Așadar, așa se simte colectivitatea umană

Așadar, așa se simte colectivitatea umană

Înainte de a începe să scriu un articol, stau o vreme în liniște și accesez conceptele liniare. Gândirea liniară este destul de dificilă pentru mine, dar necesară pentru ca articolul sau mesajul să aibă sens și să fie eficient. Și pentru a fi destul de scurt încât să fie citit într-o singură sesiune.

Astăzi am eșuat lamentabil în accesarea liniară, așa că a rezultat un articol ceva mai lung decât articolele mele obișnuite. Ceea ce urmează să citiți provine din mai multe puncte de vedere consecutive (am reușit să identific câteva astfel încât să le pot transpune în cuvinte), în legătură cu un subiect. Aceste puncte de vedere (cele pe care am reușit să le aduc în forma de gând și din care putem analiza subiectul în discuție) nu par a avea legătură între ele, dar au. În loc să aștept să devin destul de structurată pentru a putea scrie într-un mod liniar, am decis să vă invit în proces, solicitându-vă prezența în cristalizarea gândurilor pe măsură ce acestea se concretizează în structura fracturată a realității noastre liniare.

De ce este structura liniară a realității fracturată? Deoarece conceptele, limbajul uman, și timpul liniar sunt „bucățele” de atenție puse unele după altele astfel încât să le putem digera mai ușor și înțelegem ce experimentăm fără a fi copleșiți. În momentul în care separăm o experiență întreagă sau o viziune în cuvinte, o fracturăm. Dar aceasta mai păstrează o urmă și, dacă suntem deschiși, putem pătrunde în întreaga experiență din realitatea atemporală și nestructurată din care vine.

„Așadar, așa se simte colectivitatea umană” este titlul acestui articol. Motivul pentru care l-am ales este pentru că explică în modul cel mai corect ce am perceput și experimentat în ultima săptămână.

Pentru motive știute numai de Gaia și de univers (misterul ne suscită întotdeauna mintea), mi s-a oferit oportunitatea de a petrece un întreg sfârșit de săptămână în Costa Rica cu fiica mea, Daniela într-o locație privată de vacanță de 4*. Vreau să le mulțumesc celor care au făcut asta posibilă.

Lipsa internetului și pauza energetică într-o perioadă în care aveam multe proiecte, instrumente și alte subiecte de lucru care să accelereze expansiunea conștiinței noastre colective au creat un mediu de care nu am deseori oportunitatea să beneficiez: repaus.

Primele patru zile le-am petrecut într-o stare ciudată de disconfort fizic (momentan, corpul meu nu este în stare să accepte transportul aerian), cu o migrenă masivă și epuizare extremă manifestată sub formă de letargie fizică și somnolență.

Întâlnirea cu elena, cea cu mâinile vindecătoare…

Toate plajele din Costa Rica sunt accesibile publicului. Ceea ce înseamnă că atunci când părăsești proprietatea privată a hotelului și calci pe nisip, o duzină sau mai mulți indivizi vor sări pe tine să îți vândă ceva. Tururi, minivacanțe, excursii de o zi, bijuterii și, în cazul nostru, masaj pe plajă.

Am întâlnit sute de vindecători. Câțiva dintre ei m-au atins cu intenția de a vindeca. Atingerea tuturor, în afara a doi, a fost extrem de dureroasă și inconfortabilă energetic. Motivul este probabil faptul că majoritatea vindecătorilor încă își folosesc energia personală, care este plină de problemele lor nerezolvate, istoria, structurile aduse din sute de vieți sau un pachet energetic structurat pe care și l-au însușit ca instrument de vindecare. Asta nu înseamnă că atingerea lor nu are eficiență, ci doar că pentru corpul meu fizic și energetic reprezintă durere.

În viața mea au fost două persoane care nu mi-au cauzat această durere inconfortabilă și una dintre ele este una dintre doamnele care făceau masaj terapeutic turiștilor de pe plaja Papagayo din Costa Rica. În momentul în care mi-a atins mâna pentru a mă scoate din mijlocul celorlalți vânzători (gest respectat de aceștia de îndată ce atenția mea s-a concentrat asupra ei), am știut că avea „manos que sanas”. Adică mâini care vindecă. Nu îmi amintesc unde am învățat această sintagmă, dar este o abilitate care deseori este moștenită de către copii de la părinți, deși uneori poate sări peste una sau mai multe generații. Înseamnă că persoana are acces direct la energia Sursei, sărind peste toate structurile, ego sau de orice alt fel, astfel că persoana o poate avea în viața de zi cu zi.

M-a masat la ceafă și mi-a spus ce metodă terapeutică folosește, uleiul natural și teoria care stă la baza ei și a executării ei. Nu am simțit nicio durere.

Una dintre partenerele ei a venit la noi și mi-a masat la rândul ei spatele și gâtul în timp ce discutam despre preț și program… băiete, a fost dureros.

După ce a plecat ce-a de-a doua femeie, m-am întors spre Elena (nu sunt sigură dacă este scris corect, poate fi Helena) și am zis: „ai manos que sanan, știi asta?” Surprinsă a întrebat: „de unde știi?” I-am spus că știu câte ceva despre chestiile astea și că pot recunoaște când cineva are această calitate. Și ca a mai întâlnit numai o persoană în afara ei pe planetă în toți cei 47 de ani ai mei.

„Mâinile mele au fost binecuvântate”, a zis ea. „Când eram mică, bunica a cerut să mă vadă când are pe patul de moarte, așa că am fost dusă la ea. Mi-a spus că voi lucra cu mâinile și mi-a cerut să îmi pun palmele într-ale ei, am simțit energia, un transfer și asta a fost, mi-a binecuvântat mâinile. A murit imediat după aceea.”

„Oamenii nu știu”, a continuat ea, „dar aici vindecăm sute de turiști în fiecare an. Vin pentru masaj, dar noi îi vindecăm. Vin abia putând să meargă și pleacă îndreptați, plini de energie și apți.”

Mi-a spus că era pe Tripadvisor cu 5*, dar nu am putut-o găsi acolo. Eu nu sunt pe acest site, dar recunosc o persoană excepțională când o întâlnesc. Și Elena este excepțională, unică. Dacă aveți nevoie de vindecare, vă sugerez să investiți în a petrece șapte zile lângă plaja Papagayo, să o găsiți și să vă programați o oră de masaj zilnic, timp de 7 zile (are mesele ei în zona de acces spre Hotelul Grand occidental Papagayo, în capătul străzii 255 care este pe coasta de nord-vest a Costa Rica).

Așadar, așa se simte colectivitatea umană

În ziua următoare (a doua noastră zi în Costa Rica) am petrecut jumătate de oră în grija Elenei. M-a ajutat în privința epuizării și mi-a deschis un punct în afara spațiului și timpului unde să pot experimenta colectivitatea umană fără întreaga povară de „chestii”.

Ani în urmă am împărtășit în cadrul primului meu interviu public o experiență referitor la o entitatea foarte întunecată de pe Pământ, probabil „papa cel întunecat”. A fost o experiență care a avut loc în zona „astrală” sau „mistică” a conștiinței. Sursa mi-a cerut să lucrez la nivel psihic cu o persoană foarte întunecată. Să petrec timp cu el și să îi scriu faptele într-o carte. După ce am lucrat cu el câteva săptămâni, în timpul unei ședințe, m-am găsit în fața unui conac imens. Tot acolo mai era un bărbat care căra cruci, cărți și alte accesorii, un medium, cu intenția de a se confrunta cu persoana cu care lucram. L-am privit și am știut că va fi distrus dacă va pătrunde în zonă pentru un motiv evident: îi era frică. I-am spus să rămână unde este, să nu intre.

Am intrat pe teritoriu și m-am îndreptat spre conac, simțind în permanență în jurul meu energia a ceea ce cunoaștem ca fiind rău. Făcea parte din locație ca aerul pe care îl respirăm. Ca o culoare. Îmi amintesc că gândeam „va să zică așa se simte răul pe piele”. Nu exista nicio judecare din partea mea. Nicio așteptare, nicio curiozitate, doar experimentarea a ceea ce noi numim „rău”.

Când lucrez în planul mistic, interpretez casele sau construcțiile de orice fel ca fiind viața persoanei. Mi-am croit drum spre camere, simțind cum energia devine tot mai densă. În cele din urmă l-am găsit pe omul cu care lucram stând e un tron. M-a privit, l-am privit. Era răul pur, perfect. Am stat lângă el și doar i-am observat perfecțiunea, perfecțiunea energiei lui. Am acceptat să simt experiența. Deodată și pe neașteptate a transmis o cerere de „clemență”. De îndată ce a făcut asta, am simțit energia pură a sursei trecând din mine direct în el. Atunci acesta s-a transformat din cea mai întunecată energie pe care am experimentat-o vreodată în cea mai frumoasă și pură lumină. Am fost cu adevărat surprinsă și șocată și când m-am întors în trupul fizic am simțit câteva minute de judecare și „inechitate” în transformarea lui pur și simplu fără „a plăti prețul” pentru ceea ce le făcuse planetei noastre, speciei noastre și tuturor copiilor inocenți și oamenilor. Dar această judecare a trecut rapid fiind doar o simplă umbră de reacție egoistă a construcției umane numită Inelia.

 

Așadar, așa se simte colectivitatea umană

Înotam în ocean. Fiecare ambient de pe planetă, inclusiv colectivitatea umană, cântă un cântec diferit. Totul este foarte aglomerat, extrem de aglomerat, de comunicarea constantă și multiplă de la și către. Oceanul este unul dintre mediile în care mă simt cel mai confortabil. Apa și sarea purifică încărcătura și, totodată, ne protejează de încărcătura grea care vine de la colectivitatea umană.

Uneori, când petrecem prea mult timp într-o încăpere care miroase a plăcintă cu mere, de exemplu, nu mai simțim mirosul acesteia. Dar cineva care tocmai intră în cameră, venind de afară, va experimenta pe deplin aroma plăcintei de mere, căldura camerei și bucuria și confortul pe care plăcinta cu mere o aduce în majoritatea inimilor.

Am petrecut mult timp înotând în mare, privind peștii, scufundându-mă și bucurându-mă de „confortul plăcintei cu mere”.

Oricine a fost vreodată într-o stațiune de vacanță știe că este plină de oameni deoarece, în concediu, oamenii merg în stațiuni pentru că au nevoie de o vacanță. Și acestă stațiune nu făcea excepție. Era plină, foarte aglomerată.

Când am ieșit din ocean, energia colectivității noastre m-a lovit în plin. Dar în loc să fie extrem de grea, datorită deschiderii în afar timpului și spațiului, am putut pur și simplu să stau ce, să o observ și să o experimentez. Așadar, așa se simte coelctivitatea umană. Este doar o culoare, o notă, o senzație pe piele. O simfonie a preocupărilor, emoțiilor, experiențelor, importanțelor.

Atunci am auzit. Era o simplă solicitare din partea Sursei să stau și doar să observ și să experimentez colectivitatea umană. Și acum vreau să vă rog ceva. Solicitarea nu a fost doar pentru mine, ci și pentru voi.

Puteți sta și experiementa și observa cum se simte colectivitatea umană?

Dacă aveți vreo reacție emoțională, mentală sau de altă natură când citiți asta, vă rog procesați-o. Folosiți exercițiul de procesare a fricii și schimbați cuvântul „frică” cu ceea ce simțiți sau gândiți.

Și apoi reveniți în exercițiu și experimentați cum se simte colectivitatea umană. Și doar afirmați mereu: așa se simte colectivitatea umană.

Când puteți experimenta cum se simte colectivitatea umană fără nicio judecată, fără dorința de a vindeca, de a acționa, de a face ceva, de a experimenta altceva, de a vă conecta cu ceva, ci dor stând în cameră și experimentând colectivitatea umană, atunci ați îndeplinit cererea.

În timpul vacanței, am fost pe mare cu dorința de a vedea delfini. Nu am reușit să văd niciun delfin. Erau ocupați cu programul lor de activități, ceva în legătură cu un banc delicios de pești care înotau în acel moment într-o locație diferită (de a mea). Știau că voi înțelege.

Evident că nu aveau nici cea mai mică idee despre cât de copilăroasă și meschină puteam deveni când eram respinsă în favoarea unui banc de pești delicioși.

Așa se simte colectivitatea umană.

Nu știu de ce ni s-a cerut să facem acest exercițiu. Din perspectiva mea nu este niciun rezultat estimat sau urmărit. Dacă dorința unui rezultat mi-ar fi pătruns în minte, ar fi apărut judecarea și exercițiul ar fi reînceput.

Spuneți-mi despre experiența voastră!

———

Reconectați-vă cu corpul vostru fizic și cu celelalte corpuri în cadrul Cursului  Ascension101 al Ineliei. Toți participanții la curs vor primi acces gratuit timp de o lună pe platforma noastră de emancipare WalkWithMeNow.