Ascensiunea reprezintă expansiunea conştiinţei, iar ego-ul, dacă preia controlul, îngustează câmpul conştiinţei.
Cum putem să ne dăm seama dacă egoul preia conducerea? Există semne. Îi judecăm pe ceilalţi, îi considerăm că greşesc, devenim victima cuiva, suntem răniţi şi îi rănim pe ceilalţi.
Ego-ul este un corp necesar pentru existenţa pe Pământ şi acest articol nu este despre cum să „scăpăm de el”, „să-l omorâm” sau orice altceva de acest fel. Însă este despre cum să nu-l lăsăm să preia conducerea existenţei noastre.
Câteva exemple de ego care preia controlul.
Recent un prieten de-al meu a suferit o cădere gravă în călătoria sa de descoperire. A simţit că trebuie să-şi găsească propriul adevăr şi să-i conducă pe alţii spre el. Detaliile sunt personale aşa că nu voi intra în ele. Totuşi, vreau să menţionez tocmai acest caz deoarece este ceva ce ni se va întâmpla MAJORITĂŢII DINTRE NOI.
În esenţă, ce se întâmplă este că devenim prea absorbiţi de propria noastră importanţă. În special dacă chemarea noastră este una spre conducere, educaţie sau diseminare, aşa cum a fost cazul cu prietenul meu.
Chemarea de a conduce poate fi foarte puternică şi are de-a face cu ea, cu puterea. Puterea este capacitatea de a face. Persoana cu putere are capacitatea de a face ce doreşte. Acesta este un lucru pozitiv. Puterea, în lumea spirituală sau a iluminării aduce cu sine o mare responsabilitate. Responsabilitatea este capacitatea de a răspunde. Care la rândul ei este putere.
Aceasta fiind epoca trezirii, oamenii sunt însetaţi după conducerea sufletului. Aceasta, desigur, este o contradicţie de termeni. Persoanele care caută conducerea caută pur şi simplu în locul nepotrivit. Toată povestea despre iluminare şi ascensiune constă în faptul că persoana nu caută în afara sa, nu îi roagă pe ceilalţi să îi ofere răspunsuri.
Nu spun că o persoană nu ar trebui să caute înţelepciunea trecutului sau a maeştrilor contemporani, dimpotrivă. Cu cât o persoană se expune mai mult la înţelepciunea milenară cu atât mai bine. Totuşi, când e să tragi linie, persoana va avea nevoie să se uite la sinele interior şi să-şi experimenteze împlinirea interioară, va trebui să găsească ceea ce este adevărat pentru sine.
Prietenul meu a căzut zdravăn. M-a contactat căutând răspunsuri, întrebându-se ce se întâmplă, de ce i s-a întâmplat asta. Răspunsul meu, priveşte în interior. Rămâi centrat în inimă şi linişteşte-ţi mintea.
Se simţea prost că îi condusese pe oameni la „adevărul” lui care s-a dovedit a nu fi altceva decât hodorogeli egoiste. Nu ai de ce să te simţi prost. Oamenii sunt fiinţe divine fiecare dintre ei. Dacă una sau mai multe fiinţe divine decid să urmeze o altă persoană în creşterea lor spirituală există o conexiune acolo şi există lecţii de învăţat. Nu există victime în viaţă.
Şi ştiţi ceva? O mare parte dintre oameni nici nu ar fi realizat că făceau o greşeală, mulţi dintre ei merg înainte şi îşi trăiesc adevărul şi nesocotesc adevărurile celorlalţi tot restul vieţii lor. El nu a făcut asta.
Semne că ego-ul preia conducerea:
Considerăm că ceilalţi greşesc
„Greşeşti în privinţa asta, lucrurile nu stau aşa.”„Nu, nu este nicidecum aşa.”„Dacă faci asta eşti un prost.”„NU, nu ai avut o viaţă bună, ai avut o viaţă de rahat, o viaţă îngrozitoare. O viaţă plină de greutăţi. Asta nu este o viaţă bună.”
Am auzit pe cineva spunând asta într-o conversaţie.
Când le spunem celorlalţi că greşesc, le micşorăm fiinţa. Acesta este un mod prin care îi minimizăm şi îi distrugem. Dacă faci pe cineva să simtă că greşeşte suficient de mult va deveni deprimat sau mai rău.
Ne sunt rănite sentimentele
Recent am călătorit câţiva mii de kilometri pentru a petrece un timp cu cineva pentru a ne cunoaşte mai bine. Această doamnă este o persoană pe care o admir şi pentru care am o mare afecţiune. Când am ajuns acolo, ei bine, după câteva ore, m-a anunţat practic că nu mă vrea în spaţiul, mintea, gândurile sau sentimentele ei. A fost sinceră, dar adevărul este că m-a durut îngrozitor. Iată-mă acolo, deschisă complet pentru a o primi. Am cheltuit sute de dolari pentru a fi acolo, am călătorit câteva ore pentru a ajunge acolo şi a-i permite să existe în spaţiul meu, în gândurile şi în inima mea şi ea vine cu asta… şi sincer, este o persoană pe care nu o cunosc de fapt.
EGO-ul nostru este cel care se aşteaptă să fie aşteptat, acceptat, primit cu braţele deschise şi iubit. Este EGO-ul nostru cel care caută validare, aprobare şi admiraţie. Este EGO-ul nostru cel care se aşteaptă să găsească ceva în exterior, în altă persoană, ceva ce ar trebui să căutăm în interior. Însă atunci când facem asta cedăm prea multă PUTERE.
NU VĂ CEDAŢI PUTEREA, şi nu vă ataşaţi aşa de mult de propriile voastre ADEVĂRURI încât să nu mai vedeţi adevărurile celorlalţi, care sunt la fel de valabile. Însă nu-i îndepărtaţi pe ceilalţi pentru a vă proteja. Suntem aici pentru a interacţiona, pentru a comunica, a experimenta apropierea, prietenia, iubirea, conexiunea.
Orice lucru care ne îngustează conştiinţa, datorită judecăţii evaluative, sentimentelor rănite, adaptării la ceilalţi mai degrabă decât să fim noi înşine, punerea noastră sub semnul îndoielii, convingerea că ceilalţi greşesc, sentimentul de importanţă şi multe altele, este foarte probabil ego-ul care preia conducerea.
Străduiţi-vă spre smerenie, deschidere sufletească, faceţi-vă vulnerabili şi permiteţi vieţii să vă înveţe să creşteţi, să vă extindeţi şi să elevaţi la următorul nivel de conştiinţă. Nu deveniţi niciodată atât de invulnerabil încât nimeni să nu vă poată răni sentimentele sau să vă arate unde mai aveţi de lucru pentru a vă extinde şi mai mult.