Cine poate să înceapă Ascensiunea

Spre deosebire de perioadele anterioare din istoria lineară, în timpul nostru, în PREZENT, avem parte de o imensă cantitate de energie înalt vibraţională. Asta înseamnă că oricine doreşte, poate să-şi înceapă Ascensiunea, chiar aici şi acum. Nu mai e nevoie de guru, maeştrii, iniţiere prin mediatori, mersul în vârful unui munte, intratul într-o grupare religioasă sau orice altceva. Ascensiunea este accesibilă oricăruia dintre noi, aici şi acum.
Devino CONŞTIENT de prezent.
Detoxifică-ţi trupul (ca să fie mai uşoară şi mai frumoasă călătoria)
Linişteşte-ţi mintea şi MEDITEAZĂ cel puţin 2 ore pe zi.
Citeşte şi informează-te despre Ascensiune, ajutarea de sine şi conştiinţa de sine.
Numai de asta ai nevoie.
Dacă doreşti să fi cu un pas înainte, fă Cursul de Ascensiune, veritabil combustibil pentru exerciţii şi informaţii privind Ascensiunea.