Curs de Ascensiune Spirituală 101

Curs de Ascensiune Spirituală 101
Cursul de Ascensiune Spirituala 101 este un MP3 audio downloadabil simplu, dar extrem de puternic, care are ca scop purificarea energiilor “negative” care sunt prinse în corpul tău fizic, emoţional, ego şi spiritual. Energiile negative “îngreunează” corpurile, astfel menţinându-le într-un spectru dens de conştiinţă. Prin procesarea şi integrarea acestor energii “negative”, corpurile devin mai “uşoare” şi pot apoi să asceadă la un câmp vibraţional al conştiinţei mult mai fin.
Un câmp vibraţional mai înalt vă va creşte talentele, capacităţile şi pasiunile. El face să se dezvolte percepţia, abilităţile psihice, nivelul de fericire şi calitatea vieţii.
Acest curs include meditaţiile şi exerciţiile pe care Inelia le-a folosit în şedinţele ei personale.
$99 USD
(dezactivat)
Descriere:
Acest curs este compus din 19 LECŢII şi o Transcriere PDF care vă va ajuta să vă creşteţi amprenta vibraţională la modul permanent. Plus o Lecţie Bonus care vă ajuta în tratarea bolilor pe timpul Ascensiunii.
1.Lecţia Unu – Introducere – Ascultaţi ACUM introducerea
2. Lecţia Doi – Cum să ne propunem ţeluri 3. Lecţia Trei – Exerciţiu pentru ţelurile principale 4. Lecţia Patru – Exerciţiu pentru ţelurile specifice 5. Lecţia Cinci – Detoxifierea corpului fizic 6. Lecţia Şase – Reconectarea la corpul fizic 7. Lecţia Şapte – Exerciţiu de reconectare la corpul fizic 8. Lecţia Opt – Vindecarea Egoului  9. Lecţia Nouă – Identificarea şi îmbrăţişarea Egoului  10. Lecţia Zece – Corpul mental  11. Lecţia Unsprezece – Identificarea minţii  12. Lecţia Doisprezece – Liniştirea minţii prin meditaţie repiraţiei 13. Lecţia Treisprezece – Corpul emoţional  14. Lecţia Paisprezece – Vindecarea corpului emoţional  15. Lecţia Cincisprezece – Corpul spiritual  16. Lecţia Şaisprezece – Identifcarea şi reconectarea la corpul spiritual 17. Lecţia Şaptesprezece – Alinierea propriilor corpuri 18. Lecţia Optsprezece – Expansiunea conştiinţei 19. Lecţia Nouăsprezece – Expansiunea conştiinţei întru Unitate 20. LecţiaBonus Cum să tratăm boala pe timp de Ascensiune
ExtraŞ Transcript PDF al întregului curs
Poţi face cursul în propriul ritm, lecţiile sunt uşor de înţeles, meditaţiile si exerciţiile sunt simple şi foarte puternice.
Nici un lucrător în lumină care doreşte să facă acest curs nu va rămâne fără el. Deci, dacă situaţia dumneavoastră materială nu vă permite cumpărarea acestui curs, scrieţi-ne un e-mail în care să ne descrieţi circumstanţele, împreună cu un ferm ANGAJAMENT că îl veţi completa, pentru a obţine o copie.
Acesta nu este singurul curs de ascensiune de pe internet şi nu pretindem că este mai eficient decât altele, deşi noi credem că este, altfel nu l-am comercializa, dar va putem spune cu siguranţă că este unic, extrem de puternic şi eficace, iar dacă vă place conţinutul site-ului ascension101.com, veţi ADORA acest curs. Şi fiindcă puteţi ţine cursul în ritm propriu, este blând şi uşor de făcut.
Termeni de folosinţă: Prin cumpărarea sau achiziţionarea şi folosirea materialelor din acest curs sunteţi de acod să faceţi acest curs ca urmare a propriei alegeri şi pe risc propriu şi să vă asumaţi întreaga responsabilitate pentru acţiunile dumneavoastră şi rezultate, acestea fiind judecate de dumneavoastră, sau de alte persoane, ca fiind pozitive sau negative. Dacă nu vă convin aceşti termeni, nu cumpăraţi sau folosiţi acest curs, întrucât nici autoarea acestuii curs şi nici angajaţii implicaţi în întocmirea şi publicarea acestui curs sau al acestui website, nu vă vor compensa pierderile şi nici nu vă vor percepe taxe în caz de reuşită, pe care dumneavoastră, sau alte persoane, le consideraţi ca fiind rezultate ale acestui curs.
 
$99 USD(dezactivat)