Extras din Curăţarea liniilor abundenţei – Descărcare MP3+PDF:
“… Chiar am reuşit să creez un mediu suportiv pentru mine, astfel încât să pot face asta tot timpul, nu mai este necesar să am un serviciu cu jumătate de normă pentru a mă întreţine în timp ce transmit mesajul şi sunt vocea pentru acest mesaj. Unul dintre lucrurile la care a trebuit să lucrez şi la care încă mai lucrez de fapt, este o altă învăţătură pe care am primit-o de la părinţii mei, atunci când eu şi sora mea eram mici, puteam să accesăm conştiinţa colectivă şi să aflăm, de exemplu în cazul unei curse, care va fi calul care va câştiga. Lucruri de acest fel şi eram foarte bune la asta. O să vă spun o scurtă istorioară despre asta, şi asta face parte din acel program, da, unul dintre programele la care încă mai lucrez de fapt, a mai rămas un pic din el şi trebuie să-i fac un acordaj fin, trebuie să îl accesez şi să văd. Unde se află acea energie şi să-i permit să existe, se ascunde, îşi schimbă locul, aşa cum fac ele, se ascund, îşi schimbă locul, se metamorfozează, se modifică, devin ceva fizic, apoi se întorc înapoi. Unele sunt destul de greu de găsit, dar putem să le găsim, le putem găsi dacă perseverăm şi apoi le infuzăm. Ştiţi, dacă toate celelalte soluţii dau greş, umpleţi-le cu lumină şi iubire, da?În orice caz, această istorioară, ce s-a întâmplat a fost, aveam cam, să mă gândesc, trebuie să fi avut vreo 12 ani. Da, aveam cam 12 ani şi locuiam în Anglia, locuiam în Nottingham cu mama şi cu fratele meu.
Locuiam într-o zonă chiar rău famată, dar lucru destul de ciudat, eu nu am văzut niciodată nimic rău întâmplându-se acolo. Nici mie nu mi s-a întâmplat niciodată nimic rău. În afară de un câine care m-a muşcat odată, ha ha. Însă asta s-a întâmplat pentru că proiectam ură asupra acelui câine, gândeam „eşti îngrozitor, pleacă de aici”, ştiţi? Dar, în orice caz, ce s-a întâmplat referitor la învăţătura legată de bani a fost că noi aveam o prietenă care a fost profesoară în Scoţia. Când am locuit în Scoţia, înainte de a ne muta la Nottingham, femeia aceasta, era profesoară de limba engleză şi eu am fost luată de la şcoală şi pusă în clasa ei în Stirling, din Falkirk în Stirling. Şi se presupunea că ea o să mă înveţe pe mine şi pe alţi copii străini limba engleză. Însă ea obişnuia să dispară câte o dimineaţă întreagă şi ne lăsa să ne jucăm cu lego şi cu alte lucruri, era chiar plictisitor. Obişnuiam să cutreier zona, în Stirling era un castel frumos care făcea parte din universitatea de acolo, cred. Avea şi un cimitir frumos lângă. Energia era foarte interesantă. Însă femeia aceasta avea un caracter foarte interesant. Când ne-am mutat la Nottingham, de fapt s-a mutat şi ea. Ne-a urmat acolo. Nu ştiu de ce a făcut asta şi obişnuiam să petrec mult timp singură cu ea. Era într-adevăr grozav. Era o femeie foarte amuzantă. Obişnuia să parieze la cursele de cai împreună cu prietenul ei. Într-o zi mi-a promis, pentru că eu iubesc caii, mi-a promis să mă ducă la o cursă de cai. Aşa că am mers cu ei şi ei erau cu adevărat pariori împătimiţi, erau pariori de categorie grea. Aşa că am mers cu ea şi ea mi-a spus „okay, o să-ţi dau 1£ – o liră, care reprezintă bani acolo, pentru un cal, aşa că alege un cal şi apoi noi o să pariem o liră pe el pentru tine. Aşa că eu m-am învârtit pe acolo, pur şi simplu am mers peste tot, prin locul unde stăteau caii şi i-am întrebat „o să câştigi azi?” şi unul dintre ei mi-a spus „nu, nu, mergi şi vezi calul de acolo” şi în cele din urmă am ajuns la unul dintre ei şi l-am întrebat „o să câştigi?” şi el a zis „da, o să câştig azi!” Aşa că am spus „oh, grozav” şi am m-am întors la ea şi i-am spus „îl vreau pe acela” şi ea a zis, „oh, dar şansele sunt aşa şi aşa pentru acela şi probabil, bla bla” şi mi-a explicat tot felul de lucruri, dar eu am spus „nu, nu, nu totuşi îl vreau pe acela” şi ea mi-a spus „eşti sigură? Şi vrei să pariezi întreaga liră pe acela?” Şi eu am spus, „da, doar pe acela, acela va câştiga”. Aşa că ea a pariat lira şi desigur calul a câştigat şi ea m-a întrebat „cum ai ştiut asta?” Şi eu am zis „ei bine, calul mi-a spus” şi ea a continuat „chiar?” şi eu am zis „da”. Aşa că, desigur, la următoarea cursă ea spune „poţi să mergi şi să întrebi caii care dintre ei va câştiga?” Şi am mers, şi desigur că acel cal a câştigat şi al treilea cal, desigur, şi-au pus toţi banii pe al treilea cal. Şi, da, a câştigat şi ei au primit o mulţime de bani, era o sumă imensă la vremea aceea, nu am idee cât de mult era, şi ea mi-a spus că pentru că au câştigat atât de mulţi bani mi-a dat o bancnotă de zece lire şi a zis „aceasta este pentru tine”, a fost foarte distractiv, eram foarte fericită, ştiţi, n-am mai avut niciodată atât de mulţi bani. Apoi am mers acasă şi ei şi-au cumpărat o maşină nouă şi s-au mutat într-un loc drăguţ şi tot felul de lucruri. Şi mama mea, când a aflat, mi-a spus „Inelia, ceea ce ai făcut a fost FOARTE, FOARTE greşit, nu vei mai face asta niciodată” şi eu am întrebat „de ce?” Ea a spus „pentru că asta înseamnă a trişa, jocurile de noroc înseamnă că oamenii nu ştiu cine urmează să câştige şi atunci toţi au aceeaşi şansă, dar ceea ce ai făcut tu nu a fost corect pentru că tu ştiai cine urma să câştige şi asta nu a mai fost joc de noroc aşa că tu ai luat şansa tuturor celorlalţi.” Ceea ce a fost, gândindu-mă în urmă, chiar ilogic pentru că toţi ceilalţi ar fi putut să parieze pe acelaşi cal. Nu a afectat deloc ce au pariat ceilalţi oameni. Însă acel program a pătruns foarte adânc, ştiţi? E ca şi cum „oh, Doamne, trebuie să fii foarte corectă” şi eu nu mai pot câştiga la bilete de loterie şi nu pot câştiga la cursele de cai şi nu pot câştiga nimic pentru că asta înseamnă să trişezi, ştiţi? Prin urmare, acel program a pătruns foarte adânc şi chiar şi astăzi, ori de câte ori urmează să pariez sau ceva de genul acesta, încă mai am acea energie care iese la suprafaţă „wow”, ştiţi? E ceva de genul „eşti o fetiţă rea”. Aşa că da, încă mai lucrez şi eu la asta şi o să vă anunţ cum merg lucrurile, sau poate veţi afla voi”!Dar, da, aşa lucrăm la acele programe, sisteme de credinţe, pachete emoţionale de energie foarte specifice şi personale care împiedică acest câmp de energie, elementalul banilor să intre în propriul nostru câmp de energie. Aşa că lucraţi pur şi simplu la asta, permiteţi-i să existe acolo şi chiar dacă nu-i puteţi permite să intre în întregime, permiteţi-i să fie cam, nu ştiu, cam la 3 metri depărtare sau ceva de genul „în regulă, te voi primi în câmpurile mele la 3 metri de mine şi eşti acolo şi eu pot să mă uit la tine şi să te explorez.” Şi faceţi asta. Vedeţi cât de aproape de câmpul vostru puteţi permite elementalului banilor să existe azi pe această planetă, chiar acum, cu toate lucrurile care sunt ataşate de el. Cât de aproape puteţi să acceptaţi asta în propriul câmp, puteţi să-i permiteţi să pătrundă în întregime în câmpul vostru? Pentru că dacă permiteţi asta, va fi curăţat, va fi umplut cu Lumină şi Iubire şi se va metamorfoza în energia lui naturală. Este o compoziţie naturală. Se va elibera de toate lanţurile şi de toate elementele poluante care i-au fost adăugate. Şi cu cât mai mulţi dintre noi facem asta, cu atât mai sănătos vom avea la nivel colectiv elementalul banilor. Elementalul schimbului de energie.Prin urmare, aşa cum există astăzi, cât de aproape îi puteţi permite să vină? Şi permiteţi-i să vă împingă limitele puţin, să vă împingă un pic în afara zonei voastre de confort, pur şi simplu trageţi-l un pic mai aproape spre voi. Şi plimbaţi-vă în jurul lui, în plan energetic sau mental, mergeţi în jurul lui, uitaţi-vă la el, permiteţi-i să se aşeze, aşezaţi-vă împreună cu el şi uitaţi-vă la el. Priviţi doar. Este posibil să primiţi informaţii de la el, este posibil să primiţi viziuni sau instantanee ca nişte filme care rulează în minte. Permiteţi tuturor acestora să se întâmple. Priviţi totul ca şi cum v-aţi uita la un film. Priviţi orice emoţie care ar putea apărea. Şi puţin câte puţin, apropiaţi-vă un pic mai mult, permiteţi-i să vină un pic mai aproape de voi, ştiţi? Faceţi asta şi zilele care urmează. Vă dau multe teme pentru casă şi vreau să primesc impresiile voastre, să-mi spuneţi pe forum cum merg temele de casă.Aceasta este prima parte din: „cum să privim propriile programe şi constructe”. Cealaltă parte, a doua parte din această temă a energiei sau elementalului, sunt liniile banilor…”
Textul de mai sus este un extras din Curăţarea liniilor abundenţei – Descărcare MP3+PDF.