Cum să găsești, să te alături sau să creezi triburi de frecvență înaltă

Cu tot ce se întâmplă chiar acum pe planetă și cu îndemnul de a ieși din paradigma lupului singuratic, cea mai frecventă întrebare pe care o primesc este: „Cum să găsesc sau să creez o comunitate?” Înainte de a ne ocupa de „strategia” necesară pentru a găsi sau a crea o comunitate nouă, haideți să ne uităm la partea mistică a acestei încercări.

Există două „de ce-uri” foarte importante la care trebuie să te uiți atunci când începi un proiect nou, sau ești pus în fața unei decizii. Acestea sunt:

  • De ce vreau asta?
  • De ce nu am deja asta?

Prin urmare, haideți să ne uităm la prima întrebare: De ce vreau o comunitate, în primul rînd?

Motivul principal pentru care sfătuiesc pe toată lumea să intre sau să creeze o comunitate este pentru că programul lupului singuratic, deși folositor în trecut, acum ne privează de propria putere la nivel global și social. Noi suntem o specie conectată și prosperăm atunci când suntem împreună în comunități. O comunitate este o modalitate nu numai de a trece cu bine prin furtunile și valurile schimbării, ci și de a ne împărtăși bucuriile, de a învăța unul de la altul și de a crea o echipă de aliați: de a ne împărtăși punctele tari. Până în acest punct, noi lupii singuratici, am putut să ne strecurăm cu bine folosind sistemele sociale majore drept „comunitate” pentru a ne oferi locuri de muncă, adăpost, apă, mâncare și companie. Totuși, planul celor care promovează puterea asupra celorlalți este să îi împiedice pe toți cei care nu se supun regulamentelor nocive pe care ei le impun pentru folosirea organizațiilor și instituțiilor lor, a sistemelor de comunicare (inclusiv transport/călătorii) să mai aibă acces la acestea. Prin urmare, vei fi nevoit fie să te supui, fie să găsești o rețea nouă formată din persoane compatibile.

Bun. Hai să ne uităm acum la cel de-al doilea „de ce”, „de ce nu ai asta deja?”

Hai să spunem că înțelegi motivul din spatele necesității de a avea o comunitate nouă, dar tot nu ai una. De ce nu o ai?

Cele mai probabile motive sunt programele și sistemele de credințe. Pe acestea le dobândim la școală, din familie, filme, povești, de la prieteni, locul de muncă și din mass media, în moduri în care nici măcar nu ne dăm seama că este vorba de un mesaj cu care suntem programați. De exemplu, ideea de erou care face totul și reușește singur în ciuda tuturor șanselor potrivnice este un program care nu numai că este fals, ci și debilitant. Este o învățătură falsă. De fapt, cheia succesului este să ai aliați și sfătuitori buni. Exact opusul unui erou singuratic care face totul de unul singur.

Un alt motiv posibil pentru care încă nu ai o comunitate este că, în cel mai bun caz, să fii în grupuri te face să te simți inconfortabil, sau, în cel mai rău caz, este de-a dreptul dureros. Asta se întâmplă în cea mai mare parte pentru că noi, ca specie pe Pământ, am uitat cum funcționează grupurile colaborative, și pe deasupra, să ai de-a face cu oameni care nu-și asumă responsabilitatea pentru propriile lucruri și care nu-și procesează programele negative este foarte obositor, frustrant și plictisitor. Prin urmare, alegem să ne retragem în sinea noastră.

Totuși, suntem în mijlocul unei separări și această separare este timpul și locul în care noi creăm dinamica de frecvență înaltă naturală care guvernează existența noastră pe Pământ. Asta înseamnă să întrupăm Noua Paradigmă, înseamnă să ne asumăm puterea personală, să intrăm într-o stare de „răspuns” mai degrabă decât de „reacție” și să alegem în mod conștient să creăm experiențe de frecvență înaltă. Dinamica de grup se schimbă dramatic atunci când toată lumea din grup alege să facă asta.

Există diferite instrumente și cursuri care te pot sprijini pentru a menține stabilă întruparea de frecvență înaltă pentru care ai venit aici:

Pentru conectarea cu alții și cu tine, cheia este cursul de Upgrading Relationships https://ineliabenz.com/mystical-skills/upgrading-relationships/

Iar să fii cu și în preajma unui grup pde mistici și intuitivi, ceea ce se va întâmpla în orice grup împuternicit este mai ușor atunci când cunoști bazele https://ineliabenz.com/mystical-skills/developing-mystical-skills-everyday-life/

Acum că am acoperit zona de energie și misticism, hai să ne uităm la câteva instrumente practice care te pot ajuta atât să găsești oameni, cât și să te asiguri că grupul își va păstra coeziunea și va rămâne de frecvență înaltă.

Este mai ușor pentru lupii singuratici să se conecteze cu alții online, folosind platforme precum Telegram, de exemplu. Noi avem aici un canal public care este plin de oameni exact ca tine care sunt pregătiți și doritori să înceapă să creeze grupurile și structurile de nouă paradigmă de care avem nevoie chiar acum. Multora le place doar să păstreze legătura și să știe pur și simplu că mai există și alți oameni sănătoși pe lumea asta.

Pentru a găsi, a crea sau a lucra cu comunități fizice stabilește-ți intenția de a deveni vizibil pentru alte persoane de frecvența ta sau de frecvențe mai înalte, iar apoi vezi-ți de viața ta. Odată sau de două ori pe zi, întoarce-ți privirea spre interior și observă dacă este ceva diferit în atitudinea ta sau a celorlalte persoane față de tine. Nu te angaja în invitații de frecvență joasă, rămâi în integritate și continuă să mergi pe calea aleasă.

De asemenea, poți să folosești comunitățile online pentru a verifica cine se află în vecinătatea ta și să te alături, sau să organizezi întâlniri.

Odată ce ai câteva persoane cu care te întâlnești și/sau plănuiți să vă organizați pentru a crea sisteme noi, asigură-te că începeți să stabiliți propriile reguli de interacțiune pentru grup. Acest pas a salvat multe, multe grupuri de la a-si rătăci drumul. Un exemplu grozav pe care îl poți copia și modifica pentru a se potrivi grupului propriu este aici

De asemenea, studiază și despre sociocrație ca mod de autoguvernare.

Grupurile și triburile noi nu trebuie să fie complicate și nici măcar să fie despre împuternicire atâta vreme cât mențineți interacțiunile la frecvență înaltă. Puteți învăța să vă organizați în jurul unor subiecte precum permacultura, tricotatul, grădinăritul de apartament, cum să cânți la chitară, drumeții… orice. Atâta vreme cât mențineți grupul de frecvență înaltă, va fi minunat, iar dacă asta sună ca și cum trebuie să „muncești din greu”, un loc de joacă cu aliați și consilieri de înaltă frecvență a fost deja organizat și poți să i te alături la WalkWithMeNow.com

Inelia și Ilie