Ce este Trezirea

Trezirea este momentul în care realizezi că există mai mult in viață decât ceea ce vezi.

Nu sunt aici pentru a te convinge că există mai mult in viață decât lumea materială din jurul tǎu. Ştii deja asta. Sunt aici pentru a te  insoţi in procesul de trezire, astfel încât să poți valida  etapele prin care urmeazǎ sǎ treci.

Cu alte cuvinte, n-o mai iei razna. Deși, s-ar putea foarte bine sa-ţi pierzi minţile! Ceea ce este un lucru bun, fie cǎ mǎ crezi sau nu.

Procesul de trezire începe diferit pentru fiecare persoană. Unii vor începe atunci când un eveniment zguduitor are loc în viața lor, în timp ce alţii se vor trezi pur și simplu într-o bunǎ zi dȃndu-şi seama că au fost adormiţi … in cea mai mare parte a vieții lor.

Cred cǎ majoritatea oamenilor pe care îi cunosc, s-au trezit din cauza unor abilități psihice sau extrasenzoriale pe care le aveau, dar neîntȃlnitǎ la persoanele din jur.

Mulți vor căuta mai întȃi cărți despre vrăjitorie, vrăjitoria fiind cel mai bine cunoscut mit social legat de subiecte dincolo de realitatea obişnuitǎ.

Dar, privind mai atent cǎtre vrăjitorie veţi vedea cǎ este de fapt tot o religie, un set de convingeri, un grup de oameni care sunt în magie în naturǎ și probabil, aleargǎ goi in lumina lunii pline. Ȋnainte să râdeţi, ar trebui să încercați şi voi  într-o zi. Este nemaipomenit!

Nu, nu sunt o vrăjitoare. Deși mulți oameni cred asta deoarece este cea mai  acceptabilǎ și rezonabilǎ presupunere despre ceea ce eu pot face, lucrurile pe care le cunosc și pe care le împărtășesc.

Fie cǎ eşti vrǎjitor, creștin, evreu, New Age, procesul de trezire va fi o parte din cine eşti astfel cǎ, nu conteaza ce religie ai. Procesul a început și dacă alegi asta, el va continua.

Ai deasemenea, posibilitatea de a-l accelera, trecȃnd astfel la ascensiune.

Într-un fel procesul de trezire este mult mai interesant pentru minte decât cel de ascensiune, pur și simplu pentru că implică multǎ experimentare și studiu.

Ce poți face :

Aflǎ cȃt mai multe despre proces, sau Legea Atractiei. Acesta este cel mai simplu și cel mai acceptat exercițiu de trezire cunoscut astăzi . Eu recomand lucrarea scrisa prin channeling de Esther si Jerry Hicks, pe care îi iubesc și îi găsesc extrem de inspiratori.

Studiati abilitatea de a rămâne în Momentul Prezent, cel mai puternic instrument de trezire pe care l-am întȃlnit până acum.

Extindeti-va orizontul cunoaşterii. Reduceti zona de confort, începeţi sǎ meditaţi. Voi pregăti în curând o serie de videoclipuri ce vor putea fi descărcate gratuit pentru a le folosi la meditație .

Citiți cum ne creǎm propria realitate, cartea pe care o recomand constituie o introducere blândǎ și puternicǎ Al cincilea legǎmȃnt, Ghid practic pentru a deveni maestru, de Don Miguel Ruiz, Don Jose Ruiz.

Și pentru a vǎ pǎstra ritmul, scriitorul meu preferat şi cel mai inspirat autor din toate timpurile. Care a scos o nouǎ carte! Scuzelor Dispǎreţi! Cum sa-ţi schimbi obiceiul de o viaţǎ de a te autocompǎtimi. de Dr. Wayne W. Dyer