Când dispare entuziasmul unei experiențe noi, ce mai urmează?

Ieri seară veneam cu mașina spre casă împreună cu Larry, după ce petrecusem o zi întreagă schiind. Ei bine, Larry a schiat, eu m-am uitat la munte.

Pe măsură ce instalațiile de schi se închideau și el a intrat val vârtej în cabană, am simțit că o parte din entuziasm dispăruse pentru Larry, când vine vorba despre schiat. Aproape că a devenit o activitate tehnică care este interesantă, dar nu mai e uimitoare sau entuziasmantă.

Acestea fiind spuse, în timpul călătoriei spre casă, a remarcat că a avut parte de cea mai bună zi de schi din întreaga sa viață. Și a schiat ceva la viața lui!

N-am zis nimic despre sentimentul pe care îl percepusem la el spre finalul zilei, dar apoi, în timpul călătoriei a deschis el subiectul spunând că magia și entuziasmul pe care le avea pentru schiat în trecut, acum au dispărut. A fost cea mai bună zi de schi pentru că nu a fost nicio coadă la teleschi, zăpada a fost bună și fermă, și a schiat împreună cu cei mai buni prieteni. Cu toate acestea, nu a mai fost magic, minunat, uimitor, inspirator, mai mare decât viața.

„Ce faci când entuziasmul și magia sunt absente? Când experiența nu mai e nouă și începe să devină plăcută, desigur, dar mecanică”, m-a întrebat.

„Acesta este unul dintre motivele principale pentru care oamenii mor și se nasc din nou”, am zis. „Pentru a începe totul din nou, proaspăt, pentru a trăi din nou entuziasmul noutății.”

„Dar există și alte lucruri pe care le poți face pentru a obține asta din nou?”, a întrebat, nedorindu-și să moară și să se nască din nou doar pentru a recâștiga entuziasmul și magia schiatului.

Am decis să reflectez la întrebarea aceasta.

Această situație este foarte comună și am întâlnit-o des. Este, în special, o situație comună printre cupluri. Viața lor sexuală practic se oprește. Nu mai există romantism, entuziasm când se întâlnesc după ce au fost o perioadă la distanță, sau când se trezesc dimineața; nu se mai uită la telefon pentru a vedea dacă el/ea le-a dat mesaj…

Am observat acest fenomen și în rândul oamenilor care au început un serviciu sau o carieră entuziasmantă, sau niște cursuri și după câteva luni sau ani, toată treaba e consumată și nu-și mai regăsesc scânteia.

E o întrebare interesantă și am decis să reflectez la ea pentru că, vezi tu, eu nu am experimentat asta niciodată. Ba dimpotrivă, în experiența mea a fost mai degrabă cazul că a trebuit să-mi îmblânzesc entuziasmul. Fiecare zi este plină de miracol, magie și experiențe impresionante, chiar dacă majoritatea acestor experiențe se repetă zi de zi.

Am început să mă reflectez la dinamica din spatele pierderii scânteii din activități și relații și am găsit un tipar. Se pare că dacă o persoană face ceva pentru a obține stimulare externă, în cele din urmă acea stimulare dispare. Dar, dacă persoana este un martor și participant la experiență, stimularea nu dispare.

Hai să aflăm cum funcționează:

De exemplu, dacă te întrebi cum să readuci magia schiatului, întreabă-te: „De ce schiez?”. Dacă răspunsul este „pentru a avea parte de o doză de adrenalină”, atunci este puțin probabil ca magia să revină dacă nu crești riscurile, și în cele din urmă te vei obișnui și cu asta. Dacă este pentru a concura și nu e nimeni cu care să concurezi, nu va reveni decât dacă vei avea concurență. Dacă este pentru a simți zăpada sub schiuri, vântul pe față și copacii trecând rapid pe lângă tine în timp ce muntele te îmbrățișează, este probabil ca entuziasmul și magia să nu dispară niciodată, pentru că acestea sunt chiar esența muntelui. Conectează-te cu esența muntelui înzăpezit iarna și magia se va întoarce.

Să ne uităm la alt exemplu, mai comun. Cum să readuci scânteia într-o relație? Întreabă-te de ce ești în acea relație. Dacă este pentru familie și copii, atunci ai un „de ce” bun și vei găsi modalități prin care să readuci scânteia, cum ar fi „seara de întâlnire”, sau „dansul”, sau terapie de cuplu. Dacă este pentru că încă iubești acea persoană, ai de asemenea o șansă grozavă de a readuce relația la magia cu care a început. Dacă este pentru că ești prea speriat să rămâi singur, sau pentru că din punct de vedere financiar te-ar ruina să divorțezi, atunci nu ai prea multe șanse să aduci scânteia înapoi. Are de-a face cu „de ce”-ul, cu intenția. Frica în calitate de inspirație nu funcționează niciodată pentru a readuce magia într-o relație.

Găsește „de ce”-ul corect și vei găsi căi prin care să reînvii scânteia.

Personal, mă aflu aici pentru a trăi și a găsi căi prin care să ridic frecvența colectivului nostru uman pe Pământ. Nu poate deveni mai entuziasmant de atât, iar toate celelalte sunt un deliciu suplimentar.

Podcast