru lunar de pe WalkWithMeNow.com.
Înainte să continuăm, hai să adresăm aspectul martiriului, și mai exact, cum putem distinge dacă o decizie inconfortabilă sau chiar dureroasă, luată în slujba unui obiectiv sau a unei misiuni pe termen lung, este de fapt o formă de martiriu.
Martiriul apare atunci când o persoană preia asupra sa durerea pentru ca alții să nu fie nevoiți să o simtă. Implică suferința sau moartea pentru o cauză sau pentru alții. Există și alte tipare care apăr frecvent împreună, cum ar fi trădarea din partea cuiva pe care martirul îl consideră prieten apropiat sau asociat de încredere.
Atunci când iei o decizie pentru binele mai mare al planetei, nu înseamnă că iei asupra ta durerea pentru a o elimina din viața altora. Dacă așa definești în prezent „binele mai mare”, atunci aș sugera că merită să examinezi această convingere, mai specific, dacă ea servește cu adevărat viața sau dacă perpetuează răul.
Nu fac niciun secret din faptul că, pentru mine, orice învățătură care prezintă durerea ca fiind în mod inerent bună sau necesară, pentru tine sau pentru alții, este o învățătură dăunătoare. Această învățătură validează și normalizează suferința.
Eu susțin că suferința dezactivează indivizii și populații întregi. Punct.
Acum, voi împărtăși metoda pe care o folosesc pentru a lua decizii. O folosesc aproape în fiecare zi, atât pentru deciziile mai mici, cât și pentru cele mai mari alegeri din viața mea, și produce constant rezultate pozitive.
O întrebare mai bună pentru luarea deciziilor:
Susține această alegere misiunea pentru care sunt aici?
(va urma…)
Ascultă prima parte a podcastului aici
Urmărește întregul podcast aici