Deja de doi ani am afirmat că există un discurs care va fi promovat în conștiența populației umane după ce toate discursurile generatoare de frică vor începe să nu mai prindă.
Povestea a început, într-adevăr, atunci când am spus că va începe, în 2020. A început ușor și încet-încet a prins avânt, făcând masele să se obișnuiască să vadă un fragment de informație ici, unul colo, dezinformându-le treptat despre adevărata natură a acestor obiecte.
Am menționat că obiectele erau reale și am menționat că urmează să fie detectate din ce în ce mai multe în anii care urmează. De asemenea, am mai precizat și că unele dintre ele sunt „ale noastre”, adică „umane” din civilizația noastră.
Motivul pentru care am spus aceste lucruri de-a lungul ultimilor trei ani este că pentru noi, este relevant să fim informați și să nu cădem pradă discursului generator de frică ce este promovat pe bandă rulantă în mass media și pe canalele media alternative. Așteptați-vă ca aceste discursuri să se accelereze. Cuvintele care sunt însămânțate și după care să vă uitați sunt: „necunoscut”, „amenințare aeriană”, „distrus”, „doborât”, „împușcați-le”, „terifiat”, „frică”, „neajutorat”.
Cuvintele care urmează să fie însămânțate sunt: „raza morții”, „fascicul”, „atac” (în special asupra orașelor), „moarte instantanee”, „pierderea controlului”, „pierderea minții”, „pierderea vieții”. Toate acestea în legătură, desigur, cu „amenințare extraterestră”.
Prin urmare, ce se întâmplă cu adevărat aici?
Așa cum am spus mai devreme, aceste obiecte sunt reale. Ceea ce sunt aceste obiecte și de ce le putem vedea acum, fie cu proprii ochi, fie cu ajutorul tehnologiilor care sunt disponibile tuturor, face parte din procesul de expansiune a conștienței prin care trece specia noastră prin această perioadă. Vizibilitatea acestor obiecte este ceva natural, complet de așteptat și cunoscut că se va întâmpla. La fel cum fenomenul eclipselor era cunoscut de câțiva oameni, iar informația că va urma o eclipsă era folosită de regi și de autoritățile religioase ca să anexeze o poveste de control și putere a raiului de o experiență care nu avea absolut nimic de-a face cu regii și autoritățile religioase. Ce sunt ele, sunt tehnologii ale speciilor umane și umanoide, precum și non-umanoide care sunt foarte strâns legate de Pământ și/sau fac parte din civilizațiile care au existat aici anterior.
Citește asta din nou. Acestea sunt tehnologii ale speciilor umane și umanoide, precum și non-umanoide care sunt foarte strâns legate de Pământ și/sau fac parte din civilizațiile care au existat aici anterior.
Toți cei care au ales o experiență de putere asupra celorlalți în timpul separării anterioare au fost așezați într-o parte „izolată” a Pământului pentru a juca nestingheriți aceste jocuri. Putem vedea cum multe culturi au o mitologie în care zei, sau nave imense au adus oamenii pe Pământ și i-au învățat să mănânce, să vâneze și să supraviețuiască. De asemenea, avem și multe istorii și tradiții care vorbesc despre o ieșire din „paradis”, sau o „eră de aur” care există încă în memoria noastră colectivă.
Ei bine, aceste civilizații nu s-au sfârșit. Ele au continuat să existe în frecvența naturală a speciei noastre, care este foarte înaltă. Acum, în timp ce construim noua experiență a „separării”, începem să putem vedea dispozitivele lor de monitorizare, navele de transport și tehnologia intra-universală. Da. Oau. Chiar.
Aceia care controlează discursul acestor apariții și interacțiuni sunt cei care controlează parcursul oamenilor care cred în ei. Este important ca noi să nu fim controlați de aceste povești. Acesta este motivul pentru care am vorbit despre aceasta înainte și continui să fac asta și acum.
Prin urmare, ține minte: Dacă generează frică și neajutorare, atunci poți să fii sigur că este un discurs de putere asupra celorlalți. Privește-l, recunoaște-l și renunță la el. Nu există niciun beneficiu pentru noi să ne antrenăm într-un astfel de discurs, în niciun fel. Nici măcar ca să le spunem oamenilor să se trezească și să vadă ce se întâmplă cu adevărat. Doar fii treaz și conștient de el și continuă să-ți faci treaba pe care ai venit aici să o faci. În cazul în care cineva te-ar întreba care este părerea ta personală spune ceea ce ai constatat tu prin exercițiul de adeverire că este real. Ceva de genul „Da, acele nave sunt reale, dar povestea din jurul lor este o aiureală pentru că este evident că discursul e menit să genereze frică și neajutorare, ceea ce este o mare porcărie.”
Cât despre cum noi, cei care nu suntem păcăliți de jocurile de frecvență joasă, cum răspundem la obiectele care nu sunt ale civilizatei noastre? Ne creștem frecvența și ne folosim abilitățile de telepatie experiențială să comunicăm cu oamenii sau ființele care sunt în spatele volanului. „Cine sunteți și ce faceți aici?” este ceea ce întrebăm.
Dacă ne oferă salvare, bomboane, vindecare și pisoi, le spunem să plece. Dacă ne spun „suntem aici să te răpim și să experimentăm” eu sugerez să le spunem același lucru.
Dacă sunt entuziasmați să comunice cu noi și ne tratează ca pe niște veri egali, atunci punem mai multe întrebări. Orice am face, nu ne cedăm autoritatea, iar dacă, în orice moment, proiectăm energia salvatorului pe ei, ne retragem.
În perioada în care noi am existat în cea mai mare parte și în principal în frecvența de frică, înainte de „exercițiul de procesare a fricii” și ridicarea frecvenței vibraționale a planetei, aproape toate experiențele cu inteligențele non-umane și OZN-urile aveau loc cu frecvența fricii care ne guverna reacțiile. În așa mare măsură încât chiar și o întâlnire voită între veri egali era destul de dificil de avut din cauză că noi veneam dintr-o frecvență de bază destul de joasă. Aceasta se schimbă acum, dar depinde de noi. Noi suntem cei care suntem responsabili de experiența noastră.
Prin urmare, fie că este vorba de un obiect pe cer despre care citești pe Internet, sau despre o experiență conștientă și personală a noastră pe o navă, sau de o ființă verde de 3 metri apărută în curtea din spate care încearcă să ne spună că este vărul nostru, energia pe care o purtăm la acel moment va fi cea care va dicta rezultatul.
Îndepărtează-te de frică și începe să-ți folosești istețimea străzii. Dacă ei dictează care este experiența noastră, atunci le spunem să plece. Aceasta include și discursurile din mass media și canalele media alternative.
Watch: UFO Whistleblowers – What’s Real?
Articolele noastre sunt intensiv interzise din umbră și ține de tine să te asiguri că acest articol ajunge la toată lumea. Dacă ți-a plăcut, trimite-l mai departe pe toate platformele pe care ești: