Manifestarea se întâmplă tot timpul. Nu este ceva ce „începem să facem” atunci când devenim conştienţi de ea sau atunci când conştiinţa noastră se extinde. Pur şi simplu facem asta tot timpul. Chiar şi „timpul” este un act de manifestare.
Acum, în paradigma pe care o lăsăm în urmă, am decis să avem parametri stabiliţi, ficşi şi rigizi asupra cărora am căzut de acord, care să se manifeste şi să fie fixaţi în spaţiu, astfel încât să putem avea un tip foarte specific de experienţă.
Noua paradigmă în care am intrat parţial ne permite să manifestăm conştient ceea ce dorim să experimentăm.
Facem aceasta hotărând întâi ceea ce dorim să manifestăm în viaţa noastră şi apoi utilizând diferite instrumente pentru a face aceasta în mod conştient.
Cel mai important şi esenţial dintre aceste instrumente este VISUL CU OCHII DESCHIŞI.
Tot ceea ce vedem acum pe planetă a fost odată visat. Apoi a devenit „realitate”. Şi nu vorbesc numai despre tehnologie, artă, clădiri, religii, ideologii, ţări… şi alte obiecte şi idei create de oameni. Chiar şi pământul „fizic” pe care păşim, copacii, florile, animalele, planeta, întregul univers a fost odată (şi încă este) doar un vis visat conştient.
Prin urmare, ce este de fapt un vis cu ochii deschişi? Wikipedia are o frază încântătoare pentru a-l descrie:
„Visul cu ochii deschişi/reveria reprezintă o detaşare de scurtă durată de mediul imediat înconjurător, timp în care contactul cu realitatea este înceţoşat şi substituit parţial de o fantezie vizionară, în special una cu gânduri fericite, plăcute, speranţe sau ambiţii, imaginate ca prinzând contur şi experimentate în starea de veghe.”
Vă recomand cu căldură să citiţi şi restul articolului despre visul cu ochii deschişi de pe Wikipedia (în limba engleză); vă va uimi la fel ca şi efortul extins depus pentru eliminarea tocmai a acestei abilităţi din lumea noastră.
Reveria este adeseori clasificată drept „fantezie”. Diferenţa majoră dintre cele două cuvinte este aceea că reveria conţine „posibilitatea” de a deveni reală, în timp ce cuvântului „fantezie” i-a fost atribuită energia de „nu este real”.
Ca instrument de manifestare, acesta este modul în care îl utilizăm:
Alege un lucru pe care doreşti să-l manifeşti. Ar putea fi o mai bună legătură cu ghizii personali, ceva nou în viaţa ta, un proiect creativ, o excursie, să întâlneşti extratereştrii, lista de cumpărături sau chiar să stai în faţa unui spaţiu gol şi să-l „creezi” într-o reverie… orice. Însă pentru moment, alege un singur lucru.
Aşează-te confortabil. Nu este o idee bună să stai întins pentru că este posibil să adormi.
Poţi să ţii ochii deschişi sau închişi. Aceasta este o preferinţă personală. Dacă ţii ochii deschişi, vei descoperii că ochii se mişcă spre partea dreaptă sus a câmpului vizual, iar dacă îţi îndrepţi ochii în această direcţie, fie ei deschişi sau închişi, te poate ajuta să întri în starea de reverie.
Acum, „imaginează-ţi” scena, ca şi cum ai urmări o „amintire” a ceva ce s-a întâmplat deja. Tu eşti regizorul, aşa că permite-ţi să creezi orice îţi este pe plac.
Dacă ai o problemă că nu reuşeşti să „vizualizezi”, atunci poţi folosi un creion şi o hârtie şi să notezi sau un reportofon şi să povesteşti cu voce tare. Privind la o imagine, cum ar fi trandafirul din acest articol, imaginează-ţi că îl atingi, îl miroşi şi te uiţi la el „în realitate” şi asta ajută. Deci, fă rost de o imagine a ceea ce doreşti să manifeşti şi foloseşte-o în reverie.
Orice temere sau gând de genul „asta nu se va întâmpla niciodată” sunt bine-venite şi îmbrăţişate în lumină şi iubire. Motivul este că acesta este doar un vis cu ochii deschişi, nu este nevoie să te îngrijorezi prea mult în legătură cu el.
Următoarea etapă este să-l „simţi”. Simte cum este să fii acolo, să faci acel lucru, să creezi şi să experimentezi acel lucru. O milisecundă de energie de „simţire” este suficientă, însă susţine sentimentul cât de mult posibil.
Acum, eliberează reveria ca pe ceva ce a fost deja trăit.
Bucură-te!!
P.S. pentru exerciţii de reverie ghidată pentru ascensiunea personală parcurgeţi Cursul Ascension101.