Așa m-am săturat de toate astea

Și tu te-ai simțit așa? Te-ai SĂTURAT de tot rahatul ăsta? Sau poate simți că te-ai săturat de o anumită relație, de serviciu sau de locul unde stai, sau de guvern, sau…, sau…, sau…

Ei bine, nicio surpriză aici, nu?

Dar, de fapt există o surpriză legată de această trăire, iar surpriza este că senzația de „mi-a ajuns de toate astea” este FABRICATĂ ARTIFICIAL și TRANSMISĂ pentru a te face să renunți și să pleci.

Senzația asta a mai trecut peste planetă și altă dată. Uneori este urmată îndeaproape de gânduri de sinucidere care apar din senin, fără legătură logică. Fără legătură logică în sensul că o persoană care nu a avut niciodată astfel de gânduri, le are acum brusc. De asemenea, la modul în care o persoană se poate gândi la apusul de soare, iar în clipa următoare se gândește la sinucidere. Sau cineva care merge pe trotuar și brusc îi trece prin minte să se arunce în fața unei mașini care vine cu viteză.

Am mai vorbit despre asta și înainte și, ca și atunci, te rog să nu acorzi nicio importanță și niciun pic de energie acestor gânduri. Te rog să le alungi de îndată ce apar și, acum că știi că nu ești singurul care are aceste gânduri și că gândurile astea nu sunt gândurile tale naturale de fapt, va fi ușor să renunți la ele.

De asemenea, aș vrea să te rog ca în loc să alimentezi aceste gânduri cu energie, să începi să te uiți în mod activ la ce poți tu să co-creezi aici pe Pământ la nivelul de „un vis frumos care devine realitate” pentru tine.

În plus, vreau să îți spun că ceva se pregătește să vină, ceva ce deja se implementează și care va crea un val imens de energie emoțională negativă pe planetă și că sub nicio formă nu trebuie să te înneci în acel val.

Tu ești pe Planetă chiar acum, și citești asta, pentru că tu ai ales să întrupezi Noua Paradigmă de frecvență înaltă pentru noi toți. Acesta este motivul pentru care nu îți poți permite să cazi pradă valului de negativitate care se pregătește să vină.

„Încă un val negativ?” ai putea întreba. Da. Senzația de „m-am săturat de toate astea” este prima indicație a acestuia.

Se pare, și am primit câteva deovezi despre adevărul acesta prin modul în care apare în mass media zilele astea, că fiecare persoană de pe Pământ va realiza ce se întâmplă cu adevărat și care este ageda ascunsă din spatele acestei plandemii și injecții. Se pare că indiferent ce a ales cineva în legătură cu separarea și la ce nivel de conștiență este, li se va spune tuturor că planedemia a fost planificată pentru a-i răni intenționat și a-i elimina. Această dezvăluire nu este „adevărul iese la lumină”, ci mai mult ca un al doilea act într-o piesă de teatru, unde adevărul doare, și doare TARE.

Aceasta va crea un val de energie emoțională negativă atât de puternică pe Pămâmt încât va afecta însăși realitatea.

Este misiunea noastră, ca lucrători în lumină, să rămânem puternici în lumina noastră în timp ce se întâmplă toate acestea.

Este treaba noastră să nu ne lăsăm târâți în acest val, ci să continuăm să construim structurile sociale, proiectele, să ne dezvoltăm abilitățile de reconectare și să ne concentrăm pe lucururile pe care suntem aici să le facem: să întrupăm noua paradigmă.

Acesta este motivul pentru care îți spun despre senzația „m-am săturat de toate astea”. Este prima senzație în care nu trebuie să te complaci, ci dimpotrivă, trebuie să ieși din ea. Gândește-te la asta ca la o practică. Devino foarte bun la ea.

Această senzație, această energie este unul dintre mulții indicatori de frecvență joasă că realitățile noastre se separă. Tot ceea ce trebuie să faci pentru a rămâne pe partea de frecvență înaltă este să răspunzi într-un mod conștient în loc să reacționezi la aceste emoții negatrive.

RĂSPUNDE ÎN LOC SĂ REACȚIONEZI la aceste emoții. Nu lăsa aceste emoții de joasă frecvență să îți atragă o reacție care hrănește fiara, în schimb, răspunde într-un mod care îți face visele tale frumoase să devină realitate.

Vei simți ce se întâmplă pe planetă, asta este o garanție; dar ce faci tu cu aceste emoții va fi de importanță capitală pentru rezultatul pe termen lung al realității pe Pământ. Aceasta este manifestarea fizică a separării. Rămâi centrat, împământat, concentrat ca un laser pe frecvența Gaiei, nu pe frecvența „de pe” Gaia pe măsură ce separarea continuă.

În cazul în care nu îl folosești deja, mergi imediat la Exercițiul de procesare a fricii. Învață cum să-l folosești cu toate frecvențele, gândurile și emoțiile joase. Apoi, alege pur și simplu să fii un creator de pace și de experiențe frumoase în loc să fi un „luptător pentru libertate”. Lupta este câmplul lor de joacă, este puterea lor („a lor” însemnând a lucrătorilor în frecvențe joase). Nu te lasa păcălit de asta.

Nu te izola și nu crede că ești singurul care simte lucururile astea, sau singurul care are misiunea de a crea noua noastră experiență pe Pământ. Noi suntem colectivul uman de înaltă frecvență. Misiunea noastră nu mai este să „îmi îmbunătățesc viața” sau „creșterea mea spirituală”, ci este ca noi „să ne îmbunătățim viețile” și ca „noi să creștem spiritual împreună”. O singură persoană iluminată izolată nu poate face nimic pentru a cârmi această matrice a realității în direcția luminii. 2,8 miliarde o vor face.

Asta este!

Inelia