În 2006 a avut loc o schimbare radicală în conştiinţa colectivă umană. Această schimbare radicală se referă la conceptul şi cuvântul „manifestare”, care a devenit cunoscut şi acceptat ca „normal” în cultura vestică. Motivul a fost cartea şi filmul „Secretul” de Rhonda Bryne, care a avut un succes senzaţional peste noapte.
Milioane de oameni au început să facă „exerciţiile de manifestare” descrise în film. A luat naştere o industrie de multe milioane de dolari: oamenii care au apărut în film au continuat să scrie din ce în ce mai multe cărţi despre manifestare, să ţină ateliere şi tabere, să şcolească o armată de „experţi în manifestare” pentru a ne ajuta pe noi restul să ne dezvoltăm abilităţile de manifestare. Multe dintre aceste produse au fost lansate pe piaţă însoţite de cuvinte precum „ingredientul lipsă pentru manifestare” sau „ce nu vă spune Secretul”, sau „de ce exerciţiile de manifestare pe care le faceţi nu funcţionează”, „adevărata cheie pentru manifestare”.
Probabil că a fost una dintre cele mai uimitoare şi extinse creşteri a conştiinţei umane şi a împuternicirii din viaţa noastră.Baza de cunoştinţe despre subiectul manifestare a crescut în direcţii şi capacitate fără precedent.
Dacă mi-aţi urmărit activitatea de până acum, probabil că sunteţi familiarizaţi cu două lucruri despre mine. Unul este că eu văd lucrurile diferit în comparaţie cu majoritatea celorlalţi oameni şi aceasta ne oferă nouă tuturor un avantaj şi o oportunitate a ne creşte nivelul de conştiinţă, iar cel de-al doilea este că v-am încurajat întotdeauna să căutaţi şi să studiaţi tot ce se poate şti despre „manifestare”.
De ce mă interesează atât de mult ca voi să învăţaţi şi să deveniţi experţi în manifestare? Răspunsul este foarte simplu.
Motivul pentru care citiţi aceste rânduri este că sunteţi treziţi. Aţi trecut dincolo de vălul iluziei vieţii pe pământ, sau a modului în care suntem învăţaţi că trebuie să o trăim şi lucraţi asupra voastră pentru a deveni împuterniciţi, iluminaţi, extinşi şi capabili. Este foarte probabil că sunteţi, de asemenea, conştienţi de importanţa de a rămâne integri (în acord cu voi înşivă), de a fi blânzi cu ceilalţi şi de a vă ridica nivelul vibraţiei personale.
Acum, imaginaţi-vă încă un milion de oameni de pe planetă care lucrează la aceleaşi lucruri ca şi voi şi imaginaţi-vă acest milion sau mai mult de oameni că devin experţi în manifestare. Imaginaţi-vă ce ar face, ce ar fi capabili să realizeze şi în ce fel ar schimba aceasta planeta noastră şi modul în care experimentăm viaţa aici!
Având aceasta în minte, aş vrea să vă familiarizaţi cu trei aspecte ale manifestării care sunt mai mult înspre latura şamanică sau mistică a vieţii. Cu alte cuvinte, ceea ce face ca toată povestea asta să funcţioneze sau nu pentru noi, ne arată capcanele manifestării, precum şi propriile noastre paravane de protecţie care ne împiedică să avem experienţa pe care ne-o dorim în viaţă. Aceste trei aspecte sunt simple, şi totuşi nu sunt discutate sau explorate de nimeni altcineva, încă, cel puţin nu din câte ştiu eu. Vă invit să le exploraţi şi să împărtăşiţi aceste trei aspecte cu cât de mulţi oameni puteţi pentru a putea intra în conştiinţa colectivă umană rapid şi uşor. După ce le-aţi explorat, reveniţi la exerciţiile favorite de manifestare şi faceţi-le din nou. Veţi fi UIMIŢI de rezultate.
Cele trei aspecte sunt:
1. Noi toţi manifestăm realitatea noastră tot timpul, însă în mod neconştient şi în funcţie de o mulţime de programe şi limitări (şi reguli) sociale, culturale, religioase şi personale.
2. Atunci când devenim conştienţi de ceea ce manifestăm în mod neconştient şi de care sunt manifestările conştiente şi neconştiente ale celorlalţi oameni (şi în ce fel acestea au de a face cu noi), ne schimbăm imediat propria paradigmă referitoare la ceea ce este „real”. Pentru a afla şi a deveni conştienţi de manifestările noastre neconştiente, întrebaţi-vă doar „ce manifest eu chiar acum?” Puneţi-vă întrebarea aceasta des şi în mod regulat. Uneori răspunsul este: „experimentez realitatea manifestată de altcineva”. Când devenim conştienţi de manifestările neconştiente ale noastre şi ale celorlalţi, atunci avem puterea de a ieşi din ele sau de a le întări.
3. Realizaţi că atunci când manifestăm în mod conştient (facem un efort pentru a manifesta ceva ce nu este în realitatea noastră acum), noi lucrăm în cadrul unui set de reguli stabilite de comun acord. Inclusiv faptul că întreaga realitate este coregrafiată şi trebuie să aibă o poveste în spate. Una dintre reguli este că nimic nu poate să apară pur şi simplu din senin în faţa noastră. Trebuie să existe o poveste despre cum a ajuns acolo. Aceasta include oameni şi situaţii, relaţii şi obiecte.
Aceste trei aspecte sunt probabil cele mai semnificative informaţii pe care am avut privilegiul să le împărtăşesc cu voi până acum. Am înregistrat un MP3 în care acestea sunt explorate pe larg, cu exemple, numit „Află cine controlează ceea ce manifeşti (en)”. , Odată ce aveţi înregistrarea MP3, şi dacă rezonează cu voi, aveţi permisiunea mea să trimiteţi o copie tuturor persoanelor pe care le cunoaşteţi, fie că sunt trezite sau adormite. Scopul este să îl facem să devină viral şi să îi permitem să intre în conştiinţa colectivă umană cu puterea de a crea în mod conştient. Dacă nu doriţi să achiziţionaţi înregistrarea MP3, simplul fapt că meditaţi şi exploraţi aceste trei aspecte şi îi invitaţi şi pe alţii să facă acelaşi lucru, vă va împuternici extraordinar.