Scurmăturile găinilor? Ce o mai fi și asta, te-ai putea întreba.
Când întrupăm în mod activ cea mai înaltă frecvenţă a noastră, viaţa, oamenii şi situaţiile vor încerca să ne tragă înapoi în co-creaţii de frecvenţă joasă. Aceasta se întâmplă pentru că am jucat jocuri de frecvenţă joasă timp de mii de ani, ca specie, şi multe dintre aceste programe mai sunt încă active în noi şi uneori, cădem pradă acestor co-creaţii de frecvenţă joasă care ne atrag cu forţă maximă. De aceea, vreau să vă împărtăşesc un instrument pe care-l folosesc cu mare succes atunci când se întâmplă asta.
Vreau să vă spun o poveste. Este o poveste adevărată şi rezultatele au fost destul de semnificative. Partea amuzantă este că nu mi-am dat seama cât de semnificativă a fos până acum câteva luni.
Povestea asta a început în secolul trecut, în jurul anului 1969, pe când aveam trei ani și eram în vizită la bunica mea la țară. Pe vremea aceea locuiam cu părinții mei în Chile, iar bunica mea își petrecea verile la una din casele de la țară ale familiei, într-un orășel din apropiere de graniță numit Codegua.
Coloniștii europeni, în cazul bunicii mele, părinții ei, au ajuns în zonă la sfârșitul anilor 1890 și au construit o așezare frumoasă alcătuită dintr-o stradă principală și un drum care ducea până sus în Anzi, unde indienii americani locuiau încă la vremea aceea.
Fiind prima generație de chilieni, bunica mea respecta încă multe dintre rutinele culturale și stilul de viață al strămoșilor ei. Pentru că în același timp a crescut în zonă, avea de asemenea și multe obiceiuri, abilități și cunoaștere de la indienii americani. Familia ei deținea câteva case orășenești în localitate și întinderi mari de pământ în susul drumului spre Anzi.
Bunica obișnuia să-și petreacă majoritatea verilor într-una din casele orășenești pe care o prefera casei în care se căsătorise, o casă colonială mare din apropierea orașului Rancagua.
La vremea acea, eram foarte mică și îmi amintesc că îmi plăceau enorm vizitele la bunica la țară. Această vizită, ca toate celelalte, se întâmpla la sfârșitul verii. Era cel mai bun moment de mers în vizită pentru că era perioada recoltei care înseamna fructe proaspete, porumb, roșii, ceapă, cartofi și multe alte legume care se culegeau, se preparau pentru iarnă și cu care se gătea mancare foarte gustoasă. Casa era plină de rude și prieteni, ajutoare și unul sau mai mulți dintre copiii adoptivi ai bunicii. Bunica a lucrat toată viața ei ca învățătoare și obișnuia să ia sub aripa ei câte un copil din satul indienilor de din sus de drum pentru a-l educa, hrăni, îmbrăca astfel încât el sau ea să poată să se angajeze și să îmbunătățească viața familiei lor. Cu alte cuvinte, casa era plină. Se puneau conserve la borcan, se puneau la uscat, se împleteau și se pasau diverse, se gătea mâncare, se avea grijă de animale, iar oamenii erau într-un continuu du-te vino cât era ziua de lungă.
La trei ani nu prea eram de mare ajutor la treburile și activitățile care guvernau viața adulților și a copiilor mai mari, așa că obișnuiam să-mi găsesc un loc răcoros, departe de casă și doar să-i urmăresc. De asemenea, alergam după fluturi, mă jucam cu furnicile, făceam plăcințele de noroi în pârâu și mă cățăram în copaci. Într-o zi, pe când mă jucam cu niște insecte, a venit spre mine o găină și le-a mâncat. S-a uitat în ochii mei, a cotcodăcit de câteva or și apoi a început să scurme pământul în fața mea într-un mod foarte concentrat, ciugulind lucruri invizibile.
Am rămas fascinată de intensitatea și concentrarea activității ei. În curând i s-a alăturat o altă găină, apoi încă una. Eram înconjurată de găini, care toate erau ocupate să scurme, să vorbească una cu alta și să se miște în forme și feluri care indicau sistem de comunicare elaborat și sofisticat. Era ca și cum aș fi privit un film, o telenovelă. Privitul găinilor a devenit noua mea activitate preferată în următoarele zile. Am aflat că exista o găină șefă și găini secund, că erau și găini tinere cărora li se permitea să se joace și să încalce regulile ori de câte ori voiau și că bebelușii o iubeau pe mama lor.
Într-o zi, găinile erau în stratul de roșii care se afla exact în fața unei mari terase acoperite unde se desfășurau aproape toate activitățile umane. Am auzit niște adulți discutând în contradictoriu, i-am privit o vreme, apoi, exact în fața mea două găini au început să se certe pe un viermișor apetisant. Ambele dispute, cea a oamenilor și cea a găinilor, erau la fel de intense și importante pentru participanți. Apoi, aproape în același timp, viermele s-a rupt în jumătate făcănd ambele găini fericite, care apoi s-au întors la scurmatul lor, și cei doi oameni care se certau s-au oprit și s-au îndreptat în părți diferite ale terasei, continuându-și activitățile.
Mi-a luat câteva minute, apoi brusc, am înțeles: în fiecare lume, fie cea a oamenilor sau cea a găinilor, cearta, activitățile și zilele erau importante și… la fel! Îmi amintesc că am rămas cu gura căscată de surpriză. Mi-am simțit conștiința depărtându-se de ambele lumi, obsevând, înțelegând. Eram suficient de mare ca să știu că găinile nu trăiau foarte mult și aflasem în ultimele zile că pentru ele, viața lor era lungă, iar structura socială și scurmatul în pământ în căutare de viermi și insecte era foarte important. Apoi brusc, am înțeles că și oamenii erau la fel de implicați în acivitățile lor și structura socială ca și găinile, chiar dacă trăiau mai mult. Am devenit fascinată de oamenii de acolo și de a-i privi cum își petreceau ziua și activitățile. Am văzut zi după zi că ce era serios și important ziua anterioară părea pur și simplu să dispară în zilele următoare.
A venit și ziua când ne-am întors la casa noastră suburbană din orașul port Valparaiso și nu mi-a luat mult să uit cu totul despre găini și oameni și despre importantele scurmături.
Pe repede înainte în octombrie 2016, am fost atrasă într-o situație familială mai degrabă neplăcută. S-a ajuns la judecători și avocați și totul a devenit rapid extrem de important, consumându-mi foarte mult din timp, concentrare, efort și fonduri.
Starea mea naturală de bază este una de fericire, dar această situație continua să încerce să mă atragă în tristețe, durere și frustrare. Într-una din multele vizite în California unde se întâmplau toate astea, mergeam cu mașina pe un drum împreună cu Larry și îmi simțeam corpul emoțional oscilând în sus și-n jos. Brusc am văzut găini scurmând pământul în fața ochilor minții. Derutată, am acceptat viziunea și am revenit cu gândul la situația în care mă aflam. Găinile au apărut din nou.
Brusc, am gândit: „scurmăturile găinilor”. Am simțit un „da” imens din partea sinelui superior. Înțelegerea m-a lovit ca un trăznet. Mi-am amintit scena de când eram copil, cea cu două găini care se certau pe un vierme în timp ce doi adulți se certau la fel de intens. M-am gândit la asta câteva minute și m-am întrebat care ar fi cel mai bun mod de a-mi petrece timpul aici pe pământ și am ajuns la concluzia că este într-o stare de ființare trezită, o stare de exprimare pe o frecvență înaltă, o stare de Sursă întrupată, plină de bucurie, iubire, lumină și înțelepciune.
Un zâmbet mi-a trecut prin minte și am reușit să ies din propriile mele scurmături de găini pentru că, întocmai ca toate celelalte lucururi din viață, și asta va trece. Vreau să-mi petrec viața în intensitatea și concentrarea importanței scurmăturilor de găini, sau în fericirea unei stări de conștiință elevată, „făcând” și co-creând o experiență pământească uimitoare împreună cu fiecare persoană împuternicită și trezită de pe planeta noastră?
Am ales a doua opțiune.
Așa că, iată pașii:
Privește o situație sau un sentiment „important” pe care-l ai in prezent.
Închide ochii și vezi o găină scurmând în pământ.
Privește îndeaproape intensitatea, concentrarea și importanța activiății de scurmare..
Procesează orice gând despre cum situația ta este mai importantă decât a găinii, realizând că pentru găină, ceea ce face ea este cu mult mai important decât situația ta.
Zâmbește.
Spune-ți „și asta va trece”.